Linkuri accesibilitate

Vor fi amendaţi comuniştii pentru 1 mai?


Vladimir Voronin la mitingul de 1 mai
Vladimir Voronin la mitingul de 1 mai

Ministrul de Interne Nicolae Roibu cere sancţionarea liderilor comunişti pentru manifestaţiile neautorizate.


Premierul Vlad Filat a mulțumit astăzi poliției pentru felul cum a asigurat ordinea publică în capitală ieri, când au avut loc mai multe demonstrații de Ziua Muncii. Dar tot astăzi au apărut semnale că disputele dinaintea zilei muncii, privind locul ținerii unor marșuri, ar putea avea urmări juridice. Liliana Barbăroșie:

Ministrul Afacerilor Interne, Nicolae Roibu, spune că va solicita procuraturii să-i amendeze pe liderul şi secretarul general al partidului comuniştilor, respectiv Vladimir Voronin şi Iurie Muntean, pentru organizarea, ieri, de 1 mai, a unei acţiuni neautorizate soldate cu blocarea circulaţiei transportului:

„Nu a fost autorizat nici locul, nici timpul, şi toate cele ce s-au făcut. De aceea, acele acţiuni care au fost neautorizate, au fost bine documentate şi vor fi transmise materialele la procuratură. Cred că amendă.”

Lui Vladimir Voronin i se impută acţiunea definită drept „blocare intenţionată a traseului public” în articolul 225, Cod Contravenţional, iar celui de-al doilea fruntaş comunist, Iurie Muntean - „organizarea de acţiuni neautorizate” care se sancţionează în baza articolului 67 din acelaşi act normativ, a precizat ministrul.

Comuniştii califică drept abuzive calificările date de Ministerului de Interne întrucît ei au revendicat Piaţa Marii Adunări Naţionale pentru ziua de 1 mai, dar nu au obţinut permisiunea din cauza a ceea ce ei numesc „un fals” comis de primăria capitalei. Iurie Muntean:

„MAI execută comanda actualului stăpân, Vlad Filat. Un stăpân strâmb, şi comanda se execută foarte strâmb. Nu m-aş mira dacă mă vor lipsi de imunitate parlamentară.PLDM nici n-a fost pe la primărie la 16 martie ar fi depus, potrivit celor de la primărie, solicitare cu câteva minute înaintea noastră. Ceea ce era imposibil. Pe 16 martie toţi cei din AIE erau în Parlament, unde alegeau preşedintele.”

Pe Maia Laguta, activista căreia poliţia îi impută că ar fi încercat să pericliteze ordinea publică în timpul celuilalt miting, organizat ieri de guvern, sindicate şi patronate, anunţul ministrului a înfuriat-o:

„Eu absolut nimic nu am făcut. Dimpotrivă, poliţia mi-a stricat microfonul, mi-a smuls firele. Eu pur şi simplu vorbeam sub Arca de Triumf despre ce consideram de cuviinţă. Legea prevede că dacă până la 50 de persoane, nici declaraţie nu trebuie la primărie. Lasă să înveţe legea Roibu.”

Primăria capitalei a lăsat fără răspuns acuzaţia PCRM precum că ar fi oferit prin uz de fals Piaţa Marii Adunări Naţionale unor alţi doritori de a organiza manifestaţii de 1 mai decît comuniştii. În urma deciziei edililor, comuniştii au fost nevoiţi să-şi desfăşoare mitingul în faţa Academiei de Ştiinţe, iar în faţa sediului guvernului manifestanţii doar şi-au încheiat marşul desfăşurat de-a lungul bulevardului central al capitalei.

Atât Vladimir Voronin, cât şi Iurie Muntean sunt protejaţi de imunitate parlamentară, astfel încît eventuala sancţionare pentru organizarea marşului neautorizat ar fi necesară suspendarea, prin parlament, a imunităţii de deputat.
Previous Next

XS
SM
MD
LG