Linkuri accesibilitate

Un nou proces intentat fostului premier ucrainean Iulia Timoşenko


Sprijinitori ai Iuliei Timoşenko în fața tribunalului din Harkov
Sprijinitori ai Iuliei Timoşenko în fața tribunalului din Harkov

Curtea a respins cererea apărării pentru înlocuirea procurorului de caz.

Un tribunal ucrainean a demarat joi audierile într-un nou proces împotriva fostei şefe a guvernului de la Kiev Iulia Timoşenko, care ispăşeşte deja o condamnare de 7 ani la închisoare dintr-un proces anterior.

Iulia Timoşenko este acuzată acum de evaziune fiscală şi tentativă de furt în perioada când s-a aflat în fruntea unei importante companii de comercializare a gazelor naturale, Sistemele Energetice Unificate ale Ucrainei (UESU), între 1997-1998.

Aproximativ o mie de sprijinitori ai fostului premier ucrainean s-au adunat în fața Tribunalului din Harkov, unde au loc audierile. Au fost prezenți şi în jur de 300 de polițişti.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:26 0:00
Link direct



Într-o declarație postată pe pagina de internet a Serviciului Penitenciarelor din Ucraina, atribuită Iuliei Timoşenko, ea solicită ca audierile preliminare în acest caz să se desfăşoare în absența ei, din cauza stării sale de sănătate precare.

Unul din avocații lui Timoşenko a făcut cunoscut joi că a observat îndepărtarea din sala de judecată a mai multor plante şi piese de mobilier, spunând că e posibil ca fostul premier să fie adus cu forța la audierile viitoare, pe o targă.

La audierile de joi, curtea din Harkov a respins drept nemotivată cererera apărării ca procurorul de caz să fie înlocuit.

Un alt avocat al Iuliei Timoşenko, Oleksandr Plahotniuk, a declarat pentru serviciul în limba ucraineană al Europei Libere că acest nou proces s-ar putea derula foarte repede, sau ar putea dura luni:

„Depinde cum va stabili curtea frecvența înfățişărilor în acest caz. Dacă ele vor fi ca în procesul anterior, adică în fiecare zi de la 9 dimineața la 8 seara, atunci e posibil ca procesul să se termine repede. Dar dacă tribunalul lucrează normal, ca în cazurile obişnuite, atunci audierile se vor derula mai lent. Sunt multe probleme, multe acuzații, şi e nevoie să aflăm ce înseamnă exact fiecare dintre ele. Dacă tribunalul vrea să înțeleagă, dacă vrea să judece cazul în mod obiectiv, atunci procesul ar putea continua câteva luni.”

În octombrie 2011, Iulia Timoşenko a fost condamnată pentru abuz în serviciu la şapte ani de închisoare.

Ea susține că este victima unei represiuni motivate politic din partea guvernului preşedintelui ucrainean Viktor Ianukovici.
  • 16x9 Image

    Lucian Ştefănescu

    Lucian ȘTEFĂNESCU (născut la Cluj în 1959), ziarist, corespondent la Biroul RFE/RL de la București (din 1991) și apoi redactor în Serviciul românesc al Europei Libere de la Praga.

XS
SM
MD
LG