Linkuri accesibilitate

Dmitri Rogozin se pronunță în favoarea federalizării R. Moldova pentru soluționarea conflictului transnistrean


Într-un interviu cu publicaţia Kommersant, emisarul preşedinţiei ruse pentru Transnistria, Dimitri Rogozin a declarat că reintegrarea Republicii Moldova se poate realiza doar în baza unei federații sau confederații. Totodată Rogozin, citat de Unimedia, a precizat că există cinci condiţii petru soluţionarea confictului dar că este prematur ca acestea să fie acum aduse la masa negocierilor. Una dintre ele, potrivit lui Rogozin, este că autoritățile de la Chișinău în primul rând trebuie să recunoască „Transnistria ca parte egală la dialog, în caz contrar nu poate fi vorba despre reconciliere". Ceea ce, parţial s-a întâmplat la ultima rundă de negocieri 5+2 de la Viena.
XS
SM
MD
LG