Linkuri accesibilitate

Boris Tadic, președintele Serbiei și-a înaintat demisia în scopul organizării alegerilor prezidențiale anticipate


Președintele Serbiei, Boris Tadic a trimis astăzi Parlamentului de la Belgrad scrisoarea de demisie, așa ca la 6 mai să fie organizate prezidențiale anticipate, odată cu alegerile parlamentare și locale.
Decizia lui Tadic, care va candida din nou, este văzută ca o încercare de a-și folosi popularitatea pentru a mări șansele de victorie ale Partidului Democrat de centru-stânga pe care-l conduce.
În sondajele de opinie recente, democrații au coborât pe locul doi după Partidului Progresist, condus de rivalul populist al lui Tadic, Tomislav Nikolic.
XS
SM
MD
LG