În Republica Moldova, pe care unii o numesc cu mîndrie ţară polietnică sau tărîm al armoniei dintre popoare, problemele circulaţiei limbilor par irezolvabile. Anii trec, iar un consesns în această privinţă nu poate fi găsit. Resentimentele rămîn şi alimentează confruntarea surdă.
Am un cunoscut care se simte ofensat atunci cînd vînzătoarele din magazine sau de la diverse ghişee nu pot vorbi româneşte. Sau moldoveneşte, cum zic alţii. Omul mi-a mărturisit că ori de cîte ori are-n faţă o vînzătoare sau casieriţă necunoscătoare de română e pătruns de un soi de jenă şi de umilinţă acută. Şi asta i se întîmplă ani de zile.
Cunosc însă şi un vecin pensionar rusolingv care e foarte supărat atunci cînd vînzătoarele, funcţionarii şi casieriţele nu vor să discute cu el în limba rusă. „Dar există oare asemenea situaţii?” l-am întrebat şi vecinul m-a asigurat că aşa ceva i se întîmplă des. „Ei intenţionat nu vor să vorbească cu mine ruseşte, ca să mă pună în încurcătură. Or eu, la vărsta mea, nu mai pot învăţa româna...” mi-a zis vecinul pensionar.
Iată deci două viziuni diferite, poate nu la fel de justificate, dat fiind faptul că trăim în Moldova, dar care comportă cam aceeaşi frustrare. Şi sînt aici o sumedenie de oameni care simt acelaşi disconfort alimentat de incapacitatea societăţii moldoveneşti şi a guvernanţilor de a găsi soluţii viabile pentru problemele lingvistice.
Deunăzi, cunoscutul meu care se simte stingherit de casierii şi vînzătorii necunoscători de română mi-a declarat că a întrezărit o soluţie. În opinia lui, deasupra tuturor caselor şi ghişeelor ar trebui să existe anunţuri care să deconspire limba în care vorbesc lucrătorii. Bunăoară, într-un supermarket, să existe indicaţiile că la casa 1 poţi vorbi în română, la casa 2 în rusă, iar la casa 3 în ambele limbi.
„Dar cum vei proceda dacă, intrînd intr-o anume alimentară sau farmacie, vei vedea înştiinţarea că vînzătoarea vorbeşte numai ruseşte?” l-am întrebat pe cunoscutul meu.
„Voi căuta o alimentară sau o farmacie în care vînzătoarea ştie româna. Cel puţin asta mă va feri de eterna mea frustrare. Aşa vom şti la ce să ne aşteptăm şi nu vom avea revelaţii neplăcaute...” mi-a spus cunoscutul.
Nu sînt convins că soluţia asta e bună şi rezolvă problemele, unde mai pui că ea ar putea izola şi mai mult comunităţile etnice. Numai că, iată, dacă statul şi societatea dezagregată nu pot soluţiona problemele lingvistice, apar tot felul de idei năstruşnice...
