Linkuri accesibilitate

„Dorinţa merge mînă în mînă cu împlinirea, dacă depui efort şi nu-ţi pierzi credinţa”


Diana Grădinaru

Diana Grădinaru

Jurnal săptămânal cu Diana Grădinaru.


Diana Grădinaru - născută la 01 februarie 1974 în satul Pietrosu, raionul Făleşti. Licenţiată în jurnalism, Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Jurnalism şi ştiinţe ale comunicării. Ofiţer de relaţii publice pentru marele Stat major, Purtător de cuvânt al şefului Marelui Stat major, comandantul Armatei Naţionale. Locotenent – colonel.

Luni

E Paştile Blajinilor, al celor care au plecat să-l slujească pe Dumnezeu. Ca şi miile de moldoveni şi ca în fiecare an, am un singur drum – cel care duce spre cimitirul de la Pietrosu, raionul Făleşti, unde au rămas de ani buni cei mai dragi oameni – părinţii şi fratele meu. Îmi fac cu grijă bagajul, încerc să-mi adun gîndurile, să nu fiu tristă, pentru că ştiu că acolo unde sînt, le este bine. Drumul spre ei, trist, alături de fratele meu, venit cu această ocazie de la Moscova, e drumul amintirilor, în care el îşi aminteşte vag de mama, că era prea mic cînd a plecat, iar mie-mi apare chipul ei, cu buzele strînse-a durere, cu mîinile îmbătrînite de muncă şi zîmbetul amar. La cimitir ne aşteaptă rudele, fratele şi surorile mamei. Unii plîng, alţii le vorbesc părinţilor mei despre noi, copiii lor, care am umplut străinătatea, orfani de părinţi, iar unii şi de ţară. Eu nu zic nimic, iau tămîia, merg rînd pe rînd la mormintele lor şi încet, să nu mă audă nimeni, le spun cu drag: „Hristos a înviat, mamă, Hristos a înviat, tată! Bine te-am găsit, Vasile!”

Seara la ştiri aflu cîte sute de dolari au cheltuit rromii pentru pomene şi ce „ospăţuri” au organizat în cimitirul din Soroca – ani la rînd asta e ştirea principală pentru moldoveni. Păcat.

Marţi

Sărbătoare mare pentru unitatea în care fac serviciul militar de mai bine de un an – Marele Stat Major al Armatei Naţionale împlineşte 20 de ani. Deşi ar fi trebuit să asist presa, prezentă la ceremonia organizată cu această ocazie la sediul Ministerului Apărării, am ales să stau în formaţie, alături de militarii care muncesc în această unitate, considerată pe bună dreptate cea mai importantă din Armata Naţională. De numele Marelui Stat Major sînt legate cele mai importante activităţi militare, de la luptele de pe Nistru, participarea în misiuni internaţionale, ajutorul acordat populaţiei afectate de calamităţi naturale, până la reforme în domeniul apărării.

În formaţie, lîngă mine stau oameni care m-au învăţat alfabetul militar, mi-au modelat cariera şi mi-au arătat prin fapte semnificaţia cuvîntului „patriotism”, cînd zeci de naţiuni, departe de ţară, i-au aplaudat pentru prestaţie şi profesionalism, căutînd pe harta lumii Republica Moldova. Eu, la rîndul meu, am încercat să spun povestea lor, pentru că le-am fost şi le sînt purtător de cuvînt, la Vocea Americii, la Comandamentul Central al Statelor Unite, în Armenia, Germania, Ucraina, România, crezînd cu tărie că ei şi întreaga Armată Naţională reprezintă povestea de succes a Republicii Moldova.

Subiectul a fost mediatizat pe larg în presa. Mi-aş fi dorit, totuşi, o înţelegere mai corectă a ceea ce în înseamnă Marele Stat Major. Cred ca ar trebui să invităm jurnaliştii în cantonament şi să le explicăm ce facem, cu ce ne ocupăm, ca să înţeleagă mai bine şi să explice opiniei publice acest lucru.

