Linkuri accesibilitate

Consiliul Europei constată un progres notabil în executarea deciziilor CEDO a ţărilor membre, dar păstrează şi îngrijorări serioase.


Potrivit ultimului raport al Comitetului de Ministri al Consiliului Europei, statele membre au inregistrat un progres notabil in executarea deciziilor CEDO, insa exista ingrijorari serioase cu privire la problemele structurale ale justitiei din anumite state.

2011 a reprezentat un an de cotitura in istoria CEDO. Nu doar ca numarul deciziilor Curtii Europene pentru Drepturile Omului executate de statele membre a crescut cu 80% comparativ cu 2010, dar pentru prima data in ultimii 10 ani numarul plangerilor a scazut (cu 6% in comparatie cu anul 2010).

Cu toate acestea numarul europenilor care se plang la CEDO ramane mare: in anul precedent 1606 plangeri au fost acceptate de judecatorii de la Strasbourg.

Numarul deciziilor inca ne-executate timp de 5 sau chiar mai multi ani, a crescut si in 2011, cu 48% si este principala sursa de ingrijorare a Comitetului de Ministri al Consiliului Europei, organismul executiv al organizatiei de la Strasbourg, responsabil nu doar cu monitorizarea respectarii conventiilor sau a recomandarilor si rezolutiilor Adunarii Parlamentare dar si a hotararilor CEDO.

Iar ingrijorarea vine din aceea ca, potrivit expertilor, ne-executarea hotararilor pentru o perioada atat de lunga tradeaza existenta unor probleme structurale.

In orice caz, acesta este primul raport dupa introducerea asa numitei „proceduri de supraveghere” in anul 2011, in incercarea de a asigura o aplicare eficienta a Conventiei Europene a Drepturilor Omului.

Noua procedura imbunatateste transparenta si eficienta si permite Comitetului de Ministri sa se concentreze pe chestiuni mai importante sau probleme structurale inclusiv acele abordate de cazurile pilot.

Cat priveste Moldova, fata de 2010 numarul noilor cazuri nu a inregistrat cresteri semnificative - 40 in 2011, fata de 41 in 2010. Aceeasi situatie si pentru deciziile curtii - 5 atat in 2010, cat si in 2011.

In 2011 isi asteptau insa rezolvarea mult mai multe cazuri decat in 2010. Daca in 2010 numarul celor care asteptau rezolvarea dosarelor lor era de 166 in 2011 acest numar a crescut la 202.

Cum spuneam, numarul deciziilor CEDO a fost cam acelasi, compensatiile banesti insa au scazut semnificativ. Daca in 2010 toate cazurile moldovenesti au primit drept compensatii banesti 713.537 euro, in 2011 aceasta suma s-a ridicat doar la 221.291 euro.

Pentru comparatie sa spunem ca Turcia, tara impotriva careia exista cele mai multe plangeri la CEDO, a trebuit sa plateasca in 2010 compensatii de 24 milioane Euro pentru un numar total de 54 de cazuri, iar in 2011, 30 milioane pentru 119 de plangeri.

Cat priveste problemele structurale ale justitiei moldovene, raportul aminteste o serie de cazuri intre care grupul Luntre si hotararea pilot in cazul Olaru care se refera la 51 de plangeri cu un subiect similar, respectiv amanarea executarii hotararii de catre tribunalul local.

Tot la capitolul probleme structurale mai sunt mentionate si cazurile Ciorap (conditii improprii de pre-detentie si absenta unor cai de atac corespunzatoare), Corsacov (rele tratamente si tortura in custodia politie, ancheta judiciara superficiala si absenta cailor de atac) si cazul Sarban, care se refera la detentie nejustificata pe o durata exagerata.
XS
SM
MD
LG