Linkuri accesibilitate

La sfârşit de săptămână cu Valentina Ursu şi invitaţii săi: politologul Mihai Cernenco şi liderul PLDM, premierul Vlad Filat.


În Republica Moldova sunt voci care susţin că cei care finanţează un partid au şi puterea de a lua decizii în această formaţiune politică şi poate chiar să spună oricui: să-ţi faci propriul partid, ţi-l finanţezi şi pe urmă poţi să iei decizii cum doreşti. Aceleaşi voci mai sugerează că în foarte multe situaţii decid sacii cu bani şi nici de cum nu decid membrii de partid.

*

Europa Liberă: Potrivit unei cercetări, interesul pentru politică în rândul tinerilor variază mult, iar principalii factori care îi influenţează sunt instituţiile de învăţământ, familia şi prietenii. Europa Liberă a căutat să afle ce ştiu studenţii Universităţii pedagogice din Bălţi despre politicieni şi despre clasa politică.

- Câte partide sunt astăzi în Legislativul de la Chişinău?

- „Sunt multe, dar concret aşa să ştiu, nu tare mă interesez de viaţa politică, aşa că…”

- „Nu ştiu precis. E o listă întreagă pe care nu toţi le cunosc.”

Europa Liberă: Câte formaţiuni politice sunt?

- „Habar n-am.”

- „Staţi să le numărăm: democraţii, socialist, liberal, comunist, ce mai este acolo, liberal-democrat.”

Europa Liberă: Ştiţi câte ceva din programul lor de activitate?

- „Habar n-am. Vă spun cinstit, nu vreau să spun prostii.”

Europa Liberă: Dar ar trebui cetăţeanul să cunoască programele formaţiunilor politice?

- „Ar trebui fiecare cetăţean să cunoască.”

Europa Liberă: Câţi lideri de partide cunoaşteţi?

- „Marian Lupu, Filat Vladimir, Ghimpu Mihai, Vladimir Voronin, pe care-l ştie fiecare. Dodon, care mai este acolo? Timofti.”

- „Chiar ne bucură faptul că în sfârşit avem o conducere şi în sfârşit avem un preşedinte.”

Europa Liberă: Dar ce poate să facă preşedintele?

- „Să facă reforme, să devină o ţară mai altfel, corupţia s-o combată, să facă ceva. Şi drumurile asta e o problemă.”

Europa Liberă: Dar asta e problema Guvernului, nu e problema preşedintelui.

- „Dar oricum, preşedintele ia decizii, semnează actul. În orice caz reprezintă ţara, e primul om în ţară.”

Europa Liberă: Care dintre formaţiunile politice vă insuflă mai multă încredere?

- „Sincer să vă spun, sunt cam dezamăgit în toate.”

Europa Liberă: Ce înseamnă dezamăgire în clasa politică, şi în partide, şi în politicieni?

- „Am avut încredere în domniile lor că pot face un viitor mai bun pentru Republica Moldova.”

Europa Liberă: La ce mai speraţi?

- „În primul rând odată cu alegerea şefului statului să fie o diferenţă între clasele politice bogate şi cele sărace. Adică cei cu bani să nu aibă mare influenţă.”

- „În ţara ar trebui să existe numai două partide politice, să fie unul de dreapta şi unul de stânga. Pluripartidismul nu este benefic, deoarece cetăţeanul este dus în eroare mereu.”

Europa Liberă: Câte partide trebuie să existe în Moldova?

- „Cu cât mai puţine, cu atât mai bine, însă deoarece există cetăţeni cu diferite orientări şi diferite interese, sigur că ele apar ca ciupercile după ploaie. Nu ştiu.”

Europa Liberă: Treizeci şi ceva de formaţiuni e mult? E puţin?

- „Da, e mult. La patru milioane de oameni avem peste 10 partide, care nu pot împărţi ţara asta. Ar fi logic să fie două partide, dar să colaboreze între ei în aşa mod, ca să fie toate întrebările rezolvate efectiv şi într-un minim de timp.”

Europa Liberă: Ce politicieni vă insuflă încredere?

- „Generaţiei noastre cred că domnul Mihai Ghimpu mai mult ne insuflă încredere, deoarece este un om care are o verticalitate, pro-occidental.”

- „Mie personal nu pot să spun că cineva o mare încredere mi-o induce, dar în orice caz domnul Lupu parcă aşa, mai multă încredere.”

