Linkuri accesibilitate

„Sunt atras de istorie şi cărţile cu conţinut istoric”


Timur Luchin
Timur Luchin

Timur Luchin: „Tinerii sunt mai mult atraşi de lucruri inutile”.


Alla Ceapai a stat de vorbă cu Timur Luchin, cercetător ştiinţific la Academia de Ştiinţe din Moldova.

Timur Luchin: „Sunt atras de istorie şi cărţile cu conţinut istoric şi prefer să le citesc ori de câte ori ar fi în timpul nopţii, ziua, când mai am timp liber, în parc pe o bancă. Recenta mea carte carte deja o termin de citit este „Orienturi/ Occidenturi. 25 de secole de război” de Thierry Camous în care este descrisă lunga perioadă a omenirii în care războaiele practic nu au încetat şi cum au marcat ele omenirea, modul de viaţă şi în special contactele dintre civilizaţie şi schimbul de valori.”

Europa Liberă: Prin ce te atrag anume cărţile de istorie?

Timur Luchin:
„Reflectă trecutul, trecutul m-a interesat mai mult deoarece este o experienţă trăită şi de fapt ea ne dă o învăţătură pe viitor, ne sugerează nişte idei care lipsesc în experienţa de astăzi.”

Europa Liberă: Preferi să citeşti în biblioteci sau totuşi să-ţi faci o proprie bibliotecă, să procuri cărţile, chiar dacă preţurile uneori bat la buzunar?

Timur Luchin:
„Eu de fapt am o bibliotecă foarte mare la serviciu şi acasă. Prefer cartea mai aproape de mine, într-un moment potrivit să o răsfoiesc. Într-un moment potrivit, poate că depinde şi de dispoziţie şi de domeniu de activitate, să o găsesc la timp, să fie mai aproape de mine. Mai puţin citesc la bibliotecă, dar întrucât sunt la curent cu literatura care apare, adică literatura nouă. Sunt la curent cu toate publicaţiile care sunt în circulaţie în Republica Moldova. Mă stărui să prind câte o carte la lansare în deosebi în librăriile Cartier.”

Europa Liberă: De ce se spune că tinerii astăzi puţin citesc?

Timur Luchin:
„Tinerii sunt mai materialişti şi în virtutea faptului că a apărut şi internetul sunt mai mult atraşi de lucruri inutile şi să se abată de la un set de valori care trebuie cunoscute prin vizitarea bibliotecilor, prin răsfoirea multor cărţi.”
XS
SM
MD
LG