Linkuri accesibilitate

Parlamentarii în dezacord asupra Agenției pentru Securitate Alimentară


Liberalii insistă ca agenţia să fie subordonată Ministerului Sănătăţii.


Crearea unei agenţii, despre care ministrul agriculturii şi industriei alimentare, Vasile Bumacov, spune că este un pas de primă importanţă în continuarea negocierilor pentru Acordul de liber schimb cu UE, dar şi în apărarea cetăţenilor de produse alimentare necalitative nu poate trece de câteva săptămâni de votul Parlamentului din cauza unor disensiuni între deputaţi pe subiectul cui ar trebui să se subordoneze această instituţie. Liliana Barbăroşie cu amănunte.

Liberalii au avut mari rezerve faţă de intenţia Ministerului Agriculturii de a-şi subordona Agenţia pentru securitate alimentară încă în urmă cu câteva săptămâni, când proiectul fusese votat în primă lectură. Acum, însă, când documentul ar trebui să treacă prin lectura finală, fracţiunea parlamentară a lui Mihai Ghimpu refuză în câteva şedinţe consecutive să-l sprijine, pentru că ar exista îndărătul ideii un conflict de interese, şi nici o reuniune ad-hoc a alianţei nu i-a determinat astăzi să se răzgândească.

Solicitat de Europa Liberă, cel mai vocal oponent liberal al legii, Gheorghe Brega, ne-a explicat motivele din care grupul său parlamentar se opune proiectului: „Deci, Ministerul Agriculturii controlează tot, începând cu hrana animalieră, şi tot el verifică rezultatul producţiei sale. Apare conflict de interese. Pe mine mă interesează ca copii mei să consume alimente calitative. Nu destul că fugărim oamenii din ţară că nu le oferim locuri de muncă, dar şi să-i alimentăm grav. Nu e vorba că nu am încredere în Ministerul agriculturii. Poate aşa avea, dacă nu ar fi corupţie. Destul că experimentăm pe oamenii medicamentele. Să mai facem un experiment.”

Liberalii insistă ca agenţia să fie subordonată Ministerului
Valeriu Streleț
Valeriu Streleț
Sănătăţii. Valeriu Streleţ, liderul fracţiunii parlamentare a liberal-democraţilor, partidul condus de premier şi care de altfel i-a desemnat în funcţii atât pe ministrul agriculturii, cât şi pe cel al sănătăţii, găseşte stranie această insistenţă a colegilor săi de coaliţie:

„Dacă e s-o luăm la modul banal, ambele ministere sunt conduse de miniştri liberal-democraţi, deci ar trebui să nu conteze care din ele va fi ales, dacă suntem acuzaţi de promovarea unor interese. Dar noi suntem convinşi că funcţionalitatea agenţiei va putea fi asigurată doar de MA, care răspunde de întreg procesul…”

Pe ministrul agriculturii, Vasile Bumacov, refuzul repetat al liberalilor de a vota proiectul l-a scos din
Vasile Bumacov, ministrul agriculturii
Vasile Bumacov, ministrul agriculturii
sărite: „Pierdem acum un proiect de la BM de 26 mln dolari, 8 mln din care sunt pentru crearea acestei agenţii. Dacă va trebui să renegociem acest contract, ne facem o imagine foarte proastă în faţa partenerilor noştri. Numai cineva necunoscător nu înţelege că 90% din problemele acestei agenţii sunt din domeniul agriculturii – solurile, ceea ce se introduce în sol, material săditor, furaje etc… Care e problema aici. Ministerul care elaborează politici îşi pierde structura care să le implementeze. Dimpotrivă, aici este conflictul de interese.”

Cine are totuşi dreptate în această dispută? Expertul economic
Expertul Viorel Chivriga
Expertul Viorel Chivriga
Viorel Chivriga nu le dă dreptate nici unora, nici altora: „În mod normal aici ar trebui să prevaleze bunul simţ, nu interesele ministerelor. Trebuie să fie o instituţie autonomă şi independentă. Pentru a spulbera toate disensiunile într-o chestiune care este vitală pentru ţara noastră, când avem atâtea probleme şi pe interior, dar şi pe exterior, bunăoară cu vinurile în Rusia etc.”

Ministrul agriculturii afirmă, pe de altă parte, că asta ar însemna să se creeze din start o instituţie moartă şi aseamănă o astfel de soluţie cu ideea scoaterii poliţiei din subordinea MAI-ului sau a fiscul din subordinea Ministerului Finanţelor. Conform unei strategii în domeniul siguranţei alimentelor, Agenţia urma să fie funcţională încă la începutul acestui an.
Previous Next

XS
SM
MD
LG