Linkuri accesibilitate

UE a adoptat noi sancțiuni împotriva Siriei pentru nerespectarea armistițiului declarat în urmă cu zece zile


Uniunea Europeană a adoptat noi sancțiuni împotriva Siriei din cauza continuării violențelor în ciuda armistițiului declarat în urmă cu zece zile. Reuniți la Luxemburg, miniștrii de externe din cele 27 de țări ale UE au decis restrângerea exporturilor spre Siria la două categorii de mărfuri: bunuri de lux și articole care ar putea fi folosite pentru represiune.
Anunțul europenilor vine după ce sâmbătă Consiliul de Securitate ONU a decis să consolideze misiunea de observatori din Siria prin trimiterea a 300 de monitori internaționali.
Miniștrii de externe din UE au decis tot astăzi să suspende pe un an sancțiunile economice împotriva Myanmarului, țară unde s-au înregistrat în ultima vreme unele progrese democratice, dar au lăsat în vigoare embargoul asupra livrărilor de arme.
XS
SM
MD
LG