Linkuri accesibilitate

Valeriu Zubco: Dosarul „7 aprilie” este finalizat în proporţie de 60%


Dosarul „7 aprilie”, referitor la protestele violente de acum trei ani din Republica Moldova, este finalizat în proporţie de 60%, a declarat duminică seara la postul de televiziune Prime procurorul general al ţării, Valeriu Zubco. El a adăugat că este un dosar complex, şi a evitat să spună când ar putea fi finalizat. Atât Zubco, cât şi directorul interimar al Serviciului de Informaţii şi Securitate Valentin Dediu, prezent la aceeaşi emisiune, au lăsat să se înţeleagă că este examinată şi versiunea potrivit căreia în organizarea protestelor ar fi fost implicaţi comunistul Mark Tkaciuk şi scriitorul rus Eduard Baghirov. Afirmațiile lor vin după ce presa de la Chişinău a difuzat un film un care sunt incriminați Tkaciuk şi Baghirov. Zubco a spus că unele date prezentate în film apar şi în dosarul întocmit pe numele lui Baghirov. Acesta din urmă fusese reținut în vara lui 2011, dar a reuşit să evadeze după câteva luni, după ce a fost eliberat din arest şi trimis în arest la domiciliu. Până acum au fost vehiculate mai multe versiuni în privinţa protestelor din 7 aprilie 2009. Una dintre ele este că acestea ar fi fost organizate de fosta opoziţie anticomunistă, alta că ar fi fost implicată şi România.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG