Linkuri accesibilitate

Sărbătorile de Paşti, între sacru şi profan


Icoană basarabeană (Muzeul Național de Artă de la Chişinău).

Icoană basarabeană (Muzeul Național de Artă de la Chişinău).

Punct şi de la capăt cu Vasile Botnaru şi invitații săi, Vladimir Beşleagă, Vasile Ciobanu şi Petru Guran.


De câţiva ani la mesele rotunde pascale de la Radio Europa Liberă, devenite deja tradiţionale, am plăcerea şi onoarea să îi invit pe scriitorul Vladimir Beşleagă şi pe protoiereul Vasile Ciobanu, parohul bisericii Sfântul Nicolae din satul Costeşti, raionul Ialoveni. Astăzi ni se alătură şi Petru Guran, directorul Institutului cultural român „Mihai Eminescu” din Chişinău.

Ca de obicei ne propunem să evităm pe cât e posibil academismul teologic, în favoarea unei discuţii pe înţelesul tuturor ascultătorilor noştri, fie că e vorba de credincioşi convinşi, ori poate şovăitori, sau necredincioşi, precum se declara Umberto Eco, sau atei, cum se autodefinesc unii, pe care de altfel acelaşi Umberto Eco îi strângea la colţ prin întrebarea-i dezarmantă: cum poţi să pretinzi că Dumnezeu nu există pentru că, vezi Doamne, existenţa-I nu este probată pe cale empirică, ori pe aceeaşi cale experimentală nu poate fi dovedită nici inexistenţa lui Dumnezeu. Cum în ziua de azi înalţii prelaţi nu se mai feresc de zise întrebări hulitoare şi îşi doresc enoriaşi care nu doar cunosc cuvântul Domnului, dar îl şi înţeleg, mi-am permis ca de obicei întrebări gazetăreşti şi un ton jurnalistic, chiar dacă avem un prilej cu totul special pentru discuţie. Să încep cu următoarea întrebare: de ce se consemnează sau se sărbătoreşte Paştele? Dintr-o tradiţie? Sau asta trebuie să aibă, ghilimele şi mă iertaţi pentru acest cinism, „un randament”? Biserica să adune mai multă lume, să devină tinerii mai credincioşi? Poate fi măsurat, dacă vorbim în termeni, pardon, de marketing, asta trebuie să aducă profit bisericii? Părinte Vasile? Sau pentru biserică nu contează câtă lume sărbătoreşte şi câtă vine?

Vasile Ciobanu: „Păi, nicăieri încă nu am văzut încă până în ziua de azi ca la sărbătoarea Paştelui se vând bilete la preţul cutare şi ocupaţi locuri din timp, vedeţi că încăperea nu ne permite. Deci, de marketing nu mai putem vorbi deloc. Orice om aspiră să fie fericit, orice fiinţă umană, iar fericirea în perspectiva morţii nu are perspectivă. Fericirea are sens şi speranţă în perspectiva învierii. Când Hristos Mântuitorul a întrebat pe apostolii săi: voi de ce mergeţi după mine? Alţii
Sufletul nu se hrăneşte cu ceapă şi usturoi. Sufletul se hrăneşte doar cu cuvântul lui Dumnezeu.

m-au părăsit, de ce mă urmaţi? Şi a răspuns Petru pentru toţi: pentru că tu ai cuvântul vieţii, Doamne. Păi, cuvântul vieţii este unicul cuvânt care este hrană spirituală de zidire a sufletului. Sufletul nu se hrăneşte cu ceapă şi usturoi. Sufletul se hrăneşte doar cu cuvântul lui Dumnezeu. Şi îl găseşte în biserică, în sfânta Scriptură, în sfânta tradiţie. Credinţa, speranţa şi Dragostea îi aduce pe oameni la acest eveniment.”

Europa Liberă: Dar ei conştientizează? Când vine lumea la denie şi stă la slujbe înţeleg aşa cum spuneţi Dumneavoastră? Sau vin pur şi simplu că au apucat de la bunici, că se aprinde o lumânărică? Cât pătrunde în oameni această motivaţie, despre care vorbiţi Dumneavoastră?

