Linkuri accesibilitate

Apetitul başkanului e tot mai mare (Timpul)


O temă comună în presa de astăzi este majorarea salarială pentru funcţionari prevăzută pentru 1 iunie. „Ziarul de Gardă” precizează că „funcţionarii publici vor primi salarii mai mari cu până la 60%. Preşedintele Parlamentului va ridica lunar cu 4200 de lei mai mult, premierul cu 3400, miniştrii şi viceminiştrii - cu peste 3000 de lei, deputaţii vor primi de la 10 000 în sus, iar şeful statului – 15.000 de lei, în timp ce salariul minim pe economie este de 1100 lei”. Ziarul publică comentariile câtorva personalităţi revoltate de gestul autorităţilor.

Revoltă împărtăşită şi de editorialistul Constantin Tănase de la „Timpul”. „În ultimii ani devine tot mai puternică senzaţia că actualele „elite de la Chişinău” nici nu se mai trudesc să ne mintă, dovedindu-ne nouă, celor mulţi şi proşti, că ele trăiesc cu interesele ţării şi ale cetăţenilor”, scrie Tănase şi continuă: „îşi măresc salariile, după ce aprobă pentru noi un Buget de austeritate, îşi cumpără limuzine luxoase, lăsând categorii numeroase de cetăţeni să se zbată sub pragul sărăciei – asta după ce aceste elite au promis că vor salva R. Moldova de comunism şi sărăcie”.

Un autor al publicaţiei „Timpul” trece în revistă „cele mai răsunătoare” declaraţii ale guvernatorului Gagauz Yeri, Mihail Formuzal, la adresa Chişinăului din ultimii ani. Başcanului îi sunt amintite propunerea de a transforma R. Moldova într-o federaţie cu trei subiecţi, cererea de oficializare a limbii ruse, decizia de a acorda diplome fără nota la limba şi literatura română liceenilor găgăuzi şi altele. Jurnalistul concluzionează că „pe zi ce trece, apetitul başkanului e tot mai mare...” şi că „un guvern puternic, care-şi respectă cetăţenii, ar trebui să-l sfătuiască pe başkan să fie mai calm…”.

Istoricul Mihai Taşcă publică în „Adevărul” un inventar al fărădelegilor comise de ostaşii sovietici în 1944-1945 în Basarabia, consemnate în rapoartele NKVD şi clasificate până acum. „Peste câteva zile, o parte din conaţionalii noştri vor sărbători ceea ce ei numesc victoria în „marele război pentru apărarea patriei“. Fără a pune în discuţie faptul dacă sintagma este aplicabilă şi în cazul Basarabiei şi fără a diminua rolul Armatei Roşii în cel de-al Doilea Război Mondial, ne propunem să abordăm o altă faţetă a ostaşului sovietic - comportamentul acestuia în teritoriul „eliberat“ dintre Prut şi Nistru. Or, imediat ce au păşit pe pământul basarabean, mulţi s-au apucat de omorât şi de jefuit băştinaşii”, susţine autorul de la „Adevărul”.
XS
SM
MD
LG