Linkuri accesibilitate

„Căsătoriile gay, un vis îndepărtat”


Președintele Barack Obama la un interviu acordat lui Robin Roberts de ABC

Președintele Barack Obama la un interviu acordat lui Robin Roberts de ABC

Ecouri internaționale la declarația președintelui Obama pe tema drepturilor minorităților sexuale.


Președintele Statelor Unite Barack Obama a spus miercuri într-un interviu televizat că este în favoarea căsătoriilor între persoane de același sex, dar a adăugat că statele care alcătuiesc federația pe care o conduce au dreptul să recunoască sau nu asemenea căsătorii. Prima declarație a lui Obama în favoare egalității între cupluri a fost salutată de activiștii americani pentru drepturile omului, care au așteptat multă vreme ca președintele să spună pe față ce crede despre acest subiect. Ce ecouri a avut declarația lui Obama în lume, aflăm dintr-o relatare Associated Press sintetizată de Mircea Țicudean.

AP își intitulează relatarea „Căsătoriile gay, un vis îndepărtat”, sugerând din start că pentru cuplurile de același sex din imensa majoritate a țărilor lumii declarația lui Barack Obama poate fi o consolare morală, dar nu le va aduce în viitorul previzibil drepturi mai multe.

AP citează o activistă LGBT de la Beijing care spune că guvernul Chinei comuniste se face că homosexualii nu există. În privința declarației lui Obama, Xiong Jing spune că este binevenită, dar ar fi și mai bine dacă președintele american nu și-ar exprima numai opiniile personale, ci ar promova politici pentru egalitate matrimonială.

Ministrul de externe al Germaniei, Guido Westerwelle, care este gay, a declarat ieri că salută remarca lui Obama, nu doar din partea sa, personal, dar și din partea guvernului Germaniei.

AP notează că în Germania cuplurile de același sex pot încheia parteneriate din anul 2001 – dar nu au toate drepturile cuplurilor heterosexuale.

Deocamdată, egalitatea cuplurilor este asigurată numai de zece țări ale lumii, majoritatea din Europa de Vest – dar și Argentina, Canada și Africa de Sud. În Statele Unite, șase state au acceptat căsătoriile gay, plus districtul Columbia, unde se află capitala Washington.

În Noua Zeelandă, după declarația lui Obama, premierul John Key a prins și el curaj, spunând după multe luni de tăcere că guvernul său va lua în considerare „la un moment-dat” legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex.

AP mai notează că în Franța, înaintea declarației lui Obama, noul președinte socialist, François Hollande a promis în campania electorală că va legaliza căsătoriile gay, care potrivit sondajelor de opinie din Franța sunt aprobate de majoritatea populației.

În sfârșit, AP scrie că interviul în care președintele Statelor Unite și-a exprimat sprijinul personal pentru egalitatea cuplurilor a stârnit reacții îngrijorate în țări tradițional conservatoare, în care persecutarea minorităților sexuale este la ordinea zilei – de pildă în țările musulmane și în majoritatea țărilor din Africa.
XS
SM
MD
LG