Vasile Ciobanu: „Noi măsurători de felul acesta sau statistici nu deţinem. Omul are cinci simţuri şi cu toate participă la eveniment. Participă cu intuiţia, participă cu inima, participă cu urechea, ascultă cuvântul. Altul se apucă de denie, arde anvelope de maşini şi spurcă natura dimprejur, profanând şi sărbătoarea ca atare. Acestea sunt păgânisme revoltătoare, care nu ţin deloc de sărbătoarea Paştelui. Este o sărbătoare de Lumină, în sine înseamnă trecerea – pesah, din limba ebraică. Ceea ce pentru evrei chiar a fost trecerea din robie egipteană spre Pământul făgăduinţei, iar pentru creştini este trecerea din moarte spre viaţă.”

Europa Liberă: Domnule Guran, totuşi privită din afară cumva, deşi nu puteţi să priviţi din afară această sărbătorire şi pe scriitorul Beşleagă vreau să-l întreb cât marketing totuşi există în jurul acestor sărbători? Multă lume profită de asta.

Petru Guran:
„Trebuie să spun că cei care fac publicitate, ca să spun aşa, adică cei care aduc în discuţie mai ales în presă, şi în presa televizată în mod special sărbătoarea Paştelui, nu o fac în duhul Paştelui, n-o fac nici în duh creştinesc. O fac din distracţie, o fac fiindcă e o temă care lor le aduce publicitate. Oricui poate să aducă publicitate această activitate mediatică, numai lui Hristos nu, ca să spun aşa. Cel puţin în forma în care a ajuns denaturată în ziua de astăzi. A existat o fază în care diferitele instituţii mediatice au contribuit la o cunoaştere a religiei, dar astăzi am impresia că nu mai este cazul. Sau în orice caz, eficienţa duhovnicească tinde către zero. Şi aş spune încă un lucru: sigur că există un creştinism rezidual, un creştinism care stă undeva adânc în reflexele noastre atunci când persoana respectivă s-a despărţit, de bună voia uneori, sau alte ori prin presiunea istoriei, s-a despărţit de multă vreme de practica, de credinţa
Dacă cineva ştie de la părinţi că se aprinde o lumânare, sau că se trece pe la biserică, să o facă.

propriu-zisă. Ei, acest creştinism rezidual, ca să spun aşa, nu este de mare folos. Nici nu l-aş izgoni cu totul, cu condiţia evident să nu fie practici aberante, ca cea menţionată de părintele Vasile, anume arsul cauciucurilor. Dar dacă cineva ştie de la părinţi că se aprinde o lumânare, sau că se trece pe la biserică, să o facă. Poate are o şansă astfel la biserică să afle şi despre adevăr. În orice caz creştinismul zilelor noastre din ce în ce mai mult nu mai este un creştinism cel puţin cel al Europei, dar nici al spaţiilor noastre est-europene, care au fost descreştinate cu sila, nu mai este un creştinism al transmisiei din generaţie în generaţie. Trebuie să se reîntemeieze prin comunităţi vii, care o pornesc de la zero, care învaţă ce este credinţa şi care evident că-şi întemeiază gesturile de credinţă pe evanghelii. Şi cred că cel mai sănătos este să pornim de acolo. Şi un preot are cea mai mare şansă să reuşească în misiunea lui pastorală dacă reporneşte de la evanghelii. În sensul acesta sărbătoarea Paştelui este esenţială, nici vorbă de nişte creşteri, sau adăugiri istorice ulterioare. Ea este esenţială în credinţa creştină. Ea este de altfel un moment unic anual, dar care are un ecou în fiecare sărbătoare a Duminicii, fiecare Liturghie care se săvârşeşte. De-a lungul istoriei, e adevărat, au existat contribuţii ale unor autori, a unor autori, pe care-i socotim sfinţi de altfel, contribuţii liturgice, adică s-au scris texte despre Paşti. Aceste texte despre Paşti sunt conţinute în cartea care se numeşte Triod. Deci este Triodul postului, desigur că aici părintele Vasile ne poate spune mai multe. E din ce în ce mai puţin cunoscută autoritatea celor care au scris, dar sunt părinţi foarte importanţi, cum sunt Sfântul părintele Ioan Damaschin, sfântul Teodor Studitul şi alţi autori până în secolul al 14-ea, care au contribuit, au tot adăugat texte la slujbele Paştelui. Eu aş spune că este chiar o ocazie pentru necredincioşi, este o ocazie unică să asculţi o lectură din autori colosali ai antichităţii târzii şi ai creştinismului medieval cu care nu te prea întâlneşti astăzi. Ediţiile în afara Triodului sunt rare şi puţin cunoscute. Este o lume pe care şi un necredincios o poate vizita cu mare folos, ca să spun aşa.”

