Linkuri accesibilitate

Aproape de cer cu Lidia Ionescu Stăniloae


Părintele Dumitru Stăniloae împreună cu fiica sa Lidia, în 1976.

Părintele Dumitru Stăniloae împreună cu fiica sa Lidia, în 1976.

O discuție despre credință, identitate, memorie şi traumele comunismului.

Pe terasa Lidiei Ionescu Stăniloae ai sentimentul ca esti pe „acoperisul lumii”. Esti suficient de sus cat sa cuprinzi cu privirea buna parte din verdele intunecat al Pădurii Negre, dar si suficient de aproape de pamant cât sa simti vibratia, altfel molcoma, a Freiburgului, un orasel cosmopolit, situat la granita germana cu Elvetia si Franta, care i-a devenit a doua casa in ultimii 30 de ani.

Desigur, pentru o fiică de preot o astfel de apropiere de cer nu are cum sa nu fie altceva decat inca un pas catre Dumnezeu. Mai ales acum, de Pasti…

Europa Liberă: Doamnă Stăniloae, sunteti foarte aproape de Dumnezeu aici. Il simtiti si mai aproape de Pasti?

Lidia Stăniloae:
„Sarbatoarea Paştilor este primul eveniment dintr-o rutina care ducea catre pacat. Invierea a redat persectiva mantuirii. Cred ca prin invierea lui Hristos ni s-a garantat si noua invierea. Ma gandeam zilele acestea ca singurul moment in care Isus se adreseaza pe nume unui om pe care il tamaduieste sau invie, este atunci cand il invie pe Lazar si ii spune: “Lazare, vino afara!”. Si cred ca asta este o certitudine pe care ne-o da ca invierea se intampla in mod individual, pentru fiecare dintre noi. Este un eveniment personal. De Inviere, Dumnezeu se adreseaza fiecaruia pe numele nostru si ne asigura, ne permite, ne ingaduie nemurirea.”

Europa Liberă: Trăim alaturi de musulmani, alaturi de creştini de tot felul. Cand vorbim despre Dumnezeu, in contextul acesta, despre care Dumnezeu vorbim?

Lidia Ionescu Stăniloae
: Despre Dumnezeul in care credem noi. Eu nu pot sa vorbesc despre un Dumnezeu despre care nu stiu nimic. Pentru mine Dumnezeu este cel care ne-a facut pe noi, cel care ne ține, cel care ne ajuta. Si nu este o abstractie. Noi am trecut prin foarte mari greutati si in Romania si aici. Cei care vin acum in Occident, este adevarat, au greutati de adaptare, oriunde te muti nou ai niste greutati de adaptare si nu se poate spune ca este usor. Insa felul in care am venit noi, felul in care am fost primiti, felul cum am tremurat ca sa ajungem aici si ca sa nu fim trimisi inapoi, nu se compara cu ce traiesc cei care vin acum. Erau zile cand trebuia sa luam anumite hotarari si nu stiam ce decizii sa luam. Si atunci, marturisesc, spuneam: „Doamne, nu stiu ce sa fac. Fă tu! Si facea.”

*

Dumnezeu si-a facut simtita prezenta din plin in viata Lidiei Staniloae. Mai ales atunci cand lucrurile erau pe muchie de cutit. Un asfel de moment a avut loc pe aeroportul din Atena in anul 1984. Lidia Ionescu Staniloae, impreuna cu fiul sau Dumitru, care tocmai ce isi terminase studiile de teologie in Grecia, incearca sa plece catre Germania. Aveau nevoie insa de viza.

„Eu plecasem din România in Grecia cu o icoana a Sfantului Mina. De altfel locuiam in România in apropiere de biserica Sfantul Mina si am avut intotdeauna mare evlavie la el. Si o luasem cu mine, pentru ca stiam ca nu ma mai intorc. Aceasta icoana era pusa chiar in servieta lui Dumitras (n.red. Dumitru Ionescu, fiul Lidiei Ionescu Staniloae). Si unul dintre politistii de la frontiera a intrebat: „Cine-i asta?” “Sfantul Mina, voi nu stiti ca si voi sunteti ortodocsi ca si noi” i-a raspuns Dumitras in limba greaca. „Da?” s-a mirat el si i-a spus si colegului sau ca si noi suntem ortodocsi. Apoi a inchis servieta si ne-a lasat sa plecam. Eu zic ca a fost Sfantul Mina care ne-a ajutat”.

Sibiancă, purtand purtand numele autorului Dogmaticii si al traducatorului Filocaliei, Lidia Staniloae si-a impartit viata intre echilibrul si caldura familiei si teroarea din afara acesteia. Tatal sau, profesorul Staniloae, a fost dat afara de Petru Groza din functia de rector al Academiei Teologice si era considerat de comunisti un mistic, ceea ce in acei ani era sinonimul condamnarii la inchisoare. In cazul sau, 5 ani.

„Cand tata a fost arestat, a fost acel faimos grup (n.red. grupul “Rugul aprins”) Sandu Tudor, parintele Radian, parintele Sofian, parintele Ghius, poetul Vasile Voiculescu, profesorul Dabija de la Facultatea de Medicina, Alexandru Elian, prof. univ. Alexandru Mironescu, deci un grup de mari intelectuali, arestati sub acuzatia ca in timpul evenimentelor din Ungaria au ascultat radio la profesorul Mironescu si au comentat dusmanos. La Radio Europa Libera, desigur, pentru ca la radioul national nu se spunea nimic. Dar nu era nimic adevarat pentru ca profesorul Mironescu nici macar nu avea radio! In ziua procesului cand au avut acces avocatii la acuzati, cu jumatate de ora inainte, avocatul nostru, dupa ce a vazut actele, a spus: „Este nevinovat! O sa ia 5 ani!”

1958 a insemnat pentru Lidia Ionescu Staniloae nu doar disparitia tatalui pentru nu se stia cata vreme, ci si pierderea slujbei. Tanara cercetatoare la Institutul de fizica nucleara din Bucuresti, este concediata si este nevoita sa isi gaseasca alt loc de munca.

Nici acum nu intelege cum de a fost posibil ca tatal sau sa fi facut 5 ani puscarie pentru simplul fapt ca isi practica menirea de preot si este convinsa ca tanara generatie nu stie destul despre acele vremuri.

„Eram copil si imi amintesc cum tata statea cu valijoara pregatita sub pat pentru ca astepta in fiecare seara sa fie arestat. Ii multumeam lui Dumnezeu in fiecare dimineata ca a mai trecut o noapte si tata nu a fost arestat, iar seara spuneam, „ce bine imi pare ca nu a venit nici peste zi!” Ani de zile la rand am trait cu aceasta teama. Toti ne simteam ca niste vinovati care nu am fost inca prinsi. Dupa 2 ani dupa ce tata a fost arestat, mama a fost chemata la Securitate. M-am dus si eu cu ea, eram speriate ingrozitor amandoua. A intrat singura si a aparut cu geamantanasul cu care please tata. Mama mi-a povestit ca atunci cand i-au dat geamantanul a inceput sa planga- credea ca a murit- imaginati-va ca nu aveam nici un fel de veste de la el de 2 ani! Insa un gardian cumsecade i-a explicat ca tata traieste, doar ca nu mai au loc sa tina toate geamantanele in inchisoare. Tata a aflat despre mine ca m-am casatorit si am un copil in noaptea cand a iesit din puscarie. Puteai sa ajungi in inchisoare pentru orice nebunie din tinerete si o data ajuns in inchisoare nu mai stia nimeni de tine. Un vecin de-al nostru, un inginer foarte cumsecade, intrase in Partidul Liberal in tinerete. A fost arestat. Nimeni nu a mai stiut de el. Intre timp nevasta lui a murit de durere. Dupa ani de zile am aflat ca murise si el in inchisoare. Dar credeti ca te anunta cineva? Acestea sunt niste lucruri de o gravitate nemaipomenita. De ce nu se vorbeste despre asta? Cand vorbim despre acele vremuri, despre victime, asta trebuie sa se spuna, nu ca au fost 10.000 sau 10.500, sau ca unul a fost mai demn sau altul mai putin demn. Toata acesta grozavie, cine o mai stie astazi? Dumneavoastra, cei tineri, stiti ca la Pitesti detinutii erau obligati sa isi manance singuri excrementele? Ca erau batuti, torturati? Ca unii care dupa aceea au inceput sa o faca pe eroii au turnat acolo cu deliciu. Aceste lucruri trebuie stiute pentru ca tineretul sa inteleaga starea de bucurie in care traieste, avand sansa de a trai liber si de a-si spune in mod liber opinia. Groaza era modul nostru permanent de existenta. Ne uitam pe fereastra si vedeam ca vin doi tipi: erau intotdeauna imbracati la patru ace si stiam ca sunt de la Securitate. Veneau la o vecina de-a noastra care tinea cartea de imobil. Seara, dna Caragea, venea si ne spunea: „Iar au venit si s-au interesat de dumneavoastra: cine vine, cine pleaca.” Dar nu venea nimeni, pentru ca noi eram ostracizate. Noi nu mai eram, nu mai existam, mergeam pe strada si intalneam colegi de-ai tatei care se uitam la mine ca si cum as fi fost de sticla. In perioada aceea eram scoase din lume. Cativa oameni care mai veneau la noi, veneau la ora 5 dimineata, ca sa nu ii vada nimeni. De exemplu profesorul Dinu de la Politehnica, care ne-a ajutat sa ne gasim un avocat.”

Ajunsă în Germania, la mijlocul anilor 80, Lidia Ionescu Stăniloae avea sa înteleaga ca bratul lung al Securitatii comuniste depasise granitele Romaniei. In lagarul in care erau cazati refugiatii erau si multi infractori. Misiunea lor: compromiterea ideii de refugiat politic.

„Se trimiteau in mod intentionat tot felul de hoti, ca sa compromita ideea de azil. Si erau multi.”

Sunt 30 de ani de atunci. 30 de ani de viata libera intr-o „modesta bunastare”, cum ii place sa spuna. Pe tinerii cu care are ocazia sa discute, prea des tentati sa creada ca Occidentul iti ofera totul pe tava, incearca sa ii faca sa inteleaga ca viata de pribeag, chiar si in libertate, este o lupta de supravietuire a identitatii. Iar fara identitate nu suntem nimic.

„Şi in România, si aici. Nu poti sa te mentii cu o sanatate mentala si sufleteasca daca nu esti constient de datele tale caracteristice. Identitatea nationala te ajuta sa te determini pe tine, sa ai respectul celorlalti si sa ii respecti la randul tau pe cei din jur. Sa tolerezi si sa fii tolerat. Trebuie sa spun ca mai ales romanii sufera de boala asta. Grecii spun cu imediat: „eu sunt grec!, si incep sa iti vorbeasca de istoria lor glorioasa. Italienii, „sunt italian!”, si incep sa iti vorbeasca imediat de Verdi si de Nabucco. Toti se lauda cu ce sunt. Romanii se rusineaza… Am cunoscut un caz: o fetita care a murit intr-un WC public dupa ce si-a injectat o doza prea mare de stupefiante. Parintii ii interzisesera sa fie romanca! Nu stiu daca era neaparat animata de un patriotism care a impins-o către acest gest, dar sunt niste date proprii pe care nu ai cum, chiar daca nu mai spui ca esti roman, tot roman ramai. Sunt anumite traditii, date ereditare care ti-au fost impregnate de parinti, de viata. Te negi pe tine insuti? Ce mai esti daca nu mai esti roman? Nu mai esti nimic!“

------------------------------------------------------------------

LIDIA STĂNILOAE, fizician, poet, scriitor, conferentiar. Este nascuta la 8 octombrie 1933 in Sibiu, fiica a parintelui profesor Dumitru Staniloae si a sotiei sale Maria. Intre 1951 si 1955 urmeaza cursurile Facultatii de Fizica - Sectia Fizica Atomica a Universitatii din Bucuresti, fiind eleva academicianului profesor dr. Horia Hulubei. Lucrarea sa de diploma este prima lucrare din Romania, despre teoria fisiunii nucleare. Pana in 1958 lucreaza in cadrul Facultatii de Fizica si in calitate de cercetator la IFA. La arestarea tatalui sau in 1958, este data afara. Se casatoreste in 1958 si are un fiu, Dumitru Horia Ionescu. Din 1961 este profesor de fizica la Grupul Scolar de Chimie Alimentara din Bucuresti. Isi incepe cariera literarâ in 1970, publicand volumele de poezii „Versuri”, „Munții” si „Locul unde astepti”. Traduce din limba germana Insemnarile lui Malte Laurids Brigge, de Reiner Maria Rilke, si un volum de versuri al poetei germane Hilde Domin. In 1984 emigreza impreuna cu fiul sau in Germania, lucrand in cadrul Universitatii din Freiburg. Publica in 1991 volumul „Raiul inocentilor” la Editura Cartea Romaneasca, iar in anul 2000 lucrarea „Lumina faptei din lumina cuvântului”, la Editura Humanitas. In 2006 apare, in limba germana, romanul istoric „Zahringerblutt”, avand ca tema infiintarea orasului Freiburg la 1120, lucrare care se bucura de mare interes in Germania. In paralel, are o activitate intensa de conferentiar in tarile occidentale: Germania, Franta, Belgia s.a. (sursa: Libraria Humanitas)


XS
SM
MD
LG