Linkuri accesibilitate

Artiştii în susţinerea copiilor bolnavi de leucemie


Afişul concertului de binefacere din 9 aprilie la Filarmonica Naţională

Afişul concertului de binefacere din 9 aprilie la Filarmonica Naţională

Interpreta Georgeta Voinovan despre efortul unui grup de artişti de a procura aparataj medical pentru secţia de copii de la Spitalul Oncologic.


Vedetele pot mobiliza ca nimeni alţii la acte de caritate. Cum, de ce şi cu ce rezonanţă sau efecte sunt organizate actele caritabile de către mediul artistic? Vom discuta în această dimineaţă cu cantautoarea şi interpreta Georgeta Voinovan.

Europa Liberă: Vă propuneţi, dnă Voinovan, să organizaţi un concert de caritate, lucru care se întâmplă din ce în ce mai des, potrivit propriilor mele observaţii. Despre ce este vorbă de fapt, înţelegând că în primul rând totuşi e vorba despre copii care sunt în suferinţă?

Georgeta Voinovan: Într-adevăr, ne-am propus să organizăm un concert de caritate. Până una alta, toată lumea la care am apelat ne-a răspuns cu mare deschidere şi ne bucurăm şi le mulţumim tuturor pentru acest fapt. Este vorba despre concertul din 9 aprilie, luni, practic peste 3 zile. 9 aprilie, ora 18.00, la Filarmonica Naţională. Concertul va avea loc sub genericul „Ajută viaţa să învingă” şi toţi banii strânşi în urma concertului, fie din vânzare de bilete, fie din vânzare de CD-uri, cât şi diverse donaţii care sperăm să aibă loc în timpul spectacolului nostru vor fi alocaţii copiilor care suferă de leucemie. Şi anume avem un scop foarte concret: vrem să încercăm să depunem acest efort pentru ca să procurăm aparataj medical pentru secţia de hematologie pentru copii de la Spitalul Oncologic din Chişinău.

Europa Liberă: De ce tocmai leucemie, de ce tocmai această categorie de copii aflaţi în suferinţă?

Georgeta Voinovan: Anume spre copii va fi orientat concertul nostru de luni. Eu am o motivaţie personală, pentru că am o prietenă care cu 6 ani în urmă a pierdut un copil la 14 ani, un copil care era de o vârstă cu băiatul meu şi erau prieteni. Şi eu am fost de nenumărate ori în această secţie, cunosc aceste „lumânărele”, aşa îi numesc eu, cărora le arde privirea şi le arde în ochi întrebarea „de ce boala aceasta m-a atacat pe mine?” În cazul unui copil este foarte greu, este practic imposibil să te împaci cu gândul că el suferă de un astfel de diagnostic. Şi de ce leucemia? Pentru că este singura forma de cancer care atacă atât de des copii.

Europa Liberă: Cât de receptiv la suferinţa umană este mediul artistic, cât de săritor este în împrejurări în care poate mobiliza la acţiuni de filantropie în acest sens?

Georgeta Voinovan: Mediul artistic practic întotdeauna a fost foarte săritor. Şi din experienţa proprie pot să vă spun că am participat la nenumărate concerte cu scor filantropic, dar eu personal niciodată nu am punctat şi nu am numărat: câte o dată nici nu ştiam pentru ce anume este organizat concertul. Pentru că noi foarte des suntem într-o alergare, într-o grabă foarte mare şi uneori chiar nu-mi aminteam. Apropo, atunci când am fost eu însămi căzută într-un necaz după accidentul rutier pe care l-am suferit şi când colega mea, Aura, a organizat pentru mine un concert de caritate, eu, fiind la pat, eram sunată de oameni care îmi spuneau: „Dnă Voinovan, dvs. aţi cântat cândva la un concert care aduna fonduri pentru mănăstirea noastră”, sau „dvs. aţi cântat pentru casa noastră de copii, şi iată, noi vrem să vă întrebăm cum vă simţişi, să vă spunem că noi vă pomenim în rugăciunile noastre”. Deci, fiind eu în dificultate, mi-am dat seama cât este de important să ştii că mai există oameni care sunt cu sufletul alături de tine. Artiştii sunt foarte receptivi şi în afiş au încăput doar câteva nume…

Europa Liberă: Apropo, cine a răspuns apelului?

