Linkuri accesibilitate

Moldova între „Ziua Europei” și „Ziua Victoriei”


Mihai Cernenco: „sigur că jertfele nu se uită, dar nouă ne trebuie simboluri şi elemente care să ne asigure și pentru viitor...”


În Republica Moldova se întâlnesc cazuri când o sărbătoare se serbează de două ori, în două zile diferite, cum ar fi Crăciunul – pe 25 decembrie și pe 7 ianuarie. Dar există și situația inversă, când în una și aceeași zi se serbează două sărbători de-odată, cum ar fi în ziua de 9 mai. Despre această zi a discutat Alla Ceapai cu politologul Mihai Cernenco de la Universitatea ULIM.

Mihai Cernenco: „Spre exemplu, pentru mine ziua de 9 mai este Ziua Europei, acea sărbătoare sau acea declaraţie pe care a făcut-o Robert Schuman în 1950 la 9 mai şi a pus începutul construcţiei europene. Indiferent de faptul că trece prin mai multe perioade mai complicate, Uniunea Europeană sau ţările Uniunii Europene – cele 27 de state sunt o zonă de stabilitate. Deci, proiectul care a luat naştere atunci prin declaraţia de la 9 mai este un proiect de viitor.”

Europa Liberă: Dar o bună parte a societăţii noastre sărbătoreşte pe 9 mai Ziua Victoriei.

Mihai Cernenco: „Da, este adevărat, sărbătoreşte Ziua Victoriei. Vedeţi care este problema sunt oameni care sunt participanţi la acele evenimente, unii dintre ei au luptat întâi într-o armată, pe urmă în cealaltă armată, oamenii nu de bună voie s-au dus pe front. Şi indiferent de faptul în care tabăra au fost aceştia sunt părinţii noştri, sunt fraţii, apropiaţii noştri şi într-un fel sau altul trebuie să ne atârnăm faţă de ei ca atare. Sigur că din acest punct de vedere eu nu aş politiza aceste lucruri ceea ce încearcă să facă unii prin Panglica Sf. Gheorghe vrând să transfere alte imagini istoriei noastre şi poporului nostru, pentru că de fapt este lupta simbolurilor şi simbolurile de aşa natură nu aduc bine societăţii. Dar să le dăm dreptate şi unora şi altora, fiecare să-şi sărbătorească proprii eroi.”

Europa Liberă: Dar ce le este mai aproape moldovenilor să sărbătorească Ziua Victoriei sau Ziua Europei?

Mihai Cernenco: „Vedeţi totul depinde de generaţii, eu cred că peste 10-15 ani le va fi mai aproape Ziua Europei. Astăzi când sunt în viaţă nepoţii, copii celora de pe front sigur că le este aproape Ziua de 9 mai când se consideră că a fost pus capăt celui de-al doilea război mondial. Dar pentru mulţi dintre tineri Ziua de 9 mai este Ziua Europei şi consider că nu ar trebui să fie un conflict, pentru că Ziua Europei nu este o sărbătoare politică, este o sărbătoare care trebuie să unească în numele unei cauze comune care depăşeşte animozităţile politice.”

Europa Liberă: Ce folos trag politicienii din Moldova de la această zi şi ce de fapt aşteaptă cetăţenii?

Mihai Cernenco: „Din orice eveniment politicienii încearcă să stoarcă un anumit capital politic. Fiecare dintre partidele politice se întrec care fac mai bune monumente, cu ce flori s-a dus în faţă la monument, ce declaraţii fac. Cu părere de rău se manipulează adesea cu aceste sărbători şi fiecare dintre ei încearcă să-şi tragă plapuma care este mai patriot. Altceva ar trebui să înţelegem că pentru noi ar trebui să fie de învățământ această lecţie a istoriei să o învăţăm; şi pentru noi ar fi mult mai important ca să vedem ce este de perspectivă. Da, sigur că într-adevăr jertfele nu se uită, dar nouă ne trebuie simboluri şi elemente care să ne asigure și pentru viitor, adică Ziua Europei.

Şi propaganda acestei zile ne-ar deprinde cu faptul că există un spaţiu de libertate şi trăiesc în bine şi în buna înţelegere popoare de diferite religii, culturi şi se înţeleg. Această de fapt trebui să fie concluzia pentru cei care sărbătoresc două sărbători, unii Ziua Europei, alţii Ziua Biruinţei.”
XS
SM
MD
LG