Linkuri accesibilitate

Mă gîndesc cît de frumos ar fi să se gîndească şi ai noştri făcători de legi la eliberarea scărilor de fumat.


Vehemenţa cu care e contestată legea antidiscriminare şi cu care sînt înfieraţi homosexualii se cam evaporă în faţa elementarei bădărănii a majoritarilor. Eu nu prea înţeleg de ce apărătorii moralităţii, care luptă crîncen cu minorităţile sexuale, nu sînt la fel de preocupaţi de proliferarea beţiei şi a fumatului, bunăoară. Nu sînt astea periculoase şi nu provoacă oare probleme altora?

Mărturisesc că, în calitatea mea de cetăţean al R. Moldova, sînt ani de zile intimidat de tot felul de fumători care mă obligă să fumez pasiv în diferite locuri publice. Şi nu e vorba doar de un disconfort psihologic, ci şi de faptul că aceşti indivizi, fără nici o jenă, îmi distrug sănătatea. Cu ce drept? mă întreb. Şi îmi dau seama că în această privinţă apărătorii sus-pomeniţi ai moralităţii n-o să mă ajute deloc.

Deunăzi, Rada ucraineană a adoptat un proiect de lege care limitează considerabil locurile rezervate fumatului. E adevărat că proiectul mai trebuie semnat de preşedintele Ianukovici, dar uitaţi-vă numai ce presupune el. Interzicerea fumatului în localurile de alimentaţie publică, în instituţiile de cultură, şcolare şi de ocrotire a sănătăţii, în lifturi, pe terenurile de sport şi pentru copii, pe stadioane, în pasajele subterane şi – atenţie! – în scările blocurilor de locuinţe!!!

Mă sensibilizează enorm mai ales interzicerea fumatului în scara blocului, după ce ani de zile a trebuit să lupt cu nişte vecini impertinenţi care considerau că scara e locul în care pot să facă orice. Mă gîndesc cît de frumos ar fi să se gîndească şi ai noştri făcători de legi la eliberarea scărilor de fumat. Dar cine se gîndeşte aici la asta? Cine se gîndeşte la fumul de ţigară care se ridică de jos pe palierul meu, cel mai de sus, şi îmi pătrunde metodic prin gaura cheii în apartament?

La noi, inconvenientul ăsta e un fel de fleac. E un soi de chestie amuzantă, mai ales dacă stai să-i asculţi pe ortodocşii şi politicieni care îţi vorbesc neîncetat de marele pericol pe care îl reprezintă chipurile minorităţile sexuale...
XS
SM
MD
LG