- „Încredere? Vlad Filat, deoarece el vede un viitor în Moldova noastră.”

- „Acum la moment nu cred în nimeni.”

Europa Liberă: De ce nimeni nu-ţi insuflă încredere?

- „Pentru că am văzut de-acum schimbările fără folos sunt.”

- „Dar nici nu-mi pun încrederea în nimeni. Mai mare încredere îmi pun în Dumnezeu şi ştiu că în politicieni e cam periculos.”

- „Nu poţi să crezi în cineva acum care este la putere, fiindcă nu vezi nici un rezultat concret, care să producă o schimbare.”

Europa Liberă: Dar voi cum concret, ce aţi vrut să vedeţi?

- „Poate nu este buget, dar acum din alte ţări primim mult ajutor. Toţi deputaţii aceştia, toţi liderii de partid cumva să se adune, să facă schimbări într-adevăr spre bine – clădiri noi, bisericile să le repare, drumurile, universităţile tot trebuie reparate. Să mărească bursa.”

-„Într-un fel schimbările trebuia să vină şi de la ei, dar în alt fel schimbările trebuia să vină şi de la noi, de la întreg poporul. Ce poate să facă un om? Pentru că ei sunt angajaţi acolo din numele nostru, nu noi suntem din numele lor.”

Europa Liberă: Ce aşteptări ai de la clasa politică?

- „Locuri de muncă să creeze, că fiecare dintre noi vine la universitate cu un scop oarecare, să finiseze şi să aibă un loc de muncă bine plătit şi un venit ceva să fie după asta.”

- „Da, noi suntem o ţară pur agricolă şi pământurile noastre sunt cele mai fertile din lume. Ar trebui îmi pare să fie organizat bine exportul, sunt unele fabrici care dau faliment. De ce să nu lucreze pentru norod, pentru ţară?

Europa Liberă: De ce anumiţi reprezentanţi ai mediului de afaceri au ajuns să facă politică?

- „Ca să se îmbogăţească mai departe.”

- „Pentru că acolo anume e cuibul lor, unde pot mai mult să se îmbogăţească.”

Europa Liberă: Dar cum îmbogăţesc acolo?

- „Iau bogăţiile şi ceea ce aparţine oamenilor.”

- „Prin creşterea taxelor, iată cum iau toţi banii.”

- „Aici este corupţia şi asta este foarte mare problemă acum la noi în ţară. Trebuie numaidecât modalităţi aspre de combatere a acesteia.”

-„Să nu fost corupţia, erau cu totul alte legi.”

Europa Liberă: De ce anumiţi reprezentanţi ai mediului de afaceri au ajuns să facă politică?

- „Fiindcă un om de la conducerea ţării, din politică el are mare influenţă sau poate să-şi creeze coridoare sau culoare ca să facă anumite manevre şi să aibă un profit.”

- „Omul când este înstărit material, el caută şi o susţinere a puterii, să aibă o siguranţă a capitalului său.”

- „Sunt cumpărate locurile, iată care este părerea mea. De atâta că a acumulat un capital oarecare şi se cumpără locurile, deputaţii mandatele, legile astea le fac pentru dumnealor. În orice caz să aibă un interes economic, în primul rând financiar.”

Europa Liberă: Ce oameni din lumea afacerilor, care a venit în politică cunoaşteţi?

- „Domnul Plahotniuc, businessman foarte renumit. Domnul Filat tot are anumite afaceri. Domnul Voronin, în special fiul dumnealui.”

- „Chiar şi pe lista Partidului Liberal sunt oameni de afaceri, şeful librăriilor Pro-Noi, domnul Bodrug. Din partea Partidului Liberal-Democrat mai sunt oameni de afaceri pe lângă domnul Vlad Filat, care desigur că-şi protejează businessul pe plan politic, având afaceri chiar şi în ţara vecină. Dar Partidul Democrat stârneşte cele mai mari dubii cu privire la trecutul politic şi afacerile acestora. Cum s-a menţionat – domnul Plahotniuc, domnul Guma, domnul Candu, această listă poate fi continuată.”

Europa Liberă: Cei bogaţi se gândesc la cei săraci?

- „Cel sătul nu-l înţelege pe cel flămând. Cei bogaţi poate i-ar înţelege pe cei săraci dacă s-ar gândi măcar o zi la cel sărac.”

