Linkuri accesibilitate

Ion Mahu: Pentru cei care au luptat în armata română erau două ieşiri: Siberia sau frontul.


Moldova se numără printre țările ai căror locuitori au luptat în al doilea război mondial de o parte și de alta a frontului: în Armata Română aliată cu Germania hitleristă și în Armata Roșie, care a înfrânt nazismul împreună cu aliații occidentali. Corespondenta noastră Alla Ceapai a stat de vorbă veteranul Armatei Române, Ion Mahu, de 90 de ani.

Ion Mahu: „În luna august 1944 când s-a rupt frontul Iaşi-Chişinău în urma faptului că Regele Mihai a încheiat armistiţiu cu Uniunea Sovietică şi el s-a obligat ca armatele româneşti să întoarcă armele împotriva Germaniei hitleriste şi să lupte paralel cu armata sovietică până la sfârșit. Eu atunci eram la Şcoala Militară în Transilvania, județul Bihor şi acolo am luptat până în luna noiembrie 1944 când România a fost eliberată.”

Europa Liberă: Pentru dvs., ziua de 9 mai ce semnificaţie are?

Ion Mahu: „Nicidecum noi nu ne mărginim la concepţia pe care a dezvoltat-o Uniunea Sovietică, că ea a făcut asta tot. Aşa că noi susţinem nu numai biruinţa Uniunii Sovietice, dar asta e biruinţa Europei, acolo au luptat şi englezii şi americanii.”

Europa Liberă: De ce în Moldova există un fel de conflict între veteranii care au luptat în armata sovietică şi cei care au luptat în armata română?

Ion Mahu: „E mare conflict, pentru că Uniunea Sovietică le-a băgat în cap la toţi că ea ne-a eliberat şi că noi trebuie să le fim recunoscători pentru acest fapt. Ce fel de eliberare este asta? Au ordonat ca armata sovietică, venită pe teritoriu Basarabiei, au ordonat ca populaţia să o întreţină cu hrană şi cu îngrijire. A dat ordin conducerii republicii să sechestreze productele de hrană a populaţiei de pe teritoriul Basarabiei, prin sate s-au format Comisii, din casă în casă umblau şi luau tot ce era, o strâns toată producţia de la oameni şi i-au trimis pe front. Se cerea salvarea frontului. Cei care au fost mobilizaţi fără nici o pregătire militară îi trimiteau pe linia întâia a frontului. Pentru cei care au luptat în armata română erau două ieşiri, o parte erau trimişi în Siberia, iar altă parte - la front.”

Europa Liberă: Astăzi sunt egalaţi în drepturi veteranii care au luptat în armata română şi veteranii care au luptat în armata sovietică.

Ion Mahu: „Primul Parlament al Republicii Moldova a hotărât acest lucru şi ne-a egalat prin Lege. În schimb nimeni nu ne acordă nici o atenţie, posibilităţile bune şi avantajele le-au dat celor care au luptat în armata sovietică. Presa de publicaţie rusă a răspândit versiunea asta împotriva noastră, caracterizându-ne că suntem fascişti şi până astăzi ei ne socot pe noi fascişti. Deci ei se socot stăpâni, ei au toate drepturile şi să ne submineze autoritatea, că ei ne-au eliberat şi noi trebuie să fim recunoscători. Deci între noi împăciuire nu există şi nu poate fi pentru că noi suntem declaraţi fascişti, dar ei sunt eliberatorii.”

Europa Liberă: Până la urmă, omul nu alege pe care front să lupte.

Ion Mahu: „Doamnă, aşa şi este. Noi nu suntem vinovați, ţara ne-a trimis, noi am depus jurământul şi a trebuit să ne ducem, asta e datoria.”
XS
SM
MD
LG