Europa Liberă: În speranţa că se va converti? În speranţa că va deveni credincios?

Petru Guran:
„Există şi o dimensiune estetică. Sigur că cel care ar veni exclusiv pentru dimensiunea estetică a sărbătorii Paştelui trebuie să aibă decenţa de a lase pe cei care cred şi pentru care este important sufleteşte să şi-o trăiască în linişte şi curăţenie această sărbătoare, dar nimeni nu este exclus. Nu este o sărbătoare exclusivistă, nu este o sărbătoare a porţilor închise. Sfinţii părinţi în repetate rânduri spun când se ajunge la Paşti că Dumnezeu se deschide tuturor. E o foarte frumoasă predică a Sfântului Ioan Gură de Aur, care se citeşte de obicei.”

Europa Liberă: Domnule Beşleagă, pe Dumneavoastră scriitorul şi creştinul Vladimir Beşleagă, vă deranjează amestecul acesta de marketing, de entertainment despre care spunea domnul Guran cu ocazia Paştelui? De exemplu billboard-uri pe care scrie: reduceri pascale minus 50 la sută la detergenţi şi maşini de spălat şi la electrocasnice. E o „propagandă” sau anti-creştină?

Vladimir Beşleagă:
„Pe mine demult nu mă mai deranjează şi nu mă mai uimeşte nimic. Eu am văzut atâtea şi mi-am dat seama că toate sunt trecătoare şi că nu au ele mare influenţă. Influenţă are ceea ce trăieşti şi ceea ce simţi, şi ceea ce crezi. În plin ateism, când era lupta cu bisericile, cu credinţa.”

Europa Liberă: În plin ateism de stat.

Vladimir Beşleagă:
„De stat, da, promovat cu violenţă, cu toate, s-a produs un fel de anchetă. Veneau pe la intelectuali, eu lucram la o redacţie. Şi erau acolo mai multe întrebări şi printre ele era infiltrată şi întrebarea despre relaţia cu credinţa, cu creştinismul. Şi eu ştii ce am răspuns? Deşi eram tot în mediul acela şi cum se zice contaminat de această necredinţă, dar am răspuns sincer la vocea mea interioară. Şi am spus: poate cineva crede, poate nu crede, dar dintre toate sărbătorile, şi dintre toate evenimentele credinţei creştine, eu cred că cea mai frumoasă este Paştele. Şi eu de Paşti nu mă lepăd, şi eu de Paşti nu mă dezic. Asta este sărbătoarea vieţii omeneşti. Esenţa, Paştele e învierea. Şi au trecut ani şi am început să mă gândesc: dar de ce am spus eu atunci, de unde am avut eu atâta curaj să spun, care este subtextul, explicaţia? Eu mi-am dat seama că în ziua de Paşti în special, hai poate că şi la alte sărbători, dar în ziua de Paşti omul prin atmosfera aceea, prin Lumina ceea, prin slujbă, prin totul ce se face, se ridică din mizeria vieţii, din lucrurile astea mărunte şi trăieşte o zi, sau o săptămână, sau câte zile reuşeşte el, trăieşte în afara timpului. În supra-timp.”

Europa Liberă: Domnule Beşleagă, dar presiunea timpului există. Repet: billboard-uri, televiziunea, reportajele din biserică, unde în mod obligatoriu sunt marii demnitari.

Vladimir Beşleagă:
„Domnule Vasile, asta ţine de ritual, asta ţine de mecanismele introducerii. Pentru că fără ritual nu poate exista transmiterea acestei sărbători. Şi dacă se exagerează şi se fac prea multe, astea sunt exagerări, peste care noi trebuie să trecem. Dar asta sigur că deranjează. Deranjează şi nu ar fi bine, dar asta este situaţia, nu ai încotro.”

Europa Liberă: Vedeţi că domnul Guran a pomenit, că cei care nu cred, sau nu cred suficient de profund, ar trebui să-i lase pe credincioşii adevăraţi să-şi săvârşească Liturghia, şi slujba, şi să savureze Paştele. Aşa cum în Notre Dame nu poţi să interzici să intre tzuriştii, dar totuşi este un locaş sfânt întâi de toate.

