Linkuri accesibilitate

Semnificațiile Sărbătorilor de Paşti


Lumina Sfântă la Mormântul lui Isus Hristos de la Ierualim

Lumina Sfântă la Mormântul lui Isus Hristos de la Ierualim

La sfârşit de săptămână cu Europa Liberă, Valentina Ursu şi invitații săi, scriitorul Nicolae Popa şi preotul Valeriu Potoroacă.



Paştele reprezintă cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. De-a lungul a două milenii constituie un prilej de purificare şi linişte sufletească, de apropiere de familie şi de cei dragi. Suntem, pentru credincioşii ortodocşi, în perioada în care lumea ar trebui poate să fie mai bună, mai înţelegătoare, mai iertătoare, mai tolerantă.

Ce cred oamenii despre felul de a fi al moldovenilor în aceste zile de mare sărbătoare?

„Tare mult suferă poporul nostru anume din cauza că nu iartă ceea ce s-ar putea uneori de iertat.”

„Depinde de sufletul şi inima omului. Sunt care mai inimoşi, sunt care mai răi la suflet. Sunt care se gândesc numai la sufletul lor, dar nu şi la acei care îi înconjoară. Se gândesc că poate că pe omul care nu-l iartă o să ajungă să-i trebuiască o mână de ajutor şi n-o să accepte pentru că n-a fost iertat.”

„O parte iartă totul, da o parte nu iartă nimic.”

„Oamenii la noi pur şi simplu au pierdut credinţa în Dumnezeu.”

„Invidia e cel mai mare păcat, aşa spune şi la biserică. Şi la moldovean invidia predomină.”

„Este invidie mare în oameni. De la ce? Că unul trăieşte prea bine sau arată prea bine sau are mai multe ca altul.”

„Foarte puţină lume cu adevărat înţelege ce înseamnă credinţa în Dumnezeu. Ceea ce e legat de iertare, avem atâţia sfinţi şi atâtea lucruri interesante scrise. Nişte exemple simple, care trebuie pur şi simplu citite şi să le ai tot timpul în memorie. Da, omul care doreşte din suflet să fie iertător, iartă oricând, dar în general nu prea la noi. De ce noi nu am face mai mult bine? De ce nu am face lucruri bune? De atâta că nu i se dă pe plac celui care te mână din urmă. Dacă te-ar dovedi Îngerul, adică ai face numai bine şi ai vorbi numai bine, şi nu ai judeca. Dar dacă te dovedeşte partea cealaltă. Adică plăcerea asta care apare, părintele Cleopa spune aşa: pofta vine de la draci, numai cea duhovnicească nu.”

Valentina Ursu

Valentina Ursu

Europa Liberă: Iartă-ţi mereu duşmanii, nimic nu-i supără mai tare. A ierta duşmanul nu e fapta unei firi slabe. Cine nu iartă, distruge puntea pe care trebuie să treacă el însuşi. Am citat din înţelepciunea populară despre iertare şi toleranţă. Discutăm la microfonul Europei Libere cu poetul și prozatorul Nicolae Popa.

Nicolae Popa:
„Probabil, trecem prin cele mai grele momente anume atunci, când ne gândim: domnule, cât o să ne suportăm, cât o să mai răbdăm să fim aşa cum suntem. Adică e momentul care de la prea multă toleranţă, încep a fi intolerant chiar faţă de tine însuţi.”

Europa Liberă: Ce tolerăm?

Nicolae Popa:
„Noi simplificăm uneori esenţa toleranţei, adică noi datorită împrejurărilor suntem nevoiţi să comparăm posibilitatea noastră de a tolera - cu etniile, cu conceptele religioase, cu alte lucruri care sunt cumva vizibile. Dar toleranţa este ceva mult mai profund decât a accepta sau nu a accepta. Toleranţa înseamnă a suporta, de fapt. Adică în ce măsură poţi să suporţi ceea ce nu-ţi place, în ce măsură poţi răbda nişte momente cumva mai grele, cumva mai periculoase chiar pentru propria existenţă şi pentru existenţa a lor tăi şi de aceea gradul de toleranţă abia iese la suprafaţă în raport cu alte etnii şi alte concepte religioase, ea fiind ceva ce ţine de un echilibru interior al fiecărei persoane în parte şi a unei societăţi.”

Europa Liberă: Mentalitatea moldovenilor, unii spun că încă este departe a fi pregătită pentru valorile democratice, pentru valorile europene. Aşa să fie?

Nicolae Popa: „Trebuie să recunoaştem că atunci când toleranţa noastră faţă de regimul comunist pe vremea Uniunii Sovietice a ajuns la un anumit apogeu, când a venit momentul, n-am mai putut răbda şi a existat acea mişcare de eliberare naţională şi s-a încheiat cu capitolul de a mai suporta ceva, care se chema regimul sovietic. Dar aceasta este istoria noastră. Noi suntem puşi într-un ritm din acesta în care trebuie să tolerezi, să tolerezi, să rabzi, să rabzi, ca la un moment dat va plesni. Adică, în societăţile cumva plasate istoric în teren cumva mai solid decât al nostru nu există acest proces în a te pune în situaţia să rabzi, să rabzi, să rabzi, ca până la urmă să izbucneşti. Acolo mişcările, tatonările se fac cumva în alte planuri. În general, în societăţile istoric mai stabile nu se ajunge la un grad de intoleranţă apărute din prea multă toleranţă. Poate e mai bine să izbucnim, să nu tolerăm ceva mai devreme şi să nu se ajungă la ciocniri. Pentru că ştiţi, ca între prieteni, îl suporţi pe un prieten, îl suporţi, dar pe urmă îţi pare rău. Că mai bine îi spuneai ce aveai de spus, sau răbufneai ceva mai înainte decât să se ajungă în ultimul moment şi să fie în aşa fel ca să nu mai fii prieten cu el deloc. Ai fi fost mai puţin prieten, dar lucrurile ar fi fost mai calme şi ciocnirile nu ar fi fost prea dureroase.”

Europa Liberă: Aceasta este valabil şi pentru relaţia dintre clasa politică şi cetăţeanul simplu?

Nicolae Popa:
„Mai ales în acest caz este valabil. Manifestările comuniste care au avut loc pe străzi şi care continuă să aibă loc au fost, după părerea mea, un model de intoleranţă în cazul comuniştilor. Adică ura faţă de români, a fost chiar la limită de nerecunoscut, pentru un partid care zice că sunt internaţionalist. Nu poţi să zici că tu eşti cu etniile şi să ieşi la tribună, chiar şi acel moment absolut incalificabil, când intoleranţa a fost..., când domnul Voronin i-a zis ceva domnului de culoare.”

Europa Liberă: Domnului Onoje.

Nicolae Popa:
„Da. Îţi imaginai cumva că un partid comunist sau unul de stânga, în cazul nostru e unul de stânga extremă, ar fi putut să se pronunţe în felul acesta despre un om de culoare. Cu atât mai mult despre români, despre acest fel de a fi intolerant faţă de alte etnii. Este ciudat să-l găsim, în ultima vreme cel puţin, nu prea văd la alte partide, decât la Partidul Comuniştilor.”

Europa Liberă: Pentru că totuşi suntem în febra acestor sărbători pascale, şi în creaţia Dumneavoastră găsim acest subiect. Ce puteţi să ne spuneţi despre felul cum e înţeles a sărbători Paştile?

Nicolae Popa:
„Personal nu accept sau nu prea suport prea multă făţărnicie. Vezi brusc nişte oameni care tot anul şi-au făcut de cap, au zis ce au vrut, şi brusc devin foarte…”

Europa Liberă: Evlavioşi?

Nicolae Popa:
„Da. Deşi e bine şi în ceasul al doisprezecelea să te mai speli de păcate, dar totuşi în cazul nostru, al moldovenilor văd prea multă făţărnicie. Şi asta începe în săptămâna asta şi se termină cu Paştile Blajinilor. Şi am fost într-un sat din raionul Călăraşi şi chiar ziceam că în satul acela este o modă de a merge la Blajini, intră cu covoare, cu covoare în cimitir.”

Europa Liberă: Pomeni.

Nicolae Popa: „Pomeni frigidere, maşini de spălat. Adică noi nu ştim să ne oprimi la limita la care într-adevăr suferim sau suntem ataşaţi de anumite amintiri, de aceleaşi rugăciuni. Într-adevăr ai sentimentul că nu vine o sărbătoare a sufletului, dar această fierbere, pentru că toţi se gândesc să meargă la neamuri, ce să ducă, să dea pomenile cât de avute. Şi rămâne doar undeva pe un plan mai îndepărtat faptul că trebuie să mergi la noaptea Învierii. Şi chiar aceste mese supra încărcate şi vizite la neamuri şi nu ştiu ce. Dar te duci noaptea la Înviere, abia vin dimineaţa la sfinţit pasca, ca să stea la slujbă, pe parcursul nopţii.”

Europa Liberă: Să pătrundă în esenţa serviciului divin.

Nicolae Popa:
„Nu, nu prea îi vedem. Dar ce să zicem.”

Europa Liberă: Păi dar nu suntem falşi cu noi?

Nicolae Popa:
„Am început de la aceea că cel mai greu uneori e să fii tolerant faţă de sine. Trebuie să te suporţi pe tine şi în situaţii din astea în care simţi că eşti fals, că spui minciuni, că cumva nu eşti sincer. Paştele, aşa mi-l amintesc din copilărie – calm sărbătoresc, cumva o împrospătare, ceva primăvară. Dar ori că eu m-am prea maturizat, ori ce, dar acum parcă vine Paştele cum venea cândva 7 noiembrie. Adică te pregăteşti ca de paradă.”

*

Europa Liberă: Paştele rămân a fi o sărbătoare pe care, cu mai puţin de 20 de ani în urmă, comunismul ateist încă încerca să o şteargă din mintea şi sufletul oamenilor, recurgând viclean la tot felul de metode. Dar ortodocşii din acest spaţiu au reuşit totuşi să sărbătorească Învierea Domnului. Care sunt obiceiurile tradiţionale şi cum este percepută dimensiunea de mare spiritualitate a Învierii? Este întrebarea de la care am pornit discuţia cu părintele Valeriu Potoroacă, paroh al bisericii Sfântul Pantelemon din Chişinău.

Valeriu Potoroacă:
„Învierea Domnului este actul de mântuire a omenirii, pentru care a venit Hristos în lumea aceasta pământească pentru ca să scoată poporul lui Dumnezeu din mocirla păcatului. De aceea şi îl numim Mântuitor. Şi iată, acest act de mântuire, de salvare a omenirii s-a produs prin patimile lui Hristos, prin răstignirea lui pe cruce şi prin învierea lui.”

Europa Liberă: Din observaţiile Dumneavoastră, noi, enoriaşii pe cât de iertători suntem, pe cât de toleranţi suntem?

Valeriu Potoroacă: „Suntem, din păcate, puţin toleranţi, puţin iertători. Aşa e firea omenească. Noi mergem pe calea cea mai uşoară. Suntem obişnuiţi, ştiţi ca în jocul ping-pong, dacă vine mingea spre noi, noi trebuie s-o trimitem înapoi. Şi iată, dacă cineva ne ofensează, ne face vreun rău, ne străduim să ne răzbunăm. Dacă cineva se comportă nu chiar cum am dori noi, sau după înţelesul nostru, noi atunci ne repezim să-l condamnăm. Pe când la faptele noastre proprii nu prea atragem atenţia. Poate prin comportamentul nostru, poate nu chiar instigator şi nu chiar vădit necreştinesc, dar noi producem inconvenienţă în cel mai mic caz, sau neplăceri altora. Dar noi nu ne dăm seama. Şi noi cerem de la alţii toleranţă, iertare, să ne ierte, să fie îngăduitori cu noi alţii. Dar noi trebuie cu aceeaşi monedă să răspundem, să ne apreciem şi pe noi, şi pe cei din jurul nostru.”

Europa Liberă: Deşi atunci când spunem Tatăl Nostru spunem foarte clar: Iartă-mi, Doamne, greşelile mele, precum iert şi eu greşiţilor mei.

Valeriu Potoroacă:
„Lucrul acesta îl aduc aminte deseori în predici credincioşilor, pentru că noi, creştinii, facem rugăciuni în toată ziua, dimineaţă, seara, la masă ne aşezăm şi spunem Tatăl Nostru.”

Europa Liberă: Fără ca să conştientizăm.

Valeriu Potoroacă:
„Fără ca să pătrundem în esenţă. Noi de aici pronunţăm Tatăl Nostru, nu dovedim să pronunţăm rugăciunea şi nu iertăm pe greşiţii noştri, dar ne străduim să-i condamnăm, ne străduim să ne răzbunăm pe dânşii, ne străduim să-i pedepsim.”

Europa Liberă: Părinte Valeriu, se abat vremuri uneori mai întunecate – fie sărăcia, fie revolta, fie boala şi multe alte înrobiri şi limitări ale drepturilor umane. Cu ce cuget ar trebui să treacă creştinul prin aceste greutăţi, fără ca să se deznădăjduiască, fără ca să se compromită în vreun fel sufleteşte?

Valeriu Potoroacă: „Deznădejdea este un păcat foarte mare. Una din virtuţile omeneşti, despre care ne învaţă biserica, din cele trei, dragostea, nădejdea sau speranţa şi credinţa, deci fiind una din aceste virtuţi, nădejdea ne salvează pe noi de la dezamăgiri, de la derutări în viaţă. De la situaţii grele, ne dă putere ca noi să le depăşim. În afară de nădejde, omul trebuie să aibă răbdare. Răbdarea este o calitate foarte şi foarte necesară şi din păcate nu ne ajunge, fiecăruia din noi. În acest aspect ar fi bine să ne aducem aminte de personajul biblic Iov, care era un om văzut în societate, un om înstărit, bogat, având de toate celea câte putea să le aibă. Şi a fost pus la încercare – Dumnezeu i-a luat din avere, Dumnezeu i-a luat din cinstea lui, pe care o avea în societate, Dumnezeu l-a pedepsit cu moartea apropiaţilor. Până a rămas sărmanul Iov ca unul prăpădit pe drumuri şi el nu cârtea împotriva lui Dumnezeu. Noi deseori cârtim, cum ceva – dar ce Doamne îl mai ţii şi pe acesta pe pământ. Îl dăm la socoteală pe Dumnezeu pentru unele neplăceri pe care noi le avem în viaţă. Dar Iov spunea: Dumnezeu a dat, Dumnezeu a luat şi la un moment dat Dumnezeu i-a întors totul înapoi, deci, iată această pildă biblică ne arată nouă cât noi trebuie să fim răbdători, îngăduitori şi cu speranţă în faptul că Dumnezeu nu ne uită, Dumnezeu este Părintele nostru ceresc, Părintele nostru sufletesc, care ne apără şi ştie fiecare ce merită şi ştie fiecare ce necesităţi are. Desigur că poftele noastre sunt nelimitate, nemărginite, dar trebuie să avem întotdeauna răbdare şi să ne mulţumim cu ceea ce este.”

Euroa Liberă: Să revenim la semnificaţia acestor sărbători – moldovenii înţeleg prin masa de Paşti prepararea anumitor bucate – miel, cozonac, pască, sarmale, ouă roşii. Ce este tradiţie? Şi ce este religie din tot acest festin?

Valeriu Potoroacă:
„Sărbătorirea trebuie să fie în primul rând prin participare la slujbă, care se face în cinstea evenimentului în cazul dat al Învierii. Deci slujba e pe primul loc şi pe urmă după slujbă urmează masa de sărbătoare. Masa de sărbătoare este o bucurie şi o mângâiere a trupului, dar masa de sărbătoare trebuie să urmeze după sărbătoarea sufletească. Este şi religie, este şi tradiţie. Religia e că faptul că la anumite sărbători, la sărbătoarea Învierii noi mâncăm de frupt după un post foarte lung. Totuşi la Crăciun postul tot e lung, dar masa la înviere e mai deosebită pentru că religia se bazează foarte mult pe tradiţie. Este Sfânta Scriptură, care este scrisă, şi este sfânta tradiţie nescrisă, se transmite din generaţie în generaţie.”

Europa Liberă: Dar e obligatoriu e să fie pasca, cozonac?

Valeriu Potoroacă:
„Pasca, cozonacul ouăle roşii după tradiţia Paştelui e obligatoriu, carne de miel, sau iepurele. La noi mai mult mielul e răspândit. Cum sunt şi alte tradiţii la alte sărbători.”

Europa Liberă: Dar pasca ce înseamnă?

Valeriu Potoroacă:
„Pasca e pâine, pâinea cea de toate zilele, dar e pâine de sărbătoare. Însuşi cuvântul Paşti de la care provine pasca.”

Europa Liberă: De la pasca.

Valeriu Potoroacă:
„În evreieşte înseamnă trecere, pesah. Deci trecerea e legată cu istoria poporului evreu, trecerea din Egipt înspre Pământul făgăduinţei.”

Europa Liberă: Şi până mai încoace ouăle roşii erau, acum se vopsesc ouă în diferite culori.

Valeriu Potoroacă:
„Însuşi oul e simbolul vieţii. Oul a intrat în tradiţie, pe urmă ştiţi cum? Împodobind sărbătorirea, împodobind mesele astea, noi nu coacem pâine pur şi simplu, dar o facem pască, după o reţetă mai neobişnuită. Pasca asta se coace numai la această zi. Ştiţi cum, tradiţiile astea şi împodobitul de la popor la popor diferă. Aşa e şi cu ouăle, a apărut şi tradiţia asta de încondeiere a ouălor, câtă muncă depune un om, a devenit o adevărată artă. Şi totul aceasta se face în numele Domnului, în cinstea Învierii Domnului şi deci eu nu văd aici o contradicţie că se fac ouăle de alte culori sau ornamentate către Sărbătoarea Domnului. Simbolizează Paştele şi se face în numele acestei sărbători.”

Europa Liberă: Pe cât de mult s-a apropiat biserica de politică şi pe cât de mult a intrat politicul în biserică?

Valeriu Potoroacă:
„Biserica nu ia parte din societate. Şi pe timpul Uniunii Sovietice biserica era marginalizată, era aşa lăsată într-o parte, informaţii despre viaţa bisericească absolut nu era în mass media.”

Europa Liberă: Era ateismul.

Valeriu Potoroacă:
„Da, mulţi care erau mai departe de biserică îşi închipuiau că aproape nici nu există, că la biserică merg numai nişte băbuţe intelectual rătăcite şi preoţii spun poveşti. Asta unii considerau, dar eu cunosc dinăuntru viaţa de atunci pentru că tata meu, bunelul meu au fost preoţi şi eu am crescut pe lângă biserică.”

Europa Liberă: Şi cum era Paştele în comunism?

Valeriu Potoroacă: „Paştele era foarte frumos. Mai veneau echipe de comsomolişti prin jurul bisericii. Noi la ţară eram şi la ţară, ştiţi, nu prea era opunere. Ei, eu am văzut lucrurile acestea după timpurile hruşcioviste, pe timpul lui Brejnev, când atitudinea faţă de biserică era mai tolerantă din partea statului. Aceiaşi învăţători acasă coceau pască şi vopseau ouăle roşii, însă la biserică desigur că nu veneau. Dar sărbătoreau, că vorbim de sărbătorire. Şi iată cei care nu puteau, care ţineau icoanele după covoraş în casa mare, ca să nu ştie cineva, totuşi sărbătoreau Paştele.”

Europa Liberă: Chiar vă întrebam: a pătruns politicul în biserică?

Valeriu Potoroacă:
„Politicul întotdeauna se străduie să pătrundă în biserică şi asta nu este din zilele de azi, asta a fost încă pe timpul lui Constantin cel Mare, şi mai devreme şi mai târziu. Desigur că tentativele astea întotdeauna au fost şi vor fi. Nu e chiar bine. Depinde cum se implică politicul în biserică, mai bine zis după cum politicul se străduie să folosească biserica. Dacă o foloseşte în scopul de a consolida societatea, de a uni oamenii pentru o idee binefăcătoare pentru societate, eu gândesc că e normal. Iar atunci când unele partide se străduie să aibă o prietenie mai deosebită cu biserica, nu e bine. Noi, biserica, trebuie să ne rugăm pentru toţi. Eu îi sfătuiesc pe enoriaşii noştri totdeauna şi îi chem să fie activi social, să meargă la votare, să participe, să nu stea acasă, dar să voteze aşa cum le spune inima lor. Dar înainte de a vota să se roage bine la Dumnezeu, să le dea cugete bune ca să voteze aşa cum e mai bine pentru societatea noastră.”

Europa Liberă: Dar acum cea mai mare politică pe care o fac unele feţe bisericeşti e a fi sau a nu fi legea antidiscriminare.

Valeriu Potoroacă:
„ Asta nu este politica fețelor aceste bisericești. Atitudinea față de legea asta e normală. Unele forțe politice se folosesc de moment și se împrietenesc cu aceste fețe bisericești și se creează impresia de o coaliție, dar timpul le va strecura pe toate.”

Europa Liberă: Dar nu toți de pe fața pământului sunt fiii Domnului?

Valeriu Potoroacă:
„Toți sunt fiii Domnului, și creștini și necreștini.”

Europa Liberă: Și ce credeți, trebuie păcatul de condamnat, dar nu omul.

