Linkuri accesibilitate

Primarul a spus tranşant că îi repugnă corupţia.


Reţinerea deunăzi de către Departamentul Anticorupţie a unui jurist al primăriei, care luase mită, ar fi trecut drept un fapt aproape banal, dacă nu ar fi fost participarea primarului Dorin Chirtoacă la organizarea flagrantului delict.

Primarul a apărut pe sticlă şi le-a lămurit telespectatorilor că a solicitat el însuşi Departamentului Anticorupţie pregătirea acestui flagrant. Şi asta pentru că avea suspiciuni legate de activitatea juristului prins cu mîţa-n sac, mai exact cu 10 mii de euro, ba chiar îl şi avertizase anterior pe acesta că despre el se vorbeşte nu tocmai în termeni frumoşi. Primarul a spus tranşant că îi repugnă corupţia, că va lupta mereu cu cei puşi pe căpătuială ilicită şi şi-a exprimat regretul că, în Moldova, se vorbeşte mult despre corupţie şi se face mai nimic.

Fireşte că instanţa de judecată va fi cea care va pronunţa verdictul şi va pune punct acestei poveşti. Pînă atunci ar trebui să remarcăm elanul justiţiar al primarului, care, într-adevăr, pare a fi un om cu principii, un om care nu acceptă corupţia.

Aş face aici o paranteză. În anii tranziţiei, corupţia a atins în Moldova cote mai mult decît îngrijorătoare. Pesemne nu există mulţi moldoveni care să nu fi avut de-a face cu corupţia în spitale, universităţi, instituţii de stat, vămi şi în alte locuri. Convingerea care a pus stăpînire pe mulţi e aceea că corupţia e imposibil de dezrădăcinat. Mai nimeni nu era tras la răspundere, deşi toată lumea se ciocnea mereu de actul de corupţie.

Aidoma unei mlaştini, corupţia a absorbit o mare parte a societăţii. În atare condiţii, simplul muritor putea fi încurajat în primul rînd de comportamentul intransigent al conducătorilor antrenaţi în lupta crîncenă cu hidra corupţiei. Dar am avut noi oare, în ultimii 20 de ani, conducători şi edili neînfricaţi care prin exemplul lor să inspire masele la lupta cu corupţia? Mă tem că asemenea conducători nu au fost prea mulţi, ba poate chiar nici nu a existat vreunul.

De aceea, mi se pare demnă de toată lauda încercarea primarului Chirtoacă de a sfida constant corupţia. Mărturisesc că unele declaraţii politice ale edilului îmi provoacă rezerve, dar încercarea lui de a dezrădăcina corupţia mi se pare sinceră şi chiar oarecum romantică. Moldova are nevoie de politicieni care nu doar perorează despre pericolul corupţiei, ci şi care încearcă să combată pe bune flagelul ăsta.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG