Linkuri accesibilitate

Nicu Popescu: „În R.Moldova, întregi instituţii de stat sunt deturnate de interese corupte.” (Ziarul de Gardă)


„Adevărul” comentează intenţia autorităţilor de a-i sancţiona pe proprietarii de terenuri agricole care îşi lasă pământurile în paragină. Aceştia vor trebui să plătească anual între 600 şi 1000 de lei pe hectar, precizează publicaţia. Din articol mai aflăm că fermierii gospodari susţin proiectul ministerului agriculturii, în care văd o salvare de „cornuţii de la vecini”, în timp ce unii experţi cred că statul, în loc să caute soluţii pentru a lupta cu cele 200 de mii de ha din terenurile arabile lăsate în paragină, adică 10 la sută din total, creează o nouă problemă pentru ţărani. Iar soluţia ar fi fost găsită încă acum câţiva ani şi aceasta ar fi renta viageră, adică o sumă de bani garantată de stat celor care îşi vor vinde sau transmite în arendă benevol un teren pe un termen mai mare de 10 ani.

Autoarea unui articol din „Timpul” scrie despre poluarea fonică excesivă a Chişinăului, „oraşul în care decibelii te scot din minţi”, aşa cum se constată în articol. „Chişinăul a devenit bucata de pământ unde nu se mai poate respira şi nu se mai poate dormi în linişte. Huruit de ascensoare învechite de dimineaţa până seara. Zgomot ce răsună de pe şantierul de construcţii desfăşurat chiar în preajma blocului. Vuiet non-stop de la instalaţiile frigorifice situate chiar lângă fereastra ta de la supermarketul recent inaugurat la primul etaj al blocului. …Şi neapărat multă muzică de voie bună în fiecare sâmbătă şi duminică ce răsună de la sala de nunţi, amplasată şi ea atât de aproape, încât, dacă ai dormi cu geamul deschis, ţi-ar pocni timpanele”, menţionează în articolul său autoarea.

„Ziarul de Gardă” publică un interviu cu Nicu Popescu, cercetător la Consiliul European pentru Relaţii Externe de la Londra, fost consilier al prim-ministrului Republicii Moldova. Întrebat care sunt domeniile cele mai corupte în Republica Moldova, dl Popescu a răspuns: „cam toate sectoarele şi domeniile sunt profund afectate de corupţie. Asta e cea mai mare problemă, atât de politică internă, cât şi externă”. Nicu Popescu mai menţionează în interviul său pentru „ZdG” că „în R. Moldova întregi instituţii de stat sunt deturnate de interese corupte, se fură ziua şi cu capul sus” şi că „fără a lupta cu corupţia nu va fi posibilă atragerea investitorilor străini, crearea unor noi locuri de muncă, menţinerea unor forţe democratice la guvernare sau apropierea de UE”.

Agenţia Karadeniz-press scrie despre „negocierile” de marţi dintre liderii Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE) privind „priorităţile guvernamentale pentru următoarea perioadă, dar şi o serie de funcţii în stat”. Agenţia îl citează pe Dumitru Diacov, preşedintele de onoare al Partidului Democrat, care spune că s-au purtat discuţii privind redistribuirea unor funcţii între partidele coaliţiei de la guvernare, dar nu s-a ajuns încă la anumite înţelegeri”.

PL a insistat că îşi doreşte funcţia de prim-vicepreşedinte al Parlamentului, deoarece PD are doi reprezentanţi în prezidiu: Marian Lupu si Vlad Plahotniuc. Anterior, Ghimpu a spus ca formaţiunea sa îşi doreşte şi conducerea Procuraturii Generale, mai precizează agenţia.

Agenţia oficială de ştiri de la Tiraspol Olvia-press scrie despre congresul VI al Uniunii jurnaliştilor din Transnistria. Reporterul agenţiei îl citează pe şeful serviciului pentru comunicaţii, informaţii şi mass-media Evgheni Zubov care a apreciat că „comunitatea jurnalistică transnistreană face faţă destul de bine sarcinilor ce i-au fost puse”. „Bucură faptul că imaginea ţării se schimbă treptat în direcţia pe care ne-o dorim. Ca republica noastră să se dezvolte, ca să se investească în economia noastră trebuie să vorbim despre cât de buni şi interesanţi suntem şi de ce trebuie să se vină pe la noi. Şi este, inclusiv sarcina noastră”, a spus, citat de agenţie, dl Zubov.
XS
SM
MD
LG