Miercuri

Oaspeţi de onoare la ministerul Apărării. Comandantul Armatei SUA în Europa, generalul-locotenent Mark Hertling susţine o conferinţă de presă împreună cu ministrul Marinuţa, vorbind despre cooperarea moldo-americană în domeniul apărării, pe toate segmentele, de la instruire pînă la sprijin logistic. Sînt şi eu beneficiară a unei burse în America. Am absolvit cursul de specializare în informare şi comunicare publică, din cadrul renumitului DINFOS (Defense Information School) care a fost una din cele mai mari provocări pentru mine în cei 15 ani de carieră militară, dar care mi-a demonstrat că dorinţa merge mînă în mînă cu împlinirea, dacă depui efort şi nu-ţi pierzi credinţa. Acolo frustrarea s-a împletit cu bucuria, iar plînsul cu zîmbetul au făcut casă bună. Am avut colegi americani, care m-au ajutat, mi-au explicat şi m-au tratat cu înţelegere. Împreună ne-am făcut griji pentru examenele săptămînale, ne-am bucurat pentru notele date de instructori şi am sărbătorit victorios absolvirea.

Generalul american, degajat şi zîmbitor mi-a adus aminte de „America mea”, cea pe care am cunoscut-o eu în cei aproximativ doi ani şi jumătate cît am stat acolo.

Joi

Încep ziua cu şedinţe de comandament şi stat major, la care vorbim despre jurnalismul militar, despre calitatea relaţiei cu presa, respectul şi sinceritatea, pe care ar trebui să se bazeze această relaţie. Sigur, nu întotdeauna ne reuşeşte. Îmi amintesc de un analist politic care spunea că Republica Moldova nu are armată şi m-am gîndit atunci la cît de ipocriţi sînt unii şi-şi schimbă opiniile în funcţie de conjunctură. Într-un context armata e un atribut necesar, în altul e o structură care „mănîncă” bugetul ţării şi s-ar putea şi fără ea.

Seara îmi găsesc timp pentru „Jurnalul fericirii” al lui Nicolae Steinhardt. L-am descoperit întîmplător, în ziua de Paşti, dar de cînd am făcut-o, mi-a umplut viaţa de sens – Vă îndemn şi pe domniile voastre s-o citiţi, încet, cu răbdare şi smerenie. E o lecţie de viaţă, un drum spre adevăr. „Cred, Doamne, ajută necredinţei mele”, cu aceste cuvinte ale lui Nicolae Steinhardt, merg la culcare şi mă gîndesc că restul e deşertăciune...

Vineri

E ziua drapelului naţional şi noi îl onorăm cum se cuvine. La prima oră pe platoul Ministerului Apărării, în cadrul unei ceremonii festive, sărbătorim tricolorul cu toate elementele specifice – sfinţirea, arborarea pe catarg şi intonarea imnului de stat. Mă gândesc cu drag că cele trei culori pe care le port de 15 ani pe umărul stâng şi îmi înfrumuseţează uniforma. Le-am luat cu mine în raniţă pe unde m-a trimis armata – în misiuni internaţionale, la şcoli sau exerciţii multinaţionale. Au fost lîngă mine în cele mai importante momente ale carierei militare, departe de ţară - ceremonii de absolvire sau de avansări în grad şi le-au dat o semnificaţie aparte. Eu le-am purtat cu cinste, aşa cum au făcut-o mii de ofiţeri moldoveni – în America, Africa, Europa şi Asia pentru că noi, militarii, sîntem port-drapelul ţării.

Sîmbătă

Îmi beau cafeaua în linişte şi privesc ştirile la posturile internaţionale de televiziune. Mă ajută să ştiu ce se întîmplă şi să nu uit engleza. Aştept ora 15.00 – ora „reintegrării” de familie. Online, desigur, pentru că jumătate din familia mea e în Canada. E greu pentru cei plecaţi, e greu pentru noi, cei rămaşi, dar credinţa în Dumnezeu ne dă puteri să ne gîndim la un viitor frumos. Pînă la urmă, peste tot în lume, sîntem binecuvîntaţi de el, şi Împărăţia lui n-are hotare.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG