Linkuri accesibilitate

Un cutremur puternic a scos zeci de mii de bulgari în stradă


Hogeacuri stricate după cutremur

Hogeacuri stricate după cutremur

Seismul ar fi produs pagube mari, dacă dura cu câteva secunde mai mult.


Un cutremur cu magnitudinea 5,9 pe scara Richter a fost resimțit în zona capitalei bulgare în jurul orei 3.00, în cursul dimineții. Au urmat 20 de replici, dintre care două cu puterea de 4,2 și 4,3. După cum a anunțat Centrul de geofizică al Academiei bulgare de științe, epicentrul s-a aflat la o adâncime de 10 km, în apropierea orașului Pernik. Durata seismului a fost de numai 5 secunde.

Centrul de geofizică i-a sfătuit, nu în glumă, pe cetățeni să aprindă lumânări și să-i mulțumească bunului Dumnezeu. Dacă seismul ar fi durat cu 10-15 secunde mai mult, puteau să cadă multe clădiri în zonele afectate.

Noaptea, după cumtremur, la Sofia

Noaptea, după cumtremur, la Sofia

Cutremurul, care a scos zeci de mii de oameni din case, a fost simțit la o distanță de 250 de kilometri în Bulgaria de vest, de sud-vest și în țările vecine.

O femeie în vârstă cu probleme cardiace a decedat după seism. Nu au fost însă grav răniți și mari pagube materiale.

În regiunea Pernik – cea mai grav afectată de cutremur, a fost declarată situație de urgență. Școlile și gradinițele vor fi închise în următoarele 5 zile.

În capitala au fost evacuate 5 blocuri de locuințe, din care 3 – în orașul studențesc. Sunt probleme mai grave în 13 școli și în 10 gradinițe. La Pernik mai multe clădiri cu probleme se află în cartierul de romi – „Minerul”.

La Pernik și Radomir au căzut jumătate din coșuri, printre care și cel al centralei termoelectrice din Pernik, ceea ce a dus la oprirea instalațiilor.

„Nu au fost afectate căile ferate, aeroporturile și infrastructura rutieră. Cu excepția orașului Radomir, nu sunt probleme cu aprovizionarea cu energie electrică și apă.

Cutremurul nu a afectat centrala atomoelectrică de la Kozludui”, a anunțat viceprim-ministrul și ministru de interne Țvetan Țvetanov.
XS
SM
MD
LG