Am eu un cunoscut căruia frica de tuberculoză îi produce de la o vreme insomnii. Omul a ajuns să tresară şi să sufere ori de cîte ori aude un individ tuşind sau strănutînd în preajmă. Omul se teme că tuberculoza rapace îl pîndeşte la orice colţ de stradă. Cum s-a ajuns în această situaţie tragicomică? Vă spun imediat.
Totul a început în anul 2007, cînd o răceală garnisită cu tuse l-a făcut pe om să meargă la policlinică. Acolo a fost trimis la radioscopie. Iar radioscopia a identificat o pată pe plămîn. A fost imediat trimis la pulmunolog, spunîndu-i-se că e suspect de tuberculoză. Pulmunologul s-a uitat cu tristeţe la rezultatul roentgenului, zicînd că lucrurile sînt îngrijorătoare, că el pacientul nu mai trebuie să meargă la serviciu, ci să stea acasă şi să mai facă nişte investigaţii. Omul nostru a protestat, a spus că nimeni din rudele lui nu are tuberculoză. Însă medicul l-a încredinţat că tuberculoza e pretutindeni în oraş. E suficient cineva să strănute şi... consecinţele pot fi catastrofale.
„Sîntem campionii Europei la tuberculoză, iată recent a fost depistată o bolnavă într-o instituţie şi acum toţi colegii ei de muncă sînt verificaţi!”, a zis medicul, băgîndu-l în sperieţi pe pacientul nostru. În fine, a stat omul o săptămînă acasă, a înghiţit nişte medicamente prescrise de medic, profund stresat, iar o nouă radioscopie a arătat că tuberculoza dispăruse, că pata se absorbise. A fost şi nu mai era. Mirat era şi medicul care l-a obligat să facă radioscopii anual. Şi a scăpat omul, dar frica a rămas.
Peste o vreme, făcînd un alt tratament, a fost trimis de un alt medic la aparatul roentgen. Medicul acela i-a spus că nu e de glumit cu plămînii, căci în Moldova fiecare al doilea e posibil să aibă tuberculoză. „Te-ai urcat în maxi-taxi sau în troleu, cineva a tuşit şi... ai înşfăcat tuberculoza cît ai zice peşte!” l-a încredinţat medicul pe un ton posac, iar aserţiunea lui a fost întărită şi de alţi medici cu care a avut de-a face.
Şi s-a gîndit omul nostru că merge aproape zilnic cu microbuzul şi cu troleibuzul. Şi s-a gîndit că şi în supermarket, şi în înstituţiile statului poţi da de bolnavii aceia care, potrivit medicilor, au împînzit ţara. Ba chiar şi pe coridoarele spitalelor îi poţi întîlni. Şi i s-a cuibărit spaima în suflet, şi se gîndeşte mereu la tuberculoză, şi orice omulean care tuşeşte alături îl bagă în sperieţi. Cum să mai trăieşti în atare situaţie?
Frica asta nu îi poate însă spulbera o nedumerire: păi, dacă tuberculoza o poţi întîlni pretutindeni, ce rost mai au avertismentele medicilor vigilenţi? Că doar n-o să umbli prin republică mereu într-un costum protector...
