Linkuri accesibilitate

Nelly Miricioiu: o viață de artist


Nelly Miricioiu într-un spectacol cu Placido Domingo.

Nelly Miricioiu într-un spectacol cu Placido Domingo.

Un interviu cu soprana Nelly Miricioiu și Patric Schmidt, directorul companiei de discuri „Opera Rara”.


24 ianuarie 1999

Univers Cultural. Din lumea muzicii. (Redactor: Victor Eskenasy)

Nelly Miricioiu: o viață de artist.

Mă bucur să vă regăsesc de la acest microfon pentru cea de-a doua parte a doua a programului nostru de informații și cultură muzicală, consacrat personalității și artei vocale a sopranei Nelly Miricioiu. Alături de ea, îl avem ca invitat special al emisiunii pe muzicologul Patric Schmid, director artistic al companiei britanice „Opera Rara”, care a publicat unele din discurile cele mai reușite ale sopranei române.

Ceea ce frapează chiar la cea mai sumară documentare despre recepția de care s-a bucurat soprana Nelly Miricioiu de-a lungul carierei sale occidentale, începute cu 17 ani în urmă, este faptul că o cvasi unamitate a criticilor o compară cu Maria Callas; mai toate aprecierile, fapt semnificativ, au venit după spectacole pe scene de mare prestanță ale lumii.

Nelly Miricioiu, scria în martie 1998 Hugh Canning în „Sunday Times”, „sună asemenea tinerei, limpedei, Maria Callas” iar un alt critic, francez, de la revista „Opera” nota: „în interpretarea ei, tehnica este perfectă, atrăgătoare, adaptată lungimii respirației, cu o impresionantă agilitate în pasajele cu ornamentație, pe care le utilizează pentru a pune în lumină adîncimile sufletești și frămîntările personajului, niciodată doar ca o demonstrație a virtuozității ei.”

Am întrebat-o pe Nelly Miricioiu la Köln, în interviul acordat postului nostru de radio, ce semnifică pentru ea aceste repetate comparații cu Maria Callas: o onorează, o obligă, sînt o povară ?

Nelly Miricioiu: „Depinde, îmi amintesc...”

Coincidență sau nu, rezultatul este, pentru melomani, absolut încîntător, asemenea vrăjii pe care o exercită prin personalitatea ei soprana română comparată adesea, în funcție de cultura și pregătirea criticilor și cu alte mari voci ale trecutului: de la Claudia Muzio, la Magda Olivero sau Leyla Gencer. Toate au în comun o emisie vocală excepțională, dublată de o trăire dramatică intensă a personajelor întrupate iar, pe un alt plan, s-au distins prin farmec și discreție personală.

I-am cerut părerea lui Nelly Miricioiu și despre aceste comparații care o onorează în mod absolut.

Nelly Miricioiu: „Ce pot să vă spun este că...”

Soprana Nelly Miricioiu pe unul din ultimele ei discuri, în rolul Mariei de Rudenz din opera cu același titlu de Donizetti, pe un disc al companiei „Opera Rara”.

Dincolo de toate comparațiile amintite, am întrebat-o pe Nelly Miricioiu cum se vede ea însăși, cum își poate ea defini personalitatea artistică și umană.

Nelly Miricioiu: „Nu cred că m-am gîndit niciodată la mine...”

Un capitol aparte în viața fiecărui artist o constituie înregistrările pe disc. Intr-o carieră de aproape două decenii, Nelly Miricioiu a înregistrat un număr relativ redus de discuri pentru casele Etcetera, Vanguard, Naxos, Chandos. Abia în ultimii ani, grație cooperării cu casa londoneză „Opera Rara” se poate vorbi de înregistrări marcante.



Unul din principalele motive, îmi spunea soprana la Köln, a fost dezinteresul marilor companii de discuri față de artiști de genul ei, cu o carieră construită solid, pe lungă durată, cu discreție, lipsită de episoade - insista ea - „de scandal”, „de senzație”, care impulsionează vînzările.

