Linkuri accesibilitate

15 pelicule prezentate de state membre şi ţări candidate la aderare în Uniunea Europeană.


În perioada 14-18 mai, la Chişinău se desfăşoară a doua ediţie a Festivalului Filmului European. Festivalul face parte dintr-o serie de evenimente culturale organizate de către Delegaţia Uniunii Europene, în contextul serbării zilelor Europei la Chişinău. Mai multe informaţii şi cum a început festivalul aflăm de la stagiara noastră Tamara Grejdeanu, studentă la Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism.

Pe afişul festivalului din acest an sînt trecute 15 pelicule - drame comedii şi filme documentare - prezentate de state membre şi ţări candidate la aderare în Uniunea Europeană. Organizatorii şi-au propus să aducă în faţa publicului de la Chişinău filme care reflectă tradiţiile, valorile şi stilul de viaţă din mozaicul spaţiului european.

Managerul de proiect din partea Delegaţiei Uniunii Europene în R. Moldova, Hubert Duhot spune că în acest an Festivalul va surprinde publicul de la Chişinău, întrucît, în comparaţie cu anul trecut, în program au fost incluse mai multe pelicule cinematografice, cu diferite tematici, majoritatea fiind producţii noi.

Hubert Duhot: ,,Toate evenimentele pentru Ziua Europei la Chişinău sunt speciale şi specifice pentru că deja avem o relaţie foarte bună între Uniunea Europeană şi Moldova, şi pentru acest Festival sigur că am văzut care a fost experienţa din alte ţări, dar cred că la Chişinău, în mod special, este un entuziasm particular al statelor Uniunii Europene”

L-am întrebat pe Hubert Duhot, cum s-a făcut selecţia pentru Festivalul de la Chişinău:

Hubert Duhot ,,Noi am întrebat toţi membrii Uniunii Europene şi ţările candidate - de exemplu, avem un film din Serbia -, să selecteze un film care reprezintă cultura ţării sale şi a fost o alegere liberă, delegaţia nu a selectat filme”.



Prima peliculă proiectată în cadrul ceremoniei de deschidere a Festivalului a fost o producţie daneză întitulată ,,Într-o lume mai buna / In a better world” realizată în 2010 şi premiată cu Oscar pentru cel mai mai bun film străin. Drama prezintă povestea a două familii din Danemarca, între care se leagă o prietenie periculoasă, din care derivă şi o dilemă dramatică.

După vizionare i-am rugat pe cîţiva spectatori să-şi împărtăşească impresiile:

- ,,Părinţii toţi ar trebui să privească filmul, pentru că problemele cotidiene ne copleşesc şi nu atragem atenţia la ceea ce ar trebui, văzînd un film atît de puternic îţi dai seama că totul este relativ”;
- ,,Prindem o idee frumoasă, un gînd frumos, facem concluzii, şi ne regăsim undeva, şi vis-a-vis de relaţiile cu proprii copii”;
- ,,Venim şi la celelalte, pentru că ne captivează şi ne facem timp”.



În ultima zi a Festivalului, în premieră, pentru publicul de la Chişinău va fi prezentat filmul ,,Tenis cu Moldovenii”/Playing the Moldovans at Tennis”. O producţie britanică realizată după cunoscuta proză semnată de Tony Hawks.
XS
SM
MD
LG