Mărturisesc că deseori mi se creează impresia că politicienii şi diplomaţii străini nu prea înţeleg ce se întîmplă cu adevărat în Moldova. Să luăm, bunăoară, declaraţia recentă a reprezentantului unei ambasade de la Chişinău, aceea că „Republica Moldova e aproape de valorile europene prin diversitate şi multiculturalism, prin toleranţă faţă de culturile tuturor grupurilor entice de pe teritoriul său şi prin respectul faţă de valorile europene universale”.
Ca om, care am trăit mereu aici, pot să spun că aserţiunea diplomatului mi se pare prea generoasă pentru realitatea autohtonă. Sîntem departe de valorile europene, de toleranţa adevărată, iar multiculturalismul moldovenesc e mulat pe internaţionalismul proletar sovietic sau pe indiferenţa făţişă faţă de celălalt.
Şi nu e vorba doar de atitudinea intransigentă, intolerantă, ofensatoare, vizibilă duminică în scandările şi gesturile unor tineri care îşi doresc Unirea imediată cu România şi ale aşa-numiţilor Patrioţi ai Moldovei. Nu e vorba doar de Legea antidiscriminare, transformată într-o sperietoare de unii ortodocşi sau de declaraţia recentă a primarului Comratului, foarte îngrijorat de „românizare”. Toate acestea ar putea fi puse pe seama politicii, cu precizarea că acolo unde politica se termină, adică în viaţa de zi cu zi, domneşte armonia interetnică şi interconfesională. Din păcate, lucrurile sînt mult mai complicate decît li se arată unor diplomaţi veniţi la Chişinău.
Şi în viaţa de zi cu zi, reflexele intoleranţei şi urii sînt deseori prezente. Cine a trăit aici în ultimii 20 de ani ştie că nu vorbesc aiurea. Diversitatea pe care o avem ar fi într-adevăr un mare atu dacă lumile etnice şi culturale ar purta un dialog sincer între ele, dacă ar exista nevoia de a-l cunoaşte şi a-l respecta pe celălalt. În realitate, comunităţile acestea par mai degrabă baricadate în propriile lor arii, şi de multe ori nici nu se pot înţelege în ce limbă să comunice. Multiculturalismul în variantă moldovenească mi se pare mai mult o ignorare reciprocă, decît o întrepătrundere între culturi. Şi asta în ciuda sloganurilor clamoroase care proclamă societatea polietnică şi frăţia între popoare.
Aş vrea fireşte să trăiesc într-o societate aproape idilică, cea descrisă mai sus de diplomatul străin. Şi poate într-o bună zi vom reuşi chiar să primenim societatea noastră şi să coexistăm armonios. Dar deocamdată pînă la respectul pentru valorile europene universale mai e aici o cale lungă. Aşa mi se pare.