Europa Liberă: Încotro Moldova? Spre Est? Spre Vest?

- „Cred că ar trebui să facem schimbări aici, pe loc, locale. La nivel naţional, fără ca să aderăm la o anumită regiune, fie Europa, fie Rusia.”

- „Nu ştiu unde trebuie să meargă, dar ştiţi, un sac plin cu pietre nu-i trebuie nimănui să-l târâie cineva. Noi suntem ca o povară la toate ţările europene şi la aceeaşi Rusie. Trebuie de trăit bine şi cu vecinii, de ţinut relaţii bune şi cu Estul, cu Federaţia Rusă, dar la egal să fim trataţi cum sunt tratate şi ţările baltice – Estonia, Letonia şi Lituania. Au o demnitate şi un caracter. Aceste calităţi nu ar trebui să lipsească şi politicienilor noştri.”

- „Eu cred că ar trebui să facă unele relaţii politice cu ţările mai înalt dezvoltate pentru a porni carul din loc, pentru a porni dezvoltarea ei economică. Şi după aceea se va vedea în care parte va fi primită. Cel mai bine ar fi eu cred în Europa, pentru am avea posibilitatea de a migra în ţările occidentale numai cu buletinul.”

Europa Liberă: Acesta e unicul avantaj?

- „Cel mai principal, mai important pentru mine. Pentru ţară – am primi mai multe fonduri, care ne-ar ajuta să ne dezvoltăm. De exemplu, România cum a intrat în Uniunea Europeană a primit fonduri pentru reparaţia drumurilor, pentru agricultură, pentru învăţământ. Acestea sunt avantajele, pe care le poate oferi Europa. Dar pentru a intra în Uniunea Europeană noi avem de lucrat foarte mult.”

Europa Liberă: Viitorul Moldovei depinde de clasa politică în primul rând?

- „Desigur că depinde de clasa politică, deoarece dacă în frunte sunt oameni deştepţi, ai ce învăţa de la ei.”

- „Viitorul Moldovei depinde de fiecare cetăţean în parte.”

Europa Liberă: Tu ca cetăţean cu ce poţi contribui pentru un viitor prosper al ţării?

- „Am dat votul meu pentru o persoană, sau un partid. El îmi va reprezenta ideile, interesele, opţiunile.”

- „Partidele mari ele nu reprezintă interesele oamenilor de rând, oamenilor simpli, fiindcă sunt oameni înstăriţi, care au interesele lor şi de aceea şi există atât de multe partide, care sunt finanţate, sponsorizate de oameni înstăriţi.”

- „Partidele politice fără populaţia care le votează nu costă nimic. Chiar şi când sunt înregistrate au nevoie de aceleaşi semnături pentru a fi înregistrat un partid.”

- „Noi suntem un stat suveran, puterea este în mâna poporului. Deci, noi decidem cine ne conduce.”

- „Aceasta este o iluzie, fiindcă ai spus singur că viitorul nostru depinde de politicieni şi sunt câţiva lideri care fac jocul lor şi pe ceilalţi îi aranjează după dânşii.”

-„În plan politic ţara noastră merge acum pe un făgaş democratic, noi urmăm acum un vector european şi trebuie să mergem pe acest vector. De ce să nu circulăm liber în spaţiul european? De ce să nu mergem la muncă, sau să ne odihnim, sau să învăţăm? De ce nu? Să avem un schimb de experienţă?”

Europa Liberă: Cum credeţi, cât costă un partid politic în Moldova?

- „20-30 de milioane de euro.”

*

Europa Liberă: Continuăm discuţia cu politologul Mihai Cernenco, tot dumnealui şi profesor universitar. Domnule profesor, am fost în mediul universitar, la Bălţi. Ceea ce m-a surprins cel mai mult, într-o discuţie cu vreo sută de tineri de acolo - foarte puţini pasionaţi de politică. Chiar unii spun categoric nu vor să audă de politică, de politicieni, nu-i interesează. La întrebarea banală: câte partide activează astăzi în Legislativ nu au putut să răspundă.

