Linkuri accesibilitate

Dirijorul Karl Ristenpart și un proiect cultural germano-american din anii 1946-1952.


In ajun de Paști, „Audite”, o companie germană, specializată pe înregistrări istorice, restaurate după benzile originale din arhivele berlineze ale unei celebre Orchestre Simfonice a Radioului din Sectorul American (RIAS), a lansat o ediție de nouă discuri, ilustrînd un proiect de imprimare, rămas nefinalizat, din anii 1949-1952, a integralei cantatelor de Johann Sebastian Bach. Victor Eskenasy cu detalii:

Intr-un Berlin în ruine, în care serviciile culturale ale armatei americane restabiliseră imediat după încheierea ostilităților celui de-al doilea război mondial, un post de radio ce transmitea inițial prin liniile de telefon (DIAS), ideea imprimării unei integrale a cantatelor de Bach, lansată în vara anului 1946, de Else Schiller, șefa Departamentului muzical și de dirijorul Karl Ristenpart, ales de americani pentru a constitui o Orchestră de cameră, părea mai mult decît utopică. Dar, în condițiile hotărîrii americane de a reconstrui, inclusiv moral, Germania, proiectul își avea importanța sa majoră, cu atît mai mult cu cît cantatele au fost inițial difuzate de radio în zilele de sărbătoare pentru care fuseseră compuse de Bach.

Proiectul susținut de forțele americane din Berlin a avut, neîndoielnic, și are în continuare, o relevanță istorică, setul companiei „Audite” meritînd calificativul de document excepțional, iar istoria sa să fie cunoscută. In septembrie 1946 s-a reușit reluarea transmisiilor radio pe unde medii - deci cu o difuzare mult mai largă -, redacțiile Radioului, redenumit RIAS (abreviere în germană pentru Radioul din Sectorul American) au fost mutate într-o clădire mai propice, iar o orchestră simfonică i-a fost atașată.

Radioul lucra inițial în condiții extrem de dificile, dată fiind penuria de magnetofoane, microfoane și benzi. Sovieticii goliseră mutînd în Uniunea Sovietică întregul echipament și arhivele din clădirea Radioului german, și inițial au trebuit utilizate înregistrări deja existente, din colecții private, cărora le-au fost adăugate transmisiuni ale Vocii Americii, între care cele de operă, de la Metropolitan, transferate pe discuri speciale cu viteză de rotație redusă.

Activitatea pentru realizarea concretă a proiectului Bach a început în octombrie 1946, cînd a fost înregistrată prima cantată. Au urmat sesiuni de înregistrare lunare, la început cu soliști rămași astăzi practic necunoscuți și o orchestră vădit nerodată.

Lucrurile au început să se schimbe abia din 1948, cînd pe firmament apărea și crea senzație tînărul și talentatul bariton Dietrich Fischer-Dieskau. In următorii doi ani, echipa de soliști s-a consolidat remarcabil, cu nume intrate ulterior în istorie ca sopranele Agnes Giebel și Gerda Lammers sau tenorul Helmut Krebs. Orchestra de cameră RIAS și-a început activitatea din mai 1947, dar corul aferent i-a fost atașat oficial numai din decembrie 1949.

Momentul de glorie al înregistrărilor proiectului a fost 1950, an aniversar Bach, cînd locul înregistrărilor s-a mutat la Biserica Jesus-Christus din cartierul Dahlem al Berlinului, cu o acustică faimoasă, și cînd au fost puse pe bandă, în decurs de numai cîteva zile, nu mai puțin de 47 de cantate. În anii următori proiectul a intrat în declin, în 1951 fiind înregistrate doar trei cantate, iar un an mai tîrziu alte cinci, pentru a fi practic abandonat după o ultimă înregistrare la 13 februarie 1953. Dirijorul Karl Ristenpart pleca atunci pentru a prelua Orchestra de cameră creată special pentru el de Saarländischer Rundfunk, radioul de la Saarbrücken.



Karl Ristenpart (1900-1967) a aparținut generației de aur a dirijorilor germani, dar a rămas cumva puțin cunoscut, grație modestiei sale și, în parte, refuzului de a colabora cu autoritățile culturale ale regimului nazist. Refuzul său de a intra în partid i-a limitat cariera la activitatea Orchestrei sale de cameră, fondată în 1932 la Berlin.

Cum notează unul din muzicologii autori ai documentației excelente pusă la dispoziție de compania „Audite”, Habakuk Traber, Ristenpart s-a distanțat de practica interpretării lui Bach cu mari formațiuni orchestrale și coruri de oratoriu, separîndu-se de monumentalismul cultivat în anii ’30-’40. Interpretările cu forțe reduse, apropiate de cele utilizate în vremea lui Bach, urmează, în esență, preceptele predicate de modelul său dirijoral, Hermann Scherchen, de „a face audibil fiecare detaliu, într-un ansamblu sonor echilibrat cu artă, dînd muzicii o expresie retorică concisă și o înaltă expresivitate”.

Opțiunea lui Karl Ristenpart nu a fost întîmplătoare. O documentează corespondența dirijorului din anii 1960 cu ziaristul-muzicolog american Richard Freed, publicată la Saarbrücken în 2007. Ristenpart, a cărui mamă a fost eleva, iar în 1919-1920, prima soție a lui Hermann Scherchen, și-a descoperit talentul muzical și și-a ales cariera în anii ce au precedat primul război mondial, grație acestui mare dirijor pasionat înainte de orice de Bach și de Mahler.

După mărturia lui Ristenpart, prezent la vîrsta de 15 ani la repetițiile de debut ale lui Scherchen, de la Berlin: „suflul arzător, forța de expresie magică, sonoritatea fascinantă a orchestrei mahleriene [...] mi-au bulversat complet sufletul!” Ceea ce se aude peste timp în înregistrarea Cantatelor de Bach, readuse în actualitate astăzi de „Audite”.

*The RIAS Bach Cantatas Project. Berlin, 1949-1952. Audite 21.415 (9 CD) 2012.
XS
SM
MD
LG