Linkuri accesibilitate

Ambasadorul Statelor Unite în Afganistan va demisiona înainte de termen


Ambasada Statelor Unite în Afganistan a confirmat că ambasadorul Ryan Crocker va demisiona vara aceasta înainte de termen, dar nu a explicat motivele.

În vârstă de 62 de ani, Crocker a revenit de la pensie în iulie trecut pentru a prelua ambasada de la Kabul. Din 2007 până în 2009 fisese ambasador în Irak iar anterior condusese ambasadele americane din Liban, Pakistan, Kuwait și Siria.

Știrea demisiei vine pe fundalul pregătirilor pentru transferul operațiunilor de securitate din Afganistan din responsabilitatea Statelor Unite și NATO în cea a forțelor afgane până la mijlocul lui 2013 și al celor pentru retragerea trupelor internaționale până la sfârșitul lui 2014.
XS
SM
MD
LG