Valeriu Potoroacă:
„Biserica asta și face, condamnă păcatul, dar nu omul. Noi condamnăm păcatul așa cum trebuie și așa cum se dorește, dar noi lucrăm și cu dânșii. Iată sunt mulți oameni care sunt cu aceste păcate și vin și se mărturisesc la noi preoții. Și au fost așa cazuri, și nu unul, sunt mai multe, care se mărturisesc, că iată ei au așa patimi, se află în așa situații, și mulți din dânșii lăuntric, ei singuri se simt rău. Dar mulți din dânșii sunt necredincioși, iată aceia necredincioși, aceia bravează, vor ca păcatul lor să nu fie condamnat nici de biserică, să fie primit în societate. Păi sunt și alte păcate, și nu ies acei care sunt împătimiți de păcate și se stăruie să-l țină ascuns, nu ies în piață, nu fac cluburile păcatelor respective.”

Europa Liberă: Păi și până la urmă trebuie această lege să fie adoptată sau…

Valeriu Potoroacă:
„Legea e bună, pentru că legea asigură nediscriminarea diferitor pături sociale, că acolo sunt multe în legea aceasta, dar nu trebuie să fie acolo, cum a și fost ultima hotărâre.”

Europa Liberă: Deci sintagma asta este buclucașă?

Valeriu Potoroacă:
„ Sintagma asta este buclucașă. În toate există măsură, și-n mâncare, și-n băutură, și-n păcat tot există măsură. Orice om e păcătos, omul prin definiție este păcătos. De pildă, este așa păcat de care foarte puțini își dau seama: hula împotriva lui Dumnezeu. Pe noi ne învață biserica că toate păcatele se vor ierta, inclusiv a ăstora care sunt de altă orientare, toate păcatele se vor ierta în afară de păcatele care conțin hulă împotriva lui Dumnezeu, deci blasfemie, hulă împotriva lui Dumnezeu acele păcate nu se iartă. Și iată, nu-și dau mulți seama că un astfel de păcat sunt înjurăturile mai ales înjurăturile cu folosirea numelui lui Dumnezeu, a Maicii Domnului, a Sfinților, a împărtășaniei, a Bisericii, și auzi niște înjurături de trei etaje și omul se duce la biserică, se împărtășește, dar nu-și dă seama că face hulă împotriva lui Dumnezeu?”

Europa Liberă: Dar ce înseamnă harul lui Dumnezeu?

Valeriu Potoroacă:
„Ei, harul lui Dumnezeu e o noțiune complexă, o lucrare divină prin care Dumnezeu poartă de grijă ființei omenești, ca un câmp care provoacă bunăstare sufletească, care ne ferește de toate relele, de toți virușii negativi, necurați care se stăruie să împânzească sufletele noastre.”

Europa Liberă: Despre credința la moldoveni ce ne puteți spune? Biserica ocupă primul loc mai în toate sondajele în care cetățenii au încredere.

Valeriu Potoroacă:
„Moldovenii sunt un popor foarte religios. Noi am putea să ne comparăm cu poporul grecesc, cu Grecia.”

Europa Liberă: La capitolul credință?

Valeriu Potoroacă:
„ Credință, da. Ei ca țară, ca etnos sunt o pildă pentru noi. Credința la moldoveni a fost și este destul de dezvoltată. Vedeți cum noi, întreg arealul românesc, am apărut ca popor, cultură odată cu răspândirea creștinismului, 2000 de ani în urmă, deci când Apostolul Andrei a fost pe meleagurile acestea fiind încă Dacia acaparată de romani. De aceea credința la moldoveni spre deosebire de popoarele slave, care au primit cam cu forța, moldovenii au apărut ca popor cu cultura sa, fiind și încreștinați, răspândit fiind creștinismul, prin convingere nu cu de-a sila, și religia creștină e mai puternică.”

Europa Liberă: Până la urmă cum să înțelegem? Este oare credința o chestiune de educație, de sentiment, de experiență de viață sau o formă de a ne ascunde frica de moarte?

Valeriu Potoroacă:
„Sentimentul religios desigur că ține și de educație, dar educația asta cade pe un sol unde sămânța credinței prinde rădăcini. Fiecare om crește cu necesitatea de a crede în ceva supranatural, într-o forță Divină. Deci sentimentul religios este un sentiment natural, care aparține conștiinței umane.

Europa Liberă: Ce mesaj aveți pentru enoriași?

Valeriu Potoroacă:
„În primul rând tradiționalul „Hristos a înviat!”. Să nu uităm când spunem rugăciunea Tatăl Nostru să conștientizăm toate cuvintele care sunt scrise acolo. O să ne fie mult mai ușor ca să săvârșim cât mai puține păcate, o sa ne fie mai ușor ca să primim darurile lui Dumnezeu.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG