Linkuri accesibilitate

Încetinirea ritmului în Europa ar putea fi o altă frână pentru redresarea economiei româneşti.


În România se apropie alegerile şi creşte dragostea politicienilor pentru bugetarii care s-au văzut cu salariile reduse, în plină criză economică. Ce şanse sunt ca plăţile să crească fără să dea peste cap firava revenire a economiei româneşti, aflăm din relatarea corespondentei noastre la București, Sabina Fati.

Redresarea economică a României continuă, dar perspectiva este mai precară datorită deteriorării condiţiilor în restul Europei, se arata în noul Memorandum semnat de România cu Fondul Monetar International.

Documentul subliniaza faptul ca pentru anul 2011 creşterea s-a situat la aproximativ doua procente si jumatate (2,5 %), peste nivelul anticipat, datorită unei recolte excepţionale pe plan intern şi a exporturilor puternice.

Spre deosebire de anul trecut cind Romania a avut noroc de peste 1 miliard de euro la bugetul de stat din agricultura, 2012 se anunta mult mai complicat: in primul rind fiindca recoltele vor fi slabe din cauza conditiilor meteorologice neprietenoase, in al doilea rind fiindca acest an electoral, in care Romania are programate atit alegeri locale, cit si generale va duce la cheltuieli extrabugetare, din cauza presiunilor venite dinspre partidele aflate la guvernare si nu in ultimul rind din cauza conditiilor externe.

„Incetinirea ritmului in Europa va constitui o frina majora pentru redresarea economiei” romanesti se mai arata in Memorandumul FMI, care argumenteaza ca minusurile anului 2012 ar putea fi compensate doar partial printr-o absorbtie mai buna a fondurilor europene si de cresterea cererii pietei interne.

Documentul se refera si la riscurile care ar putea sa apara din cauza vulnerabilitatilor venite dinspre pietele financiare internationale si din zona euro.

Pe de alta parte un nou Raport facut de expertii Comisiei Europene arata ca primul trimestru din 2012 a fost dificil pentru mediul de afaceri din Romania in conditiile in care cererea externa si increderea au scazut. Guvernul Romaniei isi propuna sa reduca deficitul bugetar de la 4,35 la suta cit a fost in 2011 la 1,9 - 2,1 la suta din Produsul Intern Brut in 2012. „Acest lucru va implica inghetarea salariilor si a pensiilor in sectorul public si nu va lasa spatiu pentru diminuarea TVA sau a contributiilor sociale pe care le solicita companiile” - avertizeaza Raportul Comisiei Europene.

Asadar, in vreme ce Fondul Monetar International se teme ca presiunile electorale ar putea duce la ratarea tintei deficiutlui economic, Nicolae Idu, seful reprezentantei Comsiei Europene la Bucuresti spune cit se poate de direct ca o eventuala crestere a salariilor trebuie sa ie insotita de masuri de finantare a acestei idei. De altfel, reprezentantul Comisiei Europene la Bucuresti crede ca nu este exclus ca pietele sa puna sub semnul intrebarii angajamentul Romaniei in privinta politicii fiscale sanatoase si sa apara presiuni suplimentare privind finantarea tarii.

Cel mai recent exemplu privind incalcarea angajamentului privind deficitul bugetar de 2 la suta din PIB este chiar alocarea decisa astazi de premierul roman, care a cedat cererilor coalititie de guvernamint si a fost de acord sa dea in jur de 160 de milioane de euro din fondul de rezerva pentru primariile conduse de reprezentanti ai partidelor aflate la putere.
XS
SM
MD
LG