Linkuri accesibilitate

50 de ani de la începerea Conciliului Vatican II de către Papa Ioan al XXIII-lea. Conciliul s-a desfăşurat în perioada 11 octombrie 1962 - 8 decembrie 1965. La cea de-a treia sesiune a participat şi o delegaţie din România, compusă din 11 clerici, dintre care doi erau colaboratori neoficiali ai Securităţii: „Matei Popescu“ şi „Kiss Nicolae“.


Spre sfîrşitul anilor 1950, suspiciunile Securităţii faţă de canonicul Traian Iovanelli se intensifică. Asta în pofida faptului că Iovanelli a fost numit de către autorităţile comuniste în fruntea fostei arhidieceze de Bucureşti, imediat după arestarea şi condamnarea episcopului clandestin Iosif Schubert în 1951.

Într-un referat din 3 decembrie 1960 întocmit de lt. col. B[ebe] Goldenberg, lucrător operativ prim, lt. maj. Mihai Wawiernia şi şeful serviciului, cpt. Dumitru Meliţă, Iovanelli este calificat drept „un element net duşmănos regimului”. Vicarul general ar fi dat dovadă de o falsă atitudine loială faţă de stat, încercînd să stabilească legături clandestine cu Vaticanul, încurajînd astfel „elemente care duc în prezent activităţi duşmănoase”. „Faţă de activitatea ostilă şi de duplicitate a vicarului general TRAIAN IOVANELLI“, se afirmă în acelaşi material, „organele noastre şi-au propus să documenteze activitatea sa şi a legăturilor sale, să procedeze în mod treptat la înlăturarea lui, din conducerea Arhiepiscopiei Romano-catolice din Bucureşti, folosindu-l în acest scop pe AUGUSTIN FRANCISC”.

Candidatul Securităţii, canonicul Francisc Augustin, fusese studiat cu mare atenţie de către poliţia secretă, care a reţinut în numeroase note, referate şi fişe toate aspectele negative ale personalităţii sale în vederea utilizării şi transformării sale într-un instrument docil al regimului comunist. Cunoscîndu-i tentaţiile hedoniste, stilul frivol de viaţă, faptul că este un „element avid după bani”, „interesat să deţină funcţii clericale”, cît şi deraierile de la principiile eticii preoţimii catolice, celibatare, Securitatea i-a pus o capcană pentru a-l şantaja şi convinge să devină un colaborator neoficial al poliţiei secrete. Astfel, Securitatea spera că îl va putea manevra în conformitate cu interesele operative ale aparatului poliţienesc şi ale regimului.

În urma unei „combinaţii“ în care o agentă a Securităţii („Sanda“) a jucat rolul pregătit cu minuţiozitate, în prealabil de către autorii scenariului de compromitere morală a lui Augustin, el acceptă să devină informator. „Îmi iau angajamentul de a colabora cu organele securităţii statului pentru a descoperi elementele duşmănoase care sub masca religiei acţionează împotriva R.P.R. şi a altor elemente cu care voi veni în contact,” scrie cel care în anii următori îşi va semna nenumăratele delaţiuni cu numele conspirativ „Matei Popescu“ (cf. Angajamentul semnat pe 21 decembrie 1960, ACNSAS, R 311941, f. 22). Aceste delaţiuni se află în dosarele unor victime, cît şi în fondul documentar al Securităţii care cuprinde materialele privind biserica romano-catolică.

Pagină din dosarul penal din Arhivele CNSAS

Pagină din dosarul penal din Arhivele CNSAS

Francisc Augustin s-a născut pe data de 19 iulie 1906 la Lucăceşti (Suceava). În unele documente se spune că ar fi fost de origine germană, în altele se afirmă că ar fi fost de origine poloneză. A studiat teologia la colegiul Brignola Sale din Genova şi devine preot în 1931. Pînă-n 1932 este profesor la seminarul din Bucureşti, apoi paroh la Craiova (1932-33), Bărăţia/Bucureşti (1933-34), Turnu-Severin (1934) şi Tîrgovişte (1934-1952). Este arestat în 1952 şi condamnat în procesul lotului Hieronymus Menges.

