Linkuri accesibilitate

O discuție cu prof. Ludmila Andronic, președinta Consiliului de presă din Chișinău.


Suntem în ajunul Zilei mondiale a Libertăţii Presei şi poate că este prilejul cel mai potrivit să vorbim despre responsabilitatea pe care trebuie s-o manifeste cea de-a patra putere în stat. Pentru că şi în domeniul mass-media avertismentul că puterea corupe trebuie să menţină toată lumea în stare de vigilenţă. Vom discuta în această dimineaţă despre cazuri în care jurnalistica îşi compromite rostul de-a fi şi nesocoteşte încrederea cetăţeanului cu preşedinta Consiliului de presă din Chişinău, profesorul universitar şi experta în comunicare Ludmila Andronic.

Europa Liberă: Două tragedii, două sinucideri, a unei tinere de 18 ani şi a unei minore de 12 ani, au scos din nou în evidenţă metehne grave, profesionale şi etice, ale unor oameni de presă. Consiliul de presă a reacţionat. Ce a constatat întâi de toate, în cele două cazuri, Consiliul, dnă Andronic?

Ludmila Andronic: „În primul şi primul rând am constatat o situaţie care se agravează. În sensul în care nu e prima dată când unele şi aceleaşi posturi de televiziune în special fac uz sau abuzează de poziţia lor de informatori pentru a pune în faţa spectatorilor senzaţionalului şi nu pentru a le oferi informaţii care ar fi într-adevăr de interes public.

În al doilea rând am constatat că în foarte multe cazuri canalele de televiziune care au relatat despre aceste cazuri au încălcat normele etice cu o gravitate ruşinoasă. Pentru că a fost lezată atât demnitatea victimelor suicidului, care până la urmă şi ele au dreptul la demnitate chiar dacă nu mai sunt fiinţe vii, dar într-un caz a fost grav lezată şi demnitatea mamei uneia dintre fetele care şi-au pus capăt zilelor.

Şi ceea ce am mai constatat cu stupoare este că în fond nimeni nu-şi pune problema de ce se întâmplă aceste lucruri, de ce avem tot mai multe suicide juvenile şi nu încearcă să găsească o explicaţie psihologică, pedagogică.

Pentru că în nici unul din aceste cazuri nu am fost invitaţi ca să dea un comentariu nici unul din aceşti specialişti, sau nici măcar o persoană de la poliţie. Ceea ce înseamnă că jurnaliştii pur şi simplu s-au spălat pe mâini aşa relatând cât mai senzaţional, fără a intra în esenţa problemei.”

Europa Liberă: Aşadar, nesocotire pe faţă, în ciuda a tot şi toate, a principiilor de etică profesională, ignorare a regulilor şi angajamentelor, până la urmă, prin intrarea în profesie, a acurateţei, prezentării echilibrate şi verificării informaţiei. Nu mai vorbim de amestec în viaţa privată a victimelor, terfelirea demnităţii acestora şi rudelor acestora, savurarea chiar a tehnicilor de sinucidere, detaliilor în acest sens. De ce toate acestea, dacă nu cumva ar fi vorba de inconştienţă - şi nu pare a fi?

Ludmila Andronic:
„Mie mi se pare că aici e de fapt o combinaţie de probleme pe care trebuie să le rezolvăm până la urmă. În primul rând e vorba despre goana aceasta obositoare deja după audienţă. Deci, oamenii în goana după audienţă şi după senzaţional sunt gata să aducă în faţa telespectatorilor orice caz cât mai îngrozitor, cât mai şocant, doar ca să le atragă atenţia.

Şi aici este vina editorilor şi a celor care sunt proprietarii respectivelor media, pentru că ei sunt cei care dictează politica editoriale, sunt cei care cer subiecte, oferă camerele video pentru realizarea acestora şi le oferă în primul rând pentru aceste cazuri, şi anume ei cer viteza de reacţie în cazurile respective.

Şi în al doilea rând este vorba despre lipsa de profesionalism, dar şi de principialitate a jurnaliştilor.”

Europa Liberă: Consiliul a apelat la posturile respective de televiziune să excludă din rutina lor asemenea practici inadmisibile. În general cum reacţionează sau a reacţionat managementul acestor structuri mediatice la luarea dvs. de atitudine?

Ludmila Andronic:
„În unele cazuri anterioare s-a reacţionat într-un fel. Cel puţin de pe arhivele de pe internet au fost scoase anumite detalii sau au fost înlăturate anumite materiale ceea ce împiedică perpetuarea acestor elemente.

Există şi supărări când suntem întrebaţi ce avem cu anumite canale, că au impresia că facem noi o campanie împotriva lor şi poate am fi plătiţi de cineva. Şi atunci le explicăm că de fapt nu noi suntem vinovaţi pentru faptul că dânşii o dată pe săptămână, sau o dată în câteva zile ne şochează. Pentru că noi de fapt nici nu reacţionăm în toate cazurile, noi reacţionăm atunci deja când lucrurile devin absolut grave, sau când există o plângere.