Georgeta Voinovan: Toţi pe cine i-am contactat, toţi au răspuns afirmativ. Pe mine mă sună artişti în fiecare zi şi-mi spun: „Getuţa, tu organizezi un concert. Vreau şi eu să cânt”. Deci, artişti care nu sunt în afiş. Cei care vor participa sunt Ion Raţă, Geta Burlacu, Alexei Leahu, Aura, Ion Suruceanu, Silvia Grigore, Viorel Burlacu, Valy Boghean, Paralela 47…

Europa Liberă: Vorbeam despre receptivitatea mediului artistic, oamenilor de scenă. Cum însă vedeţi publicul din acest punct de vedere? Publicul care de obicei vine sau nu vine, în funcţie de gust, de admiraţie faţă de un artist sau altul? Cum se manifestă în funcţie de asta?

Georgeta Voinovan: Eu cred că în cazul unui spectacol în scop filantropic cum este şi al nostru, oamenii care vin în sală, care cumpără acest bilet şi îşi iau locul în sală, nu vin doar de dragul de a-l vedea o dată în plus pe Ion Suruceanu sau Georgeta Voinovan. Probabil că motivaţia cea mai mare vine din dorinţa de a fi într-adevăr alături de copii aflaţi în suferinţă. Mai cu seamă că în perioada asta, sincer vă spun că eu chiar observ asta înainte de Paşti, eu mă bucur foarte mult că tot mai multă lume se aude că ţine Postul Mare, şi că tot mai multă lume vrea să facă un bine tocmai în perioada aceasta. Noi nu am ales această dată neapărat pentru că este Săptămâna Mare. Aşa s-a întâmplat ca să fie liberă Sala Filarmonicii. Apropo, vreau să mulţumesc pentru deschidere necondiţionată domnului Cristian Tabără, care a acceptat să prezinte spectacolul nostru şi care este un om cu sufletul mare. Vreau să mulţumesc Filarmonicii de Stat, doamnei Svetlana Bivol, pentru că a avut atâta deschidere şi bunăvoinţă să ne ofere sala. Vreau să mulţumesc domnului Veaceslav Nistreanu, care ne pune la dispoziţie sunetul gratuit. Vreau să le mulţumesc tuturor posturilor de radio şi TV care au luat fie spotul publicitar gratuit, şi ţin să accentuez că nimeni nu a cerut bani pentru spot, cât şi emisiuni în care vorbim despre concertul acesta, aşa cum şi dvs. m-aţi sunat ieri şi m-aţi rugat să vorbesc despre el. Foarte multă lume, nu doar artiştii, a manifestat o extraordinară deschidere şi chiar şi compania, nu o să-i spun numele, dar compania care furnizează acest aparataj medical foarte scump care trebuie procurat în urma concertului nostru, mi-a expediat ieri pe e-mail un mesaj în care ne-a făcut o ofertă mai mult decât generoasă – aproape la jumătate de preţ am putea noi procura aparatajul acesta pentru copii din secţia de hematologie. Aşa că eu sunt absolut convinsă că sala Filarmonicii va fi plină luni seara, eu sunt absolut convinsă că oamenii care vor veni, nu vor veni doar ca să cânte, să asculte artiştii şi să cânte împreună cu ei, ci şi pentru ca să afle mai multe despre această problemă despre care nu ştie foarte mult. Pentru că leucemia în cazul copiilor are şanse de vindecare 80-90 la sută şi din lipsă de surse, doar din cauza aceasta, copii din Moldova mai continuă să plece dintre noi la o vârstă foarte timpurie.

Europa Liberă: Aşa dar, „Ajută viaţa să învingă”, un concert de caritate la Sala Filarmonicii pe 9 aprilie. Din câte înţeleg, speraţi să adunaţi şi donaţii. Puteţi anunţa unde pot oamenii depune şi donaţii în cazul în care vor să o facă?

Georgeta Voinovan: Pe toate afişele noastre, cât şi pe biletele pentru concert, cât şi în spoturile publicitare televizate, cât şi pe panourile instalate în oraş există conturile beneficiarilor, contul bancar al secţiei hematologie pentru copii. Eu ştiu că deja există anumite sume care au venit în cont şi pe care noi ne vom strădui să le anunţăm din scenă în timpul concertului. Şi absolut oricine are deschidere să doneze o sumă, nu contează cât, poate să ia de acolo numărul contului şi să expedieze.

Europa Liberă: Vorbind despre accesul la acest concert, costul biletului va fi fix, sau va putea varia în funcţie de decizia unui spectator sau altul de a contribui la această acţiune de caritate?

Georgeta Voinovan: Biletele sunt fixate ca şi preţ, este vorba de 100-150 de lei. Nu este un preţ mare, este un preţ accesibil. Dar cei care vor dori să mai facă o donaţie în cadrul concertului, vor fi instalate două urne chiar în faţa scenei, în care se vor colecta surse suplimentare care vor fi donate chiar în sală şefei secţiei hematologie care va fi prezentă.

Europa Liberă: Dna Voinovan, vă mulţumim.
XS
SM
MD
LG