Vladimir Beşleagă:
„Domnule Vasile, Paştele prin sine ca sărbătoare, ca Lumină nu este suficient şi nu e numai asta. Asta numai este o modalitate de a te înălţa din concretul vieţii. Dar cel mai frumos lucru este că eu în timpul acestor zile eu mă întâlnesc cu predecesorii mei, care au crezut în Cristos, care au crezut în înviere. Şi eu mă întâlnesc ca şi cum ei ar fi vii. Şi eu stând alături de dânşii, de buneii mei, pe care i-am cunoscut, şi pe care nu i-am cunoscut, şi care au murit. De mama mea, care a fost şi ea credincioasă şi nu mai este astăzi. Eu comunic cu Sufletul, se adună Sufletul din toate generaţiile precedente în aceste zile ale Învierii. Ei toţi sunt vii, stau în faţa mea, sau împrejur şi eu pe lângă ei. Asta este. Dar faptul că cineva face, cum se zice, câştiguri, profituri din astea, astea pe mine nu mă ating.”

Europa Liberă: Părinte Vasile, să vă întreb pe Dumneavoastră cât de pregătit trebuie să fie omul ca să ajungă la experienţa asta transcendentală, despre care vorbeşte domnul Vladimir Beşleagă? Dânsul este un om special, are imaginaţia scriitoricească, dar în principiu orice creştin poate să ajungă la senzaţiile astea. Dar cât de pregătit, câtă bază trebuie să ai?

Vladimir Beşleagă:
„Este o cale lungă, este o cale lungă pe care trebuie s-o parcurgi.”

Europa Liberă: De acord, dar îl întreb pe părintele Vasile, tocmai pentru că dânsul are grijă de copii, pune temeliile. Copiii nu au cum să cunoască toate textele, la care au făcut trimitere domnul Guran, dar un minim de cultură creştină necesară pentru a savura, pentru a ajunge la latitudinea acestor paşi trebuie să existe.

Vasile Ciobanu:
„Sigur că da, eu am savurat ceea ce au vorbit colegii mei aici. Domnul Guran a vorbit cu argumentare teologică absolută, domnul Vladimir a demonstrat că religia creştină este, cineva a spus că este religia inimii, în primul rând. A mai zis cineva că creştinismul la început a fost o relaţie personală cu Hristos. Şi după aia la Atena s-a prefăcut într-o filozofie, la Roma a devenit legislație, în Europa a devenit cultură, iar în America a devenit afacere, adică showuri de televizor etc. Adică important ar fi să revenim la relația personală cu Christos. Noi când ne ducem la biserică nu mergem la preot sau la dascăl sau la știu eu cine, mergem să-L găsim pe Christos, biruitorul morții care ne cheamă ,, Veniți toți cei împovărați și osteniți și vă voi odihni pe voi”. Iar pregătirea despre care Dumneavoastră vorbiți poate fi și teoretică, dar poate fi prin post și rugăciuni și atunci simțirea se deschide, și atunci omul simte lucruri pe care nu le poate transmite altuia. Cel care a mâncat de-a valma de toate în timpul Postului Mare nu mai savurează plinătatea bucuriei mesei Pascale, nu-i așa? Cel care a postit, s-a ridicat la etajul 20 și vede totul în jur, cel care nu, stă la etajul 2 și vede copaci, mai mult nimic. Cum să înțeleagă? Acela îi povestește până nu face eforturi și el să se ridice la aceasta. Există modalitatea postului și rugăciunii. Iar copiii, copiii ne învață ei pe noi, deoarece la colindele de Crăciun ei sunt cei care cântă Evanghelia. Pe ei îi ascultăm. Ei sunt primii. Ei cântă Osana la intrarea în Ierusalim a Mântuitorului, iar cei mari uneltesc
Dacă noi ne concentrăm pe zarafi, negustori nu mai reușim să vedem Paștele în sine, să-l simțim.

