Linkuri accesibilitate

Ucraina amână summit-ul liderilor central și est europeni, după ce majoritatea invitaţilor l-au boicotat


Ucraina a anunțat că amână summit-ul liderilor central și est europeni de vineri și sâmbătă la Ialta, boicotat de numeroși președinți din cauza tratamentului aplicat în închisoare Iuliei Timoșenko.

Fosta șefă a guvernului ucrainean care ispășește o pedeapsă de șapte ani de detenție pentru abuz de putere se află în greva foamei din 20 aprilie spunând că protestează față de maltratările la care-ar fi supusă.

Autoritățile ucrainene nu i-au permis să meargă la tratament în Germania. Un doctor german care a vizitat-o astăzi a spus că, în ciuda împotrivirii inițiale, Timoșenko a acceptat internarea la un spital local din Harkov unde este deținută.
XS
SM
MD
LG