Preotul Menges (* 9 mai 1910 Karamurat, Dobrogea - † 20 aprilie 2002 Bremen, Germania) a fost propus să-l înlocuiască pe episcopul clandestin de Bucureşti, Iosif Schubert, arestat în 1951. În 1952, şi Menges va fi arestat şi apoi condamnat, ieşind din detenţie abia în 1964. Emigrează un an mai tîrziu în Germania. În anii 1970 va protesta pe lîngă autorităţile americane împotriva angajării lui Ivan Deneş ca redactor al Europei Libere, invocînd rolul acestuia ca torţionar al autorităţilor comuniste. Din documentele păstrate în arhiva CNSAS rezultă că Deneş a fost colaborator al Securităţii atît în ţară cît şi în străinătate, avînd mai multe nume conspirative („GX-36“, „Petru Pintilie“ „Konrad“ şi „Kraus“) - (cf. RFE, 20.4.2011).

Augustin fusese condamnat pentru omisiune de denunţ, „la 2 ani şi 11 luni executaţi la Jilava, Caransebeş şi Poarta Albă“ (cf. Proces verbal de interogatoriu, din 21 decembrie 1960, ACNSAS R 311941, ff. 23-26v). Potrivit fişei matricole penale, Augustin a fost pus în libertate pe data de 13 octombrie 1955. Alte surse indică anul 1956. După eliberare a fost preot la Tîrgovişte (1956-58) şi Cioplea (1958-61). După moartea lui Iovanelli, în septembrie 1961, preia, pînă-n 1983, conducerea arhidiecezei de Bucureşti, avînd funcţia de „ordinar substitut” (cf. Nota-raport, din 21 ianuarie 1965, ACNSAS, R 311941, ff. 42-51).

În martie 1965, este ales deputat în parlamentul comunist, în Marea Adunare Naţională (M.A.N.). „A condus destinele Arhidiecezei în anii grei ai prigoanei comuniste, reuşind foarte bine să se adapteze epocii în care a păstorit, caracterizată de provocări şi persecuţie," notează aluziv Dr. Dănuţ Doboş într-un miniportret istoric din revista arhiepiscopiei romano-catolice de Bucureşti, fără să amintească de rolul real jucat de acest cleric (cf. Actualitatea Creştină, anul XXI, nr. 2, 2010, p. 32. A se vedea şi miniportretul lui Augustin în: Dănuţ Doboş, [coord.], Cioplea. Două veacuri de istorie, Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice, Bucureşti, 2007, p. 114).

În opinia Securităţii, Augustin era un colaborator devotat care „a dovedit corectitudine“. Într-o notă de analiză din 1963, ofiţerul său de legătură, lt.-col. Ştefan Kasza, mai evidenţiază cîteva trăsături care-l contrariază pînă şi pe acest securist: „În relaţiile cu noi a dovedit corectitudine, exactitate la întîlniri şi în materialul informativ furnizat, în mai multe rînduri, cunoşteam şi din alte surse despre faptele ce le ştia şi el şi întotdeauna fără să fie întrebat ni le-a adus la cunoştinţă. Se poate spune că uneori în relaţiile cu noi este mult prea servil. Materialele informative furnizate pînă în prezent, fiind supuse verificării, s-au confirmat. Nu are rezerve în colaborare sau în furnizarea materialelor informative.”

În acelaşi document se mai poate citi constatarea uluitoare a ofiţerului, că Augustin „nu este un fanatic religios“, el avînd chiar „păreri deloc măgulitoare la adresa unor prelaţi de la Vatican şi a papei însuşi“.
În portretul pe care i-l face ofiţerul, acesta mai reţine următoarele trăsături: „este un element aspru cu subalternii şi îngîmfat”, este „inteligent, cult, şiret, se orientează uşor în discuţii pe diverse teme. Îşi creează relaţii cu mare uşurinţă în cele mai variate medii. Cunoaşte şase limbi străine ca: franceza, italiana, germana, poloneza, latina şi greaca veche”.

În consecinţă, relaţiile între Augustin şi Securitate sunt descrise ca fiind „de încredere principiale“. Caracterizarea aceasta extrem de pozitivă în nici un caz nu este o exagerare a ofiţerului său de legătură. Dovada materială este reprezentată de numeroasele informaţii furnizate de acest prelat, folosite în acţiunile operative.

În primul an de colaborare cu Securitatea, Augustin a furnizat 69 de note informative, iar un an mai tîrziu, în 1962, 64. Securitatea s-a concentrat asupra faptului ca activitatea acestui colaborator aparţinînd oficial ierarhiei superioare a Bisericii Catolice din România să fie dirijată exact pe următoarea problemă: „Limitarea activităţii cultului în dieceza de Bucureşti-Iaşi“ (cf. Nota de analiză a dosarului agentului „Matei Popescu” din legătura lt. col. Kasza Ştefan, 7 mai 1963, ACNSAS, R 311941, ff. 33-35).
XS
SM
MD
LG