Mihai Cernenco

Mihai Cernenco

Mihai Cernenco: „Depinde în ce mediu au crescut aceştia. În general eu nu prea văd capete şi temeiuri pentru a fi chiar atât de tare dezolat de situaţie şi am să vă spun de ce. Orice societate democratică nu este perfectă. Este „perfect” regimul totalitar sau autoritar. Şi atunci, într-adevăr, după opt ani de guvernare comunistă, şi cealaltă de socialistă şi agrariană, şi după atâţia ani de inhibiţie totală, sigur că tinerii privesc la aceste lucruri şi este dezgustător. Bun, apar într-adevăr nişte găinării, care sunt de mic, să zicem, preţ.”

Europa Liberă: Dar e vina lor? Sau e vina societăţii? Sau poate e vina clasei politice?

Mihai Cernenco: „Este şi vina clasei politice, cu certitudine, dar tinerii trebuie să înţeleagă un singur lucru, că viitorul le aparţine. De fapt, ceea ce vor clădi ei vor avea în continuare. Nimeni nu ştie care sunt doleanţele lor. Dacă ei nu se implică, ei nu-şi pot înainta pretenţiile lor, nu-şi pot înainta programele lor. Am vreo 20 de tineri care au terminat informatica şi lucrează în Statele Unite ale Americii. M-a sunat unul într-o zi şi spune: domnule Cernenco, iată, eu lucrez aici, mi-am fondat firma mea, dar cum îmi strâng o sumă bunişoară, eu vin să investesc în Republica Moldova. Suntem 20 de băieţi, avem firme toţi aici şi vrem într-adevăr să facem. Deci, acesta e modul de judecată al unui tânăr, chiar dacă este în Statele Unite ale Americii, el nu uită de Republica Moldova. Copii tineri.

Eu am să vă spun un singur lucru – un adevărat intelectual în Republica Moldova ar fi doar în a patra generaţie, verticalitatea căruia n-o mai poţi distruge. Noi cu părere de rău o avem abia în a treia generaţie şi este un strat foarte subţire încă, chiar şi din ăştia din a treia generaţie. Mă rog, politicienii sunt cum sunt ei, dar noi, societatea, intelectualii ar trebui să fim aceia care trebuie să cultivăm şi în rândul tinerilor, şi în rândul societăţii acele valori, pe care trebuie să le respecte şi politicienii. Că numai intelectualul nu prea beneficiază de roadele puterii. Şi mai este încă o chestie – totuşi populaţia noastră nu votează doctrine, nu votează idei, ideologii. Ci votează personalităţi.”

Europa Liberă: E bine, e rău?

Mihai Cernenco: „Pentru că personalităţile astăzi pot fi cu Uniunea Europeană, mâine cu uniunea Rusia-Belarus. Când ai o doctrină totuşi ea se încadrează în anumiţi parametri în domeniul economic, în domeniul politic, în domeniul educaţional. Or, orice persoană ar veni în fruntea acestui partid nu face piruete atât de mari ca să schimbe, de aceea marile pericole uneori când votezi personalităţile, ele sunt imprevizibile.”

Europa Liberă: Dar poate şi politicienii poartă vina pentru că în multe cazuri ei vin şi spun electoratului ceea ce ar vrea să asculte electoratul, să audă. Dar nu ceea ce trebuie să facă clasa politică.

Mihai Cernenco: „Aveţi absolută dreptate, însă noi avem o populaţie curtată, purtată, etatistă, aşteaptă statul să-i dea. Şi evident, ca să fie ales, el trebuie să-i spună şi să audă ceea ce vrea el – trebuie să-i spui că pensia ai să i-o măreşte, trebuie să-i spui… Că dacă Dumneavoastră o să încercaţi să-i spuneţi că trebuie să reformăm, o să fie greu, o să trebuiască să suportaţi, n-o să te voteze nimeni, pentru că aşa este electoratul.”

Europa Liberă: E păguboasă mentalitatea.

Mihai Cernenco: „Corupt nu poţi construi statul. Ce am în vedere? Pe evrei când i-a purtat în pustiu, păi 40 de ani i-a purtat ca să moară ultimul dintre ei, care nu mai ţinea minte ce a fost în imperiul egiptean. Noi nu putem să construim o societate pe fundamente normale atâta timp cât există oameni şi spun că a fost bine atunci. Gata, s-a termina URSS-ul şi nu mai este. Şi nu poate fi nici restabilit, nici nimic. Cu toate că şi eu sunt dintr-o generaţie de altă natură, adică din trecut, dar eu tot timpul privesc înainte.