Alături de casa olandeză „Vanguard”, compania „Naxos” la care a apărut în 1990 o versiune a operei „Tosca” de Puccini, s-a arătat interesată de distribuirea pe disc a unor concerte live de la Amsterdam. Sînt așteptate să apară, în curînd, două seturi de discuri cu „Mefistofele” și „Lucrezia Borgia”. Pe de altă parte, ne spunea Nelly Miricioiu...

Nelly Miricioiu: Din fericire.... Prima dată cînd l-am cunoscut pe Patric Schmid...”

Nelly Miricioiu în duet cu Robert McFarland pe un disc „Opera Rara”. O companie care a sărbătorit recent 20 de ani de existență și al cărui director artistic Patrick Schmid a avut amabilitatea să ne acorde un interviu exclusiv. Iată, și în versiunea sa, cîte ceva din istoria făuririi prieteniei cu Nelly Miricioiu:

P. Schmidt: „M-am uitat prin partitură atunci cînd am decis să înregistrăm opera lui Mercadante „Oriazi e Curiazi” și m-am gîndit că avem nevoie de un tip deosebit de artist. Gîndul mi s-a dus imediat la Nelly, am sunat-o și i-am spus: «Știu că nu ne-am văzut de o vreme și că între timp ai devenit deosebit de proeminentă în sfera Belcanto-ului» -- fiindcă obținuse succese mari cu multe eroine din Donizzetti și Rossini. «Am aflat, i-am spus, că ai vrea să cînți un Verdi din perioada sa timpurie. Piesa lui Mercadante este foarte apropiată ca stil. Am putea arunca o privire împreună și, poate, să o înregistrăm?» Nelly mi-a răspuns: «Ar fi o plăcere să ne revedem»; era foarte amabilă și, cum știți, uneori oamenii se împrietenesc instantaneu, alteriori durează pînă se cunosc mai bine. Am făcut Mercadante, ea spunînd, după ce a văzut partitura, că e un rol minunat iar în cursul înregistrării, s-a cimentat între noi o adevărată relație amicală, eu descoperind cît de aleasă artistă este și cîtă pasiune și efort depune pentru a da cu adevărat viață unui personaj...”

Un fragment din opera lui Mercadante, „Oriazi e Coriazi”. A urmat, ne spunea Patric Schmid, directorul artistic al companiei „Opera Rara”, „Rosmonda d’Ingliterra”, o producție cu două dive, Nelly Miricioiu și Renée Fleming, zile fericite fiindcă vocile lor s-au îmbinat foarte bine; apoi, opera lui Rossini, „Ricciardo e Zoraide”, urmată de cea a lui Giovanni Paccini, „Maria Tudor” sau „Maria d’Ingliterra”. Patric Schmid:

P. Schmidt: „S-a uitat la partitură și mi-a spus: «nu știu dacă rolul este potrivit vocii mele». I-am răspuns: «Ai încredere în mine!». Am făcut cîteva sesiuni de înregistrare și îmi spunea: «nu știu, nu sînt încă sigură». «Așteaptă, nu ai auzit totul, așteaptă să auzi întreaga înregistrare» -- povestește Patric Schmid. După cîteva luni i-am trimis o copie a înregistrării integrale. «Patric, mi-a spus ea, aș vrea să știu ceva?» «Ce anume?» «Cum se poate să-mi cunoști vocea mai bine decît mine?» «Asta înseamnă că ești fericită de înregistrare?» Mi-a răspuns: «Nu îmi vine să cred cît de bine sună!»

Interesant este -- continuă Patric Schmid -- că, practic ne-am luat un mare risc cu această operă, a unui autor de loc faimos, Giovanni Pacini. Opera mi-a plăcut însă întotdeuna și m-am gîndit că merită o înregistrare iar o mulțime de oameni ne-au spus ulterior că este cu totul admirabilă, că vor să cunoască acest compozitor nou și orice altă operă a lui. Așa că înregistrarea a fost în ultimă instanță un soi de revoluție pentru noi...”

Nelly Miricioiu alias Maria Tudor în opera lui Giovani Pacini, pe un recent apărut set de discuri al casei „Opera Rara”. Cooperarea dintre Nelly Miricioiu și Patric Schmid pe discurile „Opera Rara” va continua anul acesta - ne-a spus directorul artistic - cu un recital special de arii, duete și triouri din operele lui Rossini, avînd-o ca principală solistă pe soprana română.



Compania de discuri „Opera Rara” s-a născut în 1978 din inițiativa a doi prieteni americani, Don White și Patric Schmid. Tatăl lui Patric a fost ofițer în aviația militară americană și mutările frecvente din garnizoană în garnizoană l-au obligat pe tînărul talentat în ale muzicii să învețe singur să cînte la pian. L-am întrebat în interviul nostru cum a ajuns să iubească muzica de operă a secolului al XIX-lea. Patric Schmid:

P. Schmidt: „Cînd am învățat să cînt la pian m-a interesat și repertoriul de pian de secol 18 și 19 iar cineva mi-a pus un disc cu Maria Callas cîntînd Casta diva din „Norma”. A fost ceva cu totul deosebit pentru mine; întotdeuna mi-a plăcut muzica vocală dar cea auzită în casa noastră era una populară, Ella Fitzgerald, Dorris Day. Iubeam toți muzica vocală, fără să avem vreo cunoștiință despre operă. Cînd am auzit însă acea înregistrare Callas, viața mi s-a schimbat complet. Am început să fiu interesat de muzica lui Bellini, am descoperit că existau cîteva opere de-ale lui cu totul necunoscute și acela a fost momentul în care m-am angajt pe un făgaș nou în viață...”

L-am întrebat dacă acesta a fost motivul plecării din Statele Unite la Londra în 1969? Patric:

P. Schmidt: „Nu, mi-am continuat studiile la Universitatea din San Francisco și, cîțiva ani mai tîrziu, l-am întîlnit pe Don White care mi-a spus că punea pe picioare o agenție de impresariat și că are nevoie de cineva care să înțeleagă muzica. Am răspuns că accept și așa am plecat la Londra, unde practic am întemeiat o nouă companie care este „Opera Rara”. Motivul a fost că amîndoi eram interesați în secolul al XIX-lea, în creațiile lui Donizzetti și Bellini iar apoi ale lui Mercadante și Pacini și ale altor compozitori mai puțin cîntați.

Am avut posibilitatea, fiind în Europa să merg la conservatorul din Neapole, la Biblioteca Națională din Paris și să studiez, să fac o serie de cercetări în aceste mari biblioteci în care se păstrează o mulțime de informații, în care există practic tot materialul...”

O activitate de cvasi-arheologie muzicală. Patric Schmid:

P. Schmidt: „La început, cînd eram ceva mai tînăr, obișnuiam să fac călătorii de două trei săptămîni; mergeam la Milano, de acolo la Roma, apoi la Neapole, de unde luam trenul înapoi la Milano și apoi la Paris, rămînînd în fiecare din acele biblioteci cîteva zile, luîndu-mi note și căutînd lucruri neobișnuite, orice informații despre lucrări necunoscute. Au fost momente foarte plăcute iar pe vremea aceea, eram puțini care făceam astfel de cercetări. Astăzi, desigur, există zeci de cercetători...”

Din ce am citit, Patric Schmid, v-ați început activitatea montînd opere în versiune de concert și promovînd tineri artiști pînă în 1978 cînd “Opera Rara” a pus pe piață primul ei disc, nu?

P. Schmidt: „Este exact. Am ajuns la concluzia că organizînd concerte și punînd în scenă opere era amuzant dar am dorit să facem ceva mai durabil în domeniul documentației și așa am realizat prima noastră înregistrare cu opera lui Donizzetti, „Ugo, conte de Paris”, lansată pe piață în 1978.”
XS
SM
MD
LG