cum să-L omoare. Deci, copiii ne învață mult mai mult pe noi uneori decât noi pe ei prin simțirea lor pură, prin apropierea lor de cer mai mare ca a noastră. Depinde pe ce ne concentrăm noi la sărbătorirea Paștelor. Dacă noi ne concentrăm pe zarafi, negustori nu mai reușim să vedem Paștele în sine, să-l simțim. Mântuitorul a intrat în Templu și pe zarafi și pe comercianți i-a alungat de acolo, argumentând că este loc de rugăciune. Ceea ce se adaugă la aceasta, da și înainte unii făceau scrânciobe în sat pe care noi, copiii, nu putem să-i uităm. Pentru scrânciobul acela acolo mai lua el ceva, niște ouă ceva, adică făcea un fel de comerț, dar și bucurie multă pentru osteneala pentru care a făcut un scrânciob pentru tot satul, dar nu e nimic rău în aceasta. Acum oamenii dacă mai fac cozonaci, și mai știu eu ce mai fac ei acolo și pun la dispoziția celor care nu le pot face sau nu au condiții, și aici este o chestiune că el își primește pentru munca lui. Iar chestiunile astea cu pif paf și cu artificii și cu astea de acum vin de domeniul artificialului, care nu mai țin de credință, de inimă, care sunt showuri, care sunt pentru ochi numai și nimic care nu ajunge la inimă. Lucrurile trebuie dispersate, trebuie cu discernământ bine despărțite și depinde pe ce te concentrezi, și atunci cât ai acumulat din această trăire a Învierii. Dacă n-ar fi Învierea deșartă ar fi credința voastră și deșartă ar fi , ,,în zadar” și propovăduirea noastră a spus sfântul Apostol Pavel. Învierea dă sens, dă optimism, dă scop și pe toate le întregește. Dacă nu există Înviere nu știu despre ce am mai putea vorbi, căci toate sunt trecătoare, cum a spus domnul Vladimir.”

Europa Liberă: Nu toată lumea are norocul, sau condiția domnului Beșleagă să ajungă la aceasta altitudine. Noi vrem astăzi, în ziua de astăzi, cu ajutorul Bisericii totuși, să introducem niște rectificări spirituale etice în societate. Atunci ne trebuie azi, nu când va fi să împlinesc vârsta onorabilă a domnului Beșleagă, dar tinerii care trebuie feriți de păcate, de gânduri netrebnice, astăzi trebuie aduși la biserică sau ar fi dorit biserica să-i cheme. Cum pot fi pregătiți astfel încât să nu vadă doar cozonac, scrânciob și reduceri Pascale domnul Guran? Sau nu e o sarcină?

Petru Guran:
„ Este o temă într-adevăr foarte dificilă aceea a reîncreștinării unei Europe descreștinate. Nu știu dacă stă în puterile noastre. Aici mulți oameni înțelepți încearcă să judece, suntem poate la sfârșitul timpurilor. Nu se știe. Ce putem face noi, dincolo de biserică, că aici suntem trei oameni, nici unul dintre noi nu poate să dea socoteală de Biserica cu B mare. Dar vom da socoteală de ceea ce am făcut noi, fiecare dintre noi. Şi aici cred că în măsura în care spunem cele ce gândim cu toată seriozitatea, dar și cu curajul mărturisirii, fiindcă și Christos spune: ,,Dacă vă veți rușina de mine și eu în fața Tatălui meu de voi”. Adică pe de o parte nu trebuie să ascundem această sărbătoare. Ea are un anumit fast, pe care l-a creat, e adevărat, istoria, dar e o istorie de oameni credincioși, cum o evocam înainte. Sânt secole de elaborare poetico-liturgică care s-au adunat. În vremurile mai vechi erau chiar procesiuni prin orașe. Astăzi prin orașe aleargă mașini, și nu mai putem pleca în procesiune de la o biserică la alta, dar în măsura posibilului aceste procesiuni se petrec în jurul bisericii. Ele au ca scop tocmai de a atrage atenția, de a spune lumii despre bucuria creștinilor. Şi ele sunt o modalitate de a-i chema la credință pe cei care nu o au. Acum în mod special în privința tinerilor, trebuie insistent să îi aducem la Evanghelie, dincolo de orice cateheză posibilă, dincolo de orice explicare dogmatică a credinței, textul cel mai convingător, cel mai puternic, cuvântul acela viu este chiar în Evanghelie. Deci, fie și cu riscul de a repeta, deși vă spun dintr-o experiență destul de îndelungată de lectură a evangheliilor, niciodată nu vei putea spune: cunosc evangheliile, le-am citit, nu mă mai interesează Cred că oameni care au sute de lecturi, vorbesc de lecturi cap-coadă la activ, și tot vor descoperi un cuvânt adânc pe care nu l-au remarcat la lecturile anterioare. E un text infinit. Cateheza de acolo începe. Eu aș face experimentul ăsta o dată, să citesc Marele discurs Pascal al Mântuitorului Christos către Apostoli din Evanghelia lui Ioan. Este chiar prima lectură Evanghelică din Joia Mare, cea care se sărbătorește la deniile de joi. Primul fragment este acest discurs din Evanghelia Sfântului Ioan. Să-l citesc o dată nu știu la radio, la televiziune de ce nu. Dacă vre-o instituție mediatică ar îndrăzni acest lucru chiar ar face un mare gest de apropiere și de dragoste față de biserică, biserica înțeleasă ca comunitatea credincioșilor, nu ca instituție, ca ierarhie sau ca ansamblu de proprietăți și interese. Din păcate, însă, sub numele acesta se ascund multe realități şi mai ales de numele acesta sunt legate multe realități. Și trebuie să spunem ca dincolo de ceea ce vedem la televizor, filmările din catedrale, există o comunitate de oameni credincioși, de oameni care ca domnul Vladimir Beșleagă spun iată sărbătoarea Paștelui este semnificativă pentru mine, mărturisesc chiar atunci când risc ceva, trăiesc și viața mea capătă sens din această sărbătoare. Cred că, cu asemenea mărturisiri simple putem face mai mult decât prin strategii elaborate.”