Cea mai mare bucurie am când studenţii mă întrec pe mine, sunt mai deştepţi, sunt mai ingenioşi, pentru că ei vor fi cei care ne vor lua locul. Deci, o lege a lustraţiei trebuia încă în 1991. De ce? Legea tranziţiei oricum grăbea procesul de modificare de schimbare a elitei politice, a clasei politice. De ce? Pentru că un Iov nu mai era în Parlament, un Voronin nici pe aproape nu era, care să tulbure minţile oamenilor, că el o să le construiască socialismul şi nu beneficia de naivitatea poporului. Pe nimeni nu interesează doctrina comunistă, pe Reşetnicov care este milionar nu cred, sau pe Oleg Voronin, care a fost primit în partid. El iese la 1 mai şi demonstrează pentru solidaritatea muncitorilor. Adică el este cel care-i angajează pe oameni şi lucrează pentru el şi-i aduc beneficii şi aduc milioane şi el iese cu Che Guevara pe maiou aici şi declară…

Che Guevara a fost un terorist, a fost un om care mergea să facă revoluţii sau să exproprieze pe tipul lui Voronin din Ecuador şi din alte state. Deci este un paradox, la care societatea noastră se uită cam simplu la aceste lucruri. Dar într-o societate normală lucrurile acestea nu ar trebui să se întâmple. Desigur că politicienii ar trebui să fie mai responsabili şi ar trebui să fie taxaţi, dar ei pot fi taxaţi şi vor fi taxaţi numai atunci când oamenii nu vor vota lideri, etc., dar vor vota doctrine şi vor vota proiecte şi programe.”

Europa Liberă: Este o afacere intrarea în politică a unui personaj, a unei personalităţi?

Mihai Cernenco: „Cei care au venit din business în politică, eu la început am crezut că vin să se înnobileze şi să arate că uite ce se întâmplă în societate noastră. Noi am reuşit într-un domeniu, e foarte greu să zicem, ca să construieşti un business, să construieşti o afacere, să demonstrezi lumii că eu am capacităţi în acest domeniu. Vreau să vă spun că nu mulţi reuşesc.

În societăţile normale sunt 5-7 procente de oameni apţi să facă business, să facă afaceri rezonabile şi de rezonanţă. Doar atât, nu mai mult. În sat găsiţi trei, cinci, şapte agronomi, sau oameni care sunt apţi să ducă agricultura normală. Graţie acestui fapt că au venit şi au făcut business şi într-adevăr s-au impus în viaţa economică, ca importanţi agenţi economici. Multora li se pare că pot face lucrul acesta şi în politică, dar în politică are de fapt alte reguli. Dacă există aceleaşi reguli în business – concurenţa loială, şi în politică există concurenţa loială, numai că aici acţionează alte procese. Fiind atras de acest val, tu trebuie să te mai uiţi şi în urmă ce se întâmplă, pentru că singur nu faci nimic. Trebuie să ai un partid, să-ţi construieşti nişte fundamente, pentru că tu ai pornit un business singur, şi tu ieşti singur, şi tu lupţi singur pentru existenţă, făcându-ţi cu ambele mâini, cu tot ce poţi, să ieşi în business.”

Europa Liberă: Domnule profesor, dar cât costă un partid în Moldova?

Mihai Cernenco: „Acum nu ştiu dacă se mai vând partide, dar costa o sută de mii, costa 50 de mii, depinde şi de partid. Pentru că ce se întâmpla? Cumpăra partidul ca să facă listele pentru campania electorală şi fiecare trebuia să dea 20-30 de mii de euro sau de dolari ca să fie introdus în listă.”

Europa Liberă: Ca să întreţii o formaţiune politică de câţi bani ai avea nevoie?

Mihai Cernenco: „Este foarte greu. Trebuie să ai în toate raioanele sediile, oficiile trebuie plătite. Cel puţin o jumătate de milion la un an este încă puţin.”

Europa Liberă: Ex-premierul Ion Sturza spunea că un partid în Moldova ar costa mai mult decât unul în Occident.

Mihai Cernenco: „Este adevărat pentru că acolo există legi clare, transparenţă, sunt contribuţiile personale ale membrilor partidului. Spre exemplu în Statele Unite ale Americii noi am văzut care sunt contribuţiile pentru alegerile prezidenţiale, acolo este o altă mentalitate. Eu susţin acest partid pentru că el îmi e aproape sufletului meu, conceptului meu, ideilor mele. Graţie acestui fapt eu fac aceste susţineri.”

Europa Liberă: Iar la noi susţii liderul de partid pentru că…

Mihai Cernenco: „Păi el are business, pentru că el se poate promova, el poate deveni prima figură în politică din ţară şi el poate fi acela care deschide emisiunile la televiziune, toată lumea îl vede, îl poate admira, poate spune nişte lucruri importante, mai puţin importante. Dar înţelegeţi, noi încă suntem o ţară în tranziţie, noi încă nu avem o tradiţie în construirea sistemului partidist, pentru că trebuie să treacă zeci de ani ca el să se aşeze foarte bine. Pentru că la noi partidele politice sunt un fel de s.r.l., cu ştampilă în buzunar, şi cu oficiu şi cu invitaţii la anumite ceremonii şi la anumite recepţii. Pentru că un partid politic trebuie să aibă un fundament serios ideologic, să aibă un program economic fantastic şi fundamentat, trebuie să ai oameni care să-ţi realizeze acest program.”

*

Europa Liberă: În Republica Moldova este mult mai costisitor acum să întreţii un partid decât era înainte. Este o declaraţie pe care o făcea pentru Europa Liberă fostul premier Ion Sturza. Deşi nu a dorit să precizeze dacă este vorba despre Vlad Filat şi Vlad Plahotniuc, Ion Sturza spunea că din cauza rivalităţii dintre cei doi, politica a devenit foarte costisitoare. Chiar pentru oamenii cu o potenţă financiară mare este o povară să gestionezi treburile unui partid, mai sugera Ion Sturza. Europa Liberă a solicitat părerea actualului prim-ministru, Vlad Filat, despre oamenii de afaceri, care ajung în politică.

Vlad Filat

Vlad Filat

Vlad Filat: „Cunosc foarte mulţi oameni care au venit în politică, din jurnalism, din domeniul culturii, care au un cuvânt greu de spus în ceea ce se întâmplă în politică. Cred că e mai important să vedem calităţile şi performanţa pe care un politician sau altul.”

Europa Liberă: Dar în politică se pot face afaceri?

Vlad Filat: „Cei care încearcă din politică să facă afaceri au o perioadă de aflare în politică foarte scurtă. Lucrurile astea se văd şi lucrurile astea sunt sancţionate dur de către alegători. Acum dacă este doar să mai spun ceva vis-a-vis de cei care au activat în afaceri, în cunoştinţă de cauză. Şi afacerile, şi ele sunt diferite. Dacă vorbim de unii, care au profitat de resursele statului, de resursele administrative, de anumite aranjamente, au anumite abilităţi.

Însă oamenii care au început de la zero şi au trebuit să facă faţă unor situaţii complicate, şi au reuşit să construiască o afacere, să construiască o echipă, să asigure prosperitate nu doar companiei şi sie însuşi, dar şi echipei cu care lucrează, asta presupune că are anumite calităţi – calităţi organizatorice, calităţi care vizează profesionalismul, ş.a.m.d. Şi sigur, având asemenea calităţi şi se dedică sincer activităţii politice, îl ajută puternic în a-şi atinge anumite scopuri.”

Europa Liberă: Cât costă un partid în Moldova? Cineva zicea că costă mai mult decât în Occident.

Vlad Filat: „Eu aş recomanda celor care fac asemenea afirmaţii să încerce să facă un partid în Republica Moldova, să aibă grijă de oameni, după care poate va fi în drept să facă evaluări şi să dea aprecieri. Un partid politic în Republica Moldova cred că costă exact atât cât reprezintă ponderea lui în societate şi costă exact atât, cât îi oferă mandat cetăţenii. Iar dacă e să vorbim despre costurile administrative, personal vreau să vă spun că am cunoscut oameni care au vorbit şi vorbesc foarte puţin, dar au contribuit în momente cruciale, foarte complicate pentru ca adevărul, democraţia în Republica Moldova să revină.

Şi, de aceea, eu şi cu această ocazie fac apel către toţi cei care au capacitate, să se implice la modul direct, fie în activitatea politică, fie în a contribui. Dacă nu le place dimensiunea politică, să contribuie în fortificarea societăţii civile, ca în rezultat să avem partide politice funcţionale, sănătoase şi ca să avem o societate civilă puternică, care să contribuie de rând cu ceilalţi actori în vederea consolidării societăţii şi oferirii unui viitor clar ţării.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG