Linkuri accesibilitate

Primarul Chişinăului Dorin Chirtoacă spune că liberali nu vor sprijini acum o lege care să apere minoritățile sexuale.


Premierul Vlad Filat a declarat Europei Libere că guvernul va purta consultări suplimentare cu Mitropolia Moldovei înainte de a decide ce fel de lege împotriva discriminării va propune Parlamentului.

Până astăzi, proiectul legii convenite cu Uniunea Europeană de mai mult de un an nici măcar n-a fost finalizat la ministerul Justiției, a declarat primul ministru.

Preoțimea, opoziția comunistă și părți ale coaliției de guvernare se împotrivesc ca viitoarea lege să apere împotriva discriminării și minoritățile sexuale împreună cu alte minorități.

Primarul liberal al Chișinăului, Dorin Chirtoacă a declarat astăzi Europei Libere că Moldova are deocamdată probleme mai importante de rezolvat, că Uniunea Europeană n-ar trebui să-i pună acum asemenea condiții pentru liberalizarea vizelor și că deputații liberali nu vor sprijini acum o lege care să apere minoritățile sexuale.

Un deputat liberal-democrat din partidul premierului Filat a declarat și el astăzi că PLDM-ul nu are în rândurile sale gay sau lesbiene. Deputatul Petru Vlah a mai spus portalului moldnews.md că PLDM își verifică membrii înainte de admitere pentru a se asigura că au orientare sexuală „normală”.

Cu toate acestea, primul ministru insistă că legea trebuie adoptată. Fără a spune explicit că minoritățile sexuale trebuie apărate prin lege împotriva discriminării, Vlad Filat a declarat în interviul acordat Europei Libere că Moldova trebuie să accepte valorile europene dacă vrea să se apropie de Uniunea Europeană.

Anul trecut, guvernul Filat a retras proiectul legii antidiscriminare din dezbaterea Parlamentului înainte de alegerile locale din iunie. Dintre toate componentele majorității parlamentare numai liberal-democrații premierului Vlad Filat spun limpede că vor vota legea în forma cerută de Uniunea Europeană. Miza lor este cea mai mare pentru că au promis alegătorilor liberalizarea vizelor europene până la sfârșitul anului.

Chiar dacă celelalte două partide, Liberalii și Democrații nu au făcut o asemenea promisiune, premierul Vlad Filat a declarat astăzi Europei Libere că au și ele o responsabilitate pentru că fac parte dintr-o alianță întitulată „pentru Integrare Europeană”.
XS
SM
MD
LG