Linkuri accesibilitate

Un roman în… miniaturi, a cărui acţiune se plasează în copilăria pârjolită de război a autorului sârb.


Întâmplarea face că pe Danilo Kis l-am citit dinspre sfârşit spre început; aşadar, după ce-l îndrăgisem demult pentru Enciclopedia morţilor (1984), recitită de nenumărate ori, recent mi-a picat în mănă volumul de proză scurtă („pentru copii şi pentru rafinaţi”, ţine să precizeze autorul în subtitlul cărţii) Suferinţe timpurii, Polirom, 2008. Or, întreaga poetică – în egală măsură virilă şi inefabilă – a lui Danilo Kis e de găsit în acest roman în… miniaturi, a cărui acţiune se plasează în copilăria pârjolită de război a autorului sârb, lesne de identificat sub numele de Andreas Sam. „(Pe vremea aceea nici prin cap nu-mi trecea că o să scriu vreodată povestiri, dar mă gândeam: «Doamne, cât sunt de neputincios în faţa acestor flori!».)”, citim într-o paranteză, asta după ce aflăm că elevul Andi Sam scrie cele mai frumoase compuneri, pe care doamna profesoară Rigo le citeşte „cu o voce exaltată şi melodioasă” în faţa clasei.

Altminteri, istorioarele relatate se compun din te miri ce, ia o impresie de moment, o stare de spirit, un crâmpei de realitate surprins din fugă – candoarea cu care copilul rămas fără tată le trăieşte îi conferă însă naraţiunii o dimensiune aproape mitică. Uluitor cum într-un text de câteva pagini, cum este Jocul, se conjugă mitul lui Ahasverus cu istoria familiei lui Andi Sam, totul pe fundalul „soluţiei finale” (între paranteze amintim că tatăl lui Danilo Kis va muri într-un lagăr de exterminare nazist): în timp ce copilul se joacă de-a negustorul de fulgi de gâscă („ – Doamnă Mona Liza, iată un dar pentru dumneavoastră din partea unui tânăr negustor, pentru un aşternut pufos… Aţi plătit cu zâmbetul dumneavoastră, doamnă”), mama îi spune povestea de seară, iar schimbul de replici final leagă cele două planuri: „– L-au omorât şi pe fiu? aude ea din beznă şi tresare. (…) – Nu, şopteşte fără să aprindă lumina. Nu.”.

Altfel spus cele 19 povestioare trebuie citite mai mult printre rânduri, puţinele cuvinte ce le alcătuiesc amintind de „un sfeşnic greu cu şapte braţe (…) în care ardea doar o lumânare de stearină, celelalte braţe fiind goale”. O poetică a absenţei, omniprezentă în scrisul lui Danilo Kis.

30 aprilie ’12
XS
SM
MD
LG