Europa Liberă: Dar, pentru asta trebuie să ai un minimum de abecedare citite, domnule Beșleagă, ca să ajungi la predicile pascale, să le înțelegi, să le găsești acel cuvânt nou. Ați risca Dumneavoastră să dați un grad minim de cultură ortodoxă pe care trebuie să-l aibă omul ca să poată intra cu sufletul curat și permisiv în templu?

Vladimir Beşleagă:
„Convingerea mea, mă rog, la maturitatea la care am ajuns eu, și știu asta din lecturi și nu numai din lecturi, dar din propria experiențe, sentimentul religios, credința se cultivă și se răsădește de mic, din copilărie. Când ai ajuns la o vârstă matură, adultă, mai târziu el se prinde foarte greu. Omul este o ființă preponderent rațională și instinctuală. Aici se cere o educație. Educația sentimentului religios urmează să se facă din școală sau chiar de acasă. Dacă bunica ta de la trei-patru ani te-a dus la biserică de mânuță și tu ai ascultat, s-a format ceea ce se numește imprinting, s-a pus o bază, și pe ea se poate clădi. Vii la școală, la școală lecții de istoria religiei sau chiar de religii. Și mai târziu să mergi la biserică, poți și să nu te duci în fiecare zi. Te duci o dată pe săptămână, o dată pe lună
Cioran zicea așa într-o scrisoare: când am înțeles eu că forța face istoria, atunci am început să îi respect pe sfinți.

sau mai rar, dar el trăiește sentimentul acesta în tine. Și așa se face că omul care a ajuns la bătrânețe este omul cu credință. Cum a spus și Eliade: dacă omul la sfârșitul vieții nu este un om religios, el nu s-a împlinit, gata e cu el, s-a terminat. Sau cum spunea Nicu Steinhard, sau cum spunea Cioran, Cioran zicea așa într-o scrisoare: când am înțeles eu că forța face istoria, atunci am început să îi respect pe sfinți. Deci educația religioasă este un proces îndelungat, și chiar dacă el este uneori înzorzonat cu toate ritualurile, asta se face probabil din disperare, se desprind oamenii, și se duc. Şi se fac cumva prin alte metode ca să fie aduși înapoi, și hai că nu reușesc, hai că efectul este mic, minim, dar totuși este ceva. Când privești tineretul de astăzi, eu merg uneori la biserica din zona campusului Universității Tehnice, acolo servește părintele Anatolie Goncear, care a fost secretar, sau ce a fost –protopop de Chișinău, și a fost concediat.”

Vasile Ciobanu: „Mă scuzați, el a fost împotriva aservirii bisericii de politic și pentru asta a suferit.

Vladimir Beşleagă:
„ Da, exact, pentru asta a suferit. Și acolo vin studenți, vin tinerii, vin din toată zona aceea, și în alte părți am văzut că tineretul vine.”
-----------------------------

Acest text este ilustrat cu imagini de la expoziția de icoane basarabene de la Muzeul Național de Artă din Chișinău.

XS
SM
MD
LG