Linkuri accesibilitate

Tom Segev: „Grass este cu adevărat un scriitor mare, dar a fi un mare scriitor nu înseamnă și că înțelege strategia nucleară...”


Există o limită a dreptului de expresie al unui scriitor de notorietate internațională, laureat al premiului Nobel? Există o obligație de bun simț și de respect pentru adevăruri elementare? Sînt numai două din numeroasele întrebări ce înconjoară ultima „afacere” Günter Grass, declanșată exact cu o săptămînă în urmă, miercuri 4 aprilie, prin publicarea în cotidianul „Suddeutsche Zeitung” a unui așa-numit poem în proză cu mesaj politic, intitulat de scriitor „Ceea ce trebuie spus”.

Iar ceea ce ar trebui spus, după afirmațiile scriitorului, poate fi rezumat la cîteva idei mai mult decît discutabile, anume că Israelul ar fi cel care în prezent amenință cu armele sale nucleare atît ceea ce ar fi „o pace mondială fragilă”, cît și poporul iranian în existența sa, și că ar fi necesar ca Germania să renunțe să mai înarmeze cu submarine de înaltă clasă un asemenea stat primejdios.

Personajul literar de notorietate în care Comitetul Nobel vedea, în 1999, „un om al Iluminismului, într-o epocă în care rațiunea a fost abandonată”, declara cu ocazia unei vizite în Israel - citat de „Le Monde” - „omul care vă vorbește nu este nici un antifascist încercat, nici un vechi național-socialist: mai curînd este produsul întîmplător al unei generații născută pe jumătate prea devreme și infectată pe jumătate prea tîrziu.” Altfel spus al generației celor născuți la sfîrșitul anilor 1920 și care, tineri adulți, au fost încorporați în organizația tineretului hitlerist.

Coperta volumului "Decojind ceapa"

Coperta volumului "Decojind ceapa"

Günter Grass însuși s-a angajat la vîrsta de 15 ani și după ce a servit ca auxiliar pe lîngă o bază antiaeriană a aviației, apoi în serviciul de muncă al statului, în octombrie 1944 a intrat în trupele Waffen SS. „Mi-a trebuit extrem de mult timp... Asemenea celor din generația mea, am ieșit din perioada nazistă într-un soi de abrutizare” - declara Grass la publicarea la bătrînețe, în 2006, a memoriilor sale, după o viață întreagă în Germania postbelică în care militase îndemnînîndu-i pe ceilalți, să recunoască crimele trecutului și să și le asume.

Reacțiile rapide, de foarte multe ori cu iz politicianist și populist, la poemul militant și provocator publicat săptămîna trecută de Grass l-au definit drept un antisemit notoriu, ce utilizează clișee istorice anti-iudaice înrădăcinate și readuse în actualitate înainte de sărbătorirea Paștelui evreiesc. Iar ministrul de interne israelian, el însuși aparținînd aripii ultraortodoxe a actualului guvern de la Ierusalim, a anunțat duminica trecută introducerea interdicției de călătorie și ședere pentru Günter Grass în Israel.

Cei care au privit cu o doză de realism scandalul - declanșat gratuit și provocator de scriitorul aflat la o vîrstă la care capacitatea de a raționa a unora începe să fie pusă sub semnul întrebării -, și-au amintit de declarațiile sale mai vechi, făcute la epoca maturității creatoare. Günter Grass pleda atunci pentru transmiterea memoriei despre epoca nazistă și observa: „Copiii mei, chiar dacă nu sînt direct vinovați, trăiesc cu această povară, pe care o poartă ca pe responsabilitate. Ea îi obligă să rămînă vigilenți față de orice evoluție ce ar putea conduce la o repetare a lucrurilor. Uneori faptul poate lua un aspect isteric.”

Cel care proclama în 1955, amintește o comentatoare franceză în „Le Monde”, că este doar un „cetățean care scrie; nu sînt nici un om politic, nici un scriitor angajat” și care în 2001 propunea construcția unui muzeu german-polonez care să găzduiască și să expună pentru cultivarea memoriei lucrările de artă furate de naziști, pare să traverseze el însuși, la bătrînețe, o etapă „isterică”, chinuit, poate, de spectrul îndelungii sale tăceri despre trecutul propriu.


Un comentariu televizat al istoricului Tom Segev

Fiindcă, așa cum o remarca într-un interviu cu săptămînalul „Der Spiegel”, Tom Segev, un cunoscut și apreciat istoric israelian, de stînga, tăcerea în jurul capacităților nucleare israeliene și a opțiunii de a ataca facilitățile nucleare iraniene nu există. Iar printre oponenții unui atac în Iran se află pînă și un fost director al Mossad-ului, al serviciilor secrete israeliene, ca Meir Dagan (în paranteză fie spus, nota Segev, pe care nimeni nu-l consideră antisemit pentru convingerile sale). Condamnabil, sublinia istoricul, este faptul de a pune pe același plan Israelul și Iranul, cînd este prea bine știut că la Teheran se promite în fiecare zi că Israelul va fi șters pe de harta lumii!


Günter Grass se explică...

Pentru Segev și este greu să nu fi de acord cu el, „Grass este cu adevărat un scriitor mare, dar a fi un mare scriitor nu înseamnă și că înțelege strategia nucleară. [...] Iar un Iran nuclear va fi primejdios pentru întreaga lume. [...] In Israel nu există dușmănie față de poporul iranian, dar există un soi de teamă de un [alt] Holocaust. Un fapt mult mai serios decît întrebarea dacă Günter Grass ar trebui să păstreze tăcerea sau nu.”
XS
SM
MD
LG