Linkuri accesibilitate

Ambasadorul special al preşedinţiei OSCE pentru negocierile transnistrene a salutat acordul semnat la Tiraspol


Ambasadorul special al preşedinţiei OSCE pentru negocierile transnistrene Erwan Fouere a salutat într-un comunicat de presă acordul la care a au ajuns astazi la Tiraspol, premierul Moldovei, Vlad Filat şi liderul transnistrean Evgheni Şevciuk. Discuţiile pregătitoare ale acordului, se mai arată în declaraţia OSCE, au fost stabilite la întrevedrea de la misiunea OSCE dintre negociatorii politici Eugen Carpov şi Nina Ştanski, în cursul acestei săptămîni. Ambasadorul Fouere a anunţat şi că se va afla în regiune între 2 şi 5 aprilie şi va avea întrevederi la Kiev, Odesa, Tiraspol si Chişinău pe tema negocierilor transnistrene. Ambasadorul va calatori cu trenul de la Odesa la Tiraspol si Chisinau. Pe agenda sa se afla şi întrevederi cu reprezentanţi ai societăţii civile din regiunea transnistreană.
XS
SM
MD
LG