Linkuri accesibilitate

O asemenea situaţie ar trebuie să fie prevăzută de o lege pe care nimeni să nu o pună la îndoială.


Se prefigurează un nou conflict la orizont. Între primărie şi agenţii economici care şi-au înfipt panourile publicitare pe şoseaua care duce spre Aeroport. Primăria avertizează că va demonta toate panourile care nu vor dispărea acolo pînă la 1 iunie, primăria zice că acele panouri din mijlocul carosabilului potenţează accidentele, iar edilul a constatat că legea e călcată în picoare pentru că agenţii economici vor mai mulţi bani. Pe de altă parte, oamenii de afaceri declară că vor contesta în judecată decizia primăriei şi invocă pierderile pe care le vor avea de suportat.

Aş zice că e regretabilă situaţia asta. E regretabil că cele două părţi nu se pot înţelege. De ce nu se conformează difuzorii publicităţii apelului autorităţilor? Unde mai pui că panourile alea au apărut pe drumul spre Aeroport tot cu acordul primăriei. Pe de altă parte, primarul Chirtoacă spune că agenţii au promis să scoată panourile la prima solicitare a autorităţilor publice. Păi, dacă e aşa, ce i-a împiedicat pe edili să facă nişte contracte care să conţină acest angajament şi acum să nu se mai ajungă la instanţele de judecată? Sau primăria a mizat pe promisiuni verbale?

Sincer să fiu, eu nu ştiu cine are dreptate în această dispută. Poate că acele panouri trebuie scoase, poate că trebuie să rămînă. Habar nu am. Ceea ce îmi displace e felul în care aceste probleme sînt soluţionate la noi. Prin conflict, prin neînţelegeri, prin avertismente. Or mie mi se pare că o asemenea situaţie ar trebuie să fie prevăzută de o lege pe care nimeni să nu o pună la îndoială.

Şi mai e un aspect pe care ar trebui probabil să-l pomenim. Văd acum o primărie hotărîtă, intransigentă, care promite că va merge pînă la capăt. Păcat că intransigenţa asta nu e la fel de vizibilă atunci cînd sînt demolate clădirile istorice sau cînd se împart autorizaţii pentru tot felul de construcţii dubioase. E o părere subiectivă asta. Dar aşa mi se pare mie.

XS
SM
MD
LG