Linkuri accesibilitate

Campanie a Ministerului educației de descurajare a mituirii profesorilor și a copiatului la examene.


Înainte de sezonul examenelor de absolvire, fie că este vorba de școală generală, liceu sau universitate, ministerul educației a lansat o campanie numită „Corupția omoară educația” care urmărește să descurajeze diverse practici de corupere, de la mituirea profesorilor la copiatul la examene. Relatează Alla Ceapai.

Pe lângă cele patru spoturi sociale care vor fi difuzate la televizor pentru a sensibiliza studenţii, dar şi profesori cu privire la impactul negativ al mitei sau plagiatului la examen, ministerul educaţiei lansează şi două linii fierbinţi. Ministrul Mihail Şleahtiţchi încurajează elevii, studenţii, dar şi profesorii să nu ezite să facă uz de ele atunci când sunt puşi în situaţia de a lua, sau de a da bani:

„Atunci când va fi nevoia vom antrena colaboratorii CCCEC-ului pentru că şi în acest an, ca şi în anii precedenţi am încheiat cu ei un acord de colaborare care presupune o implicare activă, discretă, foarte atentă, dar oricum o implicare activă a colaboratorilor CCCE-ului în cazul în care vom vedea că sunt probe suficiente pentru a stopa fenomenul corupţiei.”



La Academia de Studii Economice unde astăzi a fost lansată campania ministerului, acum două luni a început o campanie similară: „Fii student”. Tinerii sunt sensibilizaţi prin diverse inscripții cum ar fi de exemplu, pregăteşte-te de examene şi nu sărăci buzunarul părinţilor sau frecventează orele şi mita nu o promova. Rectorul Academiei, Grigore Belostecinic spune că această campanie îşi propune nu atât să pedepsească actele de corupție, ci să evite situaţiile în care ele apar:

„Noi am discutat foarte mult despre a sta ca un jandarm, a depista cazuri sunt procese foarte complicate. Trebuie să excludem situaţia, atunci când studenţii vor frecventa, vor învăţa, se vor pregăti pentru examen, să facă ce fac studenţii din întreaga lume, sunt convins că vor dispărea motivele prin care sunt nevoiţi uneori să ofere mită.”

Mai mulţi studenţi mi-au spus la microfon că aceste campanii de sensibilizare nu prea au efecte:

„Mita la noi nu doar se dă şi se ia, dar şi se cere, mai ales acum cînd suntem în pragul examenelor de licenţă şi de master şi nu doar a examenelor, dar şi a tezelor pe care studenţii le cumpără des şi cel mai grav este atunci cînd sunt vândute de către profesori.”

„Intenţia vine de la studenţi şi profesorii acceptă.”

„Eu sunt încrezut că dacă profesorii ar avea un salariu cât de cât mai bun, ei s-ar gândi şi la moralitate.”

„Profii care iau mită au un comportament neadecvat faţă de studenţi, adică le pun note mici astfel încât studenţii să aibă restanţe.”

„Fiecare examen are suma sa, ca un fel de price list cum ai merge la magazin, iar studenţii scot bani din buzunar doar pentru că astăzi nu se învaţă pentru cunoştinţe, ci pentru note.”

„Dacă ar fi admişi doar studenţii care într-adevăr vor să înveţe şi care îşi doresc o profesie, atunci corupţia nu ar mai fi o problemă.”

„Cîte conferinţe nu s-ar face corupţia din învățământ nu o să dispară niciodată.”

Mihail Şleahtiţchi însă se arată convins că această campanie „Corupţia omoară educaţia” lansată pentru prima dată de Minister va duce la diminuarea corupţiei în învățământ, la depistarea şi pedepsirea persoanelor care o încurajează.
XS
SM
MD
LG