Dar, ziceam, o chestie absolut nouă pe care probabil aţi observat-o în comunicatul de presă al Consiliului – lipsa aceasta de principialitate a jurnaliştilor.

Eu nu vreau acum să-mi supăr colegii şi să creadă cineva că mă plasez mai sus decât alţii. Dar în momentul în care tu faci un articol şi chiar ai o politică editorială, trebuie să găseşti o formulă care să te plaseze şi pe tine demn în această meserie. Şi dacă aţi menţionat pentru prima dată consiliu de presă nu a menţionat doar canalele de televiziune care au încălcat codul deontologic, ci şi nemijlocit jurnaliştii. Pentru că am considerat că poate este mai important ca oamenii să se simtă penalizaţi cel puţin moral.”

Europa Liberă: Pentru prima dată probabil consiliu a solicita public şi Consiliului Coordonator al Audiovizualului să monitorizeze posturile de televiziune care s-au făcut vinovate şi poate că ar trebui numite: este vorba despre Jurnal TV, Pro TV, Prime şi nu-mi mai amintesc care. În general, consiliul nu procedează în acest fel… de ce a făcut-o acum?

Ludmila Andronic:
„Noi am făcut apeluri la adresa CCA şi mai înainte, rugându-i să atragă atenţia asupra comportamentului posturilor de televiziune, dat fiind faptul că ei au mijloace legale de control. Noi de fapt operăm doar cu codul etic, noi nu operăm cu alte norme legale. Şi dacă vă amintiţi în primăvară a fost chiar şi o campanie televizată, „Ai grijă ce vede copilul tău la televizor”, şi am crezut că acest CCA chiar s-a apucat de monitorizat televiziunile, nu numai în campanii electorale, cum este poate normal s-o facă, dar şi în modul în care oglindeşte nişte subiecte sensibile, sau dacă nu încalcă cumva şi normele deontologice. Şi am crezut atunci că avem un aliat alături.

Noi, în calitate de Consiliu de presă de fapt nu ar trebui să cerem penalizarea nimănui, dar de data aceasta, în aceste două cazuri şi în special în cel cu fetiţa de 18 ani, s-a mers prea departe. Şi noi am apelat la CCA şi vom apela în continuare ca să monitorizeze într-un mod foarte strict aceste posturi de televiziune şi, dacă este cazul, să aplice avertismente sau amenzi aşa cum prevede legea.”

Europa Liberă: Victimele unor practici condamnabile ale jurnaliştilor deseori au manifestat prea multă credulitatea şi inconştienţă în faţa omului cu cameră sau microfon. Şi e firesc până la un punct: omul are încredere în jurnalist şi nu-şi dă seama deseori de modul şi efectele modului în care i se va manipula de dragul senzaţionalului şi audienţei tragedia. Într-un fel şi publicul ar trebui să înveţe a se feri, acolo unde e cazul, de jurnaliştii lipsiţi de etică. Nu? Sau se merge după principiul „tot păţitul e înţelept”…

Ludmila Andronic:
„Probabil că în momentele acestea tragice oamenii sunt gata să vorbească cu oricine, chiar cu noi, cei din presă. Pentru că în mod normal noi nu ar trebui să facem parte din viaţa lor. În al doilea rând se găsesc o mulţime de comentatori. Deci, în ambele cazuri au fost invitaţi să dea comentarii vecine, rude, probabil simpli trecători acre au acceptat să dea interviuri. Şi care la un moment dat probabil nici nu au conştientizat cât de grave pot fi presupunerile lor, pentru că oamenii vorbesc aşa cum vorbesc şi nu-şi dau seama că ei fac declaraţii în faţa a zeci de mii de oameni.

Deci, nu ştiu dacă jurnaliştii mai amintesc cuiva că aceste cuvinte vor fi apoi făcute publice şi vor apărea la televizor. Dacă aş zice că publicul trebuie să fie foarte atent şi să contracareze el însăţi acest fenomen, atunci nu vom avea cu cine discuta ca jurnalişti. Ideea este alta.

Ce căutăm noi de fapt prin plasarea acestui subiect? Nimeni nu spune că noi nu trebuie să vorbim despre cazurile de sinucidere, juvenilă sau fie el printre maturi. Dar modul în care noi o facem. De ce nu încercăm să explicăm problema, să o contracarăm, să oferim anumite dezbateri publice, o consultaţie cel puţin televizată la un moment dat pentru cei care vedem că devin tot mai mulţi.

Pentru că după numărul de suicide din ultimul timp se creează impresia că avem o tendinţă pe care trebuie să o contracarăm. Şi noi, ca şi presă, ar trebui în primul rând să participăm la acest proces pozitiv. Nu numai la relatarea tehnicilor de sinucidere sau la oferirea de soluţii pentru cei care la un moment dat s-au simţit disperaţi.”

Europa Liberă: Dnă. Andronic, vă mulţumim.
XS
SM
MD
LG