Linkuri accesibilitate

Dinu Lipatti: un violoncelist din Orchestra Philharmonia își amintește


Extras din amintirile violoncelistului Alexander Kok despre Dinu Lipatti (source: Classical Recording Quarterly, No. 67)

Extras din amintirile violoncelistului Alexander Kok despre Dinu Lipatti (source: Classical Recording Quarterly, No. 67)

Alexander Kok: „Felul de a cînta al lui Lipatti, limpede, fluent, aparent fără efort, captiva inimile tuturor celor prezenți...”


Unul dintre cei mai prețuiți pianiști din istoria muzicii, românul Dinu Lipatti, născut în 1917, dispărut prematur în 1950, a lăsat în urma sa, „moștenire vie”, un mănunchi limitat de imprimări oficiale, ce ocupă astăzi spațiul a doar șapte discuri compact. Dincolo de mostrele propriuzise ale artei sale rămîn și amintirile pline de admirație ale unor muzicieni contemporani. Victor Eskenasy evocă pe scurt recent publicate amintiri ale unui violoncelist britanic de origine sud-africană.

Mark Ainley, un pasionat exeget canadian și producător al muzicii lui Dinu Lipatti, mi-a semnalat nu de mult existența în manuscris a unui volum de memorii inedite, redactate de violoncelistul Alexandr Kok, aparent ultimul instrumentist în viață din grupul de muzicieni ce au format în 1945, la Londra, Orchestra Philharmonia. Volumul include un capitol întreg, cel de-al șaselea, consacrat evocării pianistului Dinu Lipatti. Intre timp, mărturiile despre pianistul român ale astăzi bătrînului violoncelist, originar din Africa de Sud și care trăiește în prezent în Franța, au fost puse în circulație de „Classical Recording Quarterly”, o revistă trimestrială pentru melomanii colecționari de imprimări istorice, devenind astfel publice.

Violoncelistul Alexander Kok s-a aflat printre tinerii recrutați la sfîrșitul celui de-al doilea război mondial de producătorul companiei EMI, Walter Legge, pentru a forma o nouă orchestră simfonică, Philharmonia, ce avea să devină celebră în anii ’50, sub bagheta unor mari dirijori ca Arturo Toscanini, Wilhelm Furtwängler, Herbert von Karajan, Otto Klemperer.

Autorul memoriilor a fost surprins pentru prima oară de muzicalitatea excepțională a lui Lipatti „la un concert în noiembrie 1946, cînd l-a cîntat pe Mozart într-o manieră cum nu mai auzisem pînă atunci. Sunetul pe care îl producea poseda o viață și o formă ce au ridicat performanța la un nivel ce m-a inspirat atunci și a rămas după atîția ani scurși de la acel moment nivelul maxim la care să aspire oricine.”

Producătorul EMi Walter Legge cu Dinu Lipatti la Geneva

Producătorul EMi Walter Legge cu Dinu Lipatti la Geneva

„Mai puțin de un an mai tîrziu, în septembrie 1947, [Lipatti] arăta fragil și mai vulnerabil; dar doar pînă începea să cînte” - își continuă Alexander Kok amintirile. „Brusc, devenea o altă prezență: o anume sursă ascunsă inevitabil, o forță ce îl ghida indestructibil îl sprijineau să resimtă conotații și subtilități de nuanțâ pe care nu le-aș fi putut niciodată percepe fără ajutorul lui. [...] Incepînd cu dinamica, cu energia aproape senzațională a frazei de deschidere a concertului, ți-ar fi fost greu să-ți imaginezi că era altceva decît expresia unei sănătăți robuste...”

Alexander Kok evocă și respectul pe care îl impunea Dinu Lipatti în cursul înregistrărilor pentru compania EMI, cînd membrii orchestrei lăsau la o parte orice animozitate și discuții, „cum se întîmplă întotdeuna în prezența unui geniu. Chiar și cei mai beligeranți dintre muzicieni erau reduși la tăcere de atmosfera creată de felul de a cînta al lui Lipatti, care năștea, în schimb, o empatie unică între orchestră, solist și dirijor, ce mi-a rămas vie în memorie pînă acum acum după peste 60 de ani. Felul de a cînta al lui Lipatti, limpede, fluent, aparent fără efort, captiva inimile tuturor celor prezenți...”

Evocînd înregistrarea Concertului pentru pian de Grieg, efectuată cu Orchestra Philharmonia și dirijorul Alceo Galliera la 18-19 septembrie 1947, în celebrul studio Abbey Road din Londra, Alexander Kok afirmă că toate așteptările lui în privința a ceea ce este posibil să auzi în interpretarea concertului i s-au modificat „asistînd la după-amiaza și seara de neuitat a imprimării”.

„In acele două sesiuni de înregistrare toți am fost subjugați de personalitatea lui Lipatti: de lumea lui spirituală, de tandrețea și modestia lui. A fost ca și cum toți cei de față acolo eram prezentați unui sfînt în viață. [...] S-a concentrat pe o totală economie de mișcare, ce îi lăsa libertatea să urmeze exigențele unui aristocrat de cel mai înalt calibru, niciodată chinuit de nesiguranță, incapabil de vulgaritate în gîndire și faptă. Cu totul aflat sub control, nu exista niciodată o energie irosită.”

O rară și plină de sensibilitate evocare a marelui pianist român în perioada înregistrărilor sale londoneze pentru EMI, din care v-am citat doar cîteva fragmente...
XS
SM
MD
LG