Linkuri accesibilitate

Cum se descurcă instituţiile culturale europene din America. Cazul ICR New York.

Guvernele europene îşi reduc sprijinul pentru cultură, iar iubitorii americani de artă încep să simtă rezultatele - aceasta este constatarea dela care porneşte Larry Rohter în articolul său publicat de „New York Times”, care face referire şi la ICR New York. Articolul este tradus şi adaptat de Lucian Ştefănescu.

În Italia, faimoasa operă La Scala va pierde 9 milioane de dolari din cauza reducerii subsidiilor. În Olanda, finanțarea guvernamentală a programelor artistice a fost redusă cu 25 de procente. În Portugalia, ministerul culturii a fost desființat.

Problemele economice ale Europei, şi programele de asuteritate menite să le elimine, forțează instituțiile de artă europene să-şi reducă programele, turneele şi granturile. Drept rezultat, unele ansambluri încearcă să adune fonduri de la donatori privați, unii dintre ei în Statele Unite, punându-se în mod potențial în concurență cu organizațiile artistice americane.

Pentru americanii obişnuiți să vadă la ei acasă cele mai bune şi îndrăznețe proiecte culturale europene, această strângere a curelei începe să afecteze atât cantitatea cât şi calitatea schimburilor culturale.

Pentru artiştii şi administratorii din Europa, aceste schimbări sunt profund neliniştitoare, chiar revoluționare. În contrast cu Statele Unite, Europa a adoptat un model care vede cultura nu ca pe o marfă, caz în care forțele pieței decid ce produse supraviețuiesc, dar ca pe o moştenire comună ce trebuie hrănită şi protejată, iar asta e valabil şi în cazul formelor artistice mai puțin atractive pentru mase.

„Cultura este o necesitate de bază”, spune Adreas Stadler, directorul Forumului Cultural Austriac de la New York, şi preşedintele filialei newyorkeze a Uniunii Institutelor Naționale de Cultură din Europa; şi adaugă: „peste toate astea, cultura este mai sus pe agenda noastră politică decât aici, pentru că este atât de legată de identitățile noastre.”

Germania şi Franța, cele mai mari şi stabile economii din Europa, au de suferit cel mai puțin şi se pot chiar lăuda cu creşteri ale finanțărilor pentru anumite programe, genuri şi ansambluri preferate în mod oficial pentru că se consideră că ele promovează imaginea țării în străinătate. Un bun exemplu în acest sens e filmul.

Dar alte țări şi guverne care sunt conduse de conservatori sau de de tehncrați, cum ar fi Italia, Ungaria, Olanda şi Marea Britanie, şi-au redus bugetele alocate culturii. La fel fac țările obligate să micşoreze cheltuiala publică pentru a rămâne în zona euro, între care Grecia, Portugalia, Spania şi Irlanda.

Unele din institutele culturale din New York, intermediari ai
companiilor artistice din țările de unde provin, sînt lovite dur de reducerile de cheltuieli, şi s-au confruntat cu reduceri de personal sau de salarii, sau cu ambele genuri de reduceri.

La New York, unele instituții de artă europene caută de locații mai mici şi mai puțin scumpe pentru a-şi prezenta oferta.

Altele încearcă să stabilească relații mai apropiate cu instituțiile americane. Festivalul Filmului Românesc, care a făcut mult pentru a atrage atenția asupra noului val de regizori români, a fost prezentat anul trecut la Centrul Lincoln, cu Societatea de Film de la Centrul Lincoln, drept co-sponsor.

Directoarea Institutului Cultural de la New York, Corina Şuteu, este citată de New York Times cu afirmația, că în comparație cu acum cinci ani, ICR New York nu mai poate să facă lucrurile pe cont propriu: „A trebuit să devenim creativi - avem nevoie să căutăm parteneri, americani, europeni sau de pe alte continente”.

Am întrebat-o pe Corina Şuteu ce înseamnă să fii creativ în acest caz:

Corina Şuteu

Corina Şuteu

„E un tip de abordare pe care conducerea ICR (prin preşedintele şi vicepreşedinţii lui, prin Horia Patapievici, Mircea Mihăieş şi Tania Radu) a avut-o de la început, din 2006 de cînd eu sînt director, anume să-i încurajeze pe directorii ICR să caute întotdeauna fonduri alternative. Creativ înseamnă să nu te bazezi pe faptul că vei avea un program subvenţionat integral de către bugetul pe care-l primeşti de al ICR Bucureşti, şi să consideri de fiecare dată că parteneriatele pe care le angajezi în ţara gazdă a respectivului ICR sînt nişte parteneriate extraordinar de interactive, în sensul în care de obicei partenerii aduc şi un sprijin financiar. Este una dintre formele diplomaţiei culturale de tip cooperare pe care ICR a aplicat-o cu foarte mare succes de la venirea lui Patapievici, şi eu cred că în felul acesta motivaţia colaborărilor, modul în care se cooperează cu instutiţiile este mult mai eficient. De ce? Pentru că în momentul în care, cel puţin în America, o organizaţie investeşte şi ea financiar în realizarea unui program, capacitatea ei de responsabilizare, interesul de a derula un program, de a-l derula cu succes, e bineîţneles mai mare. În momentul în care lucrurile se petrec bine, dacă după derularea unui program ICR din New York, să spunem, şi Lincoln Center, la care face trimitere articolul din "New York Times" sînt ambii mulţumiţi rezultă că partenerul american va deveni un partener fidel. Şi asta ni s-a întîmplat şi cu MOMA, cu Renaissance Society din Chicago, cu Universitatea Columbia etc. Adică în momentul în care un partener investeşte, asta înseamnă că e interesant. Sigur, există riscul că dacă investeşte şi un program nu iese bine, a doua oară nu vei mai putea apela la el."

În timp ce se străduiesc să rămînă pe linia de plutire, instituţiile europene au început să caute donatori privaţi. Dar pentru că nu au multă experienţă, sau înţelegere, în privinţa acestui gen de strângere de fonduri, de multe ori apelează la instituţii americane cu care au stabilit afiliaţii în timp.

Joseph V. Melillo, producător executiv la Brooklyn Academy of Music e citat de "New York Times" cu declaraţia că în ansamblu guvernele europene par a adopta modelul american. Doar că, adaugă Melillo, în multe din aceste culturi nu există tradiţia filantropei individuale, astfel că le lipseşte atît motivaţia, cît şi încurajarea fiscală pentru a dărui.

Drep rezultat, unele din instituţiile europene de artă au început să caute sprijin financiar în Statele Unite, „curtînd” firme americane sau americani bogaţi care au legături emoţionale cu o patrie ancestrală.

Dar asta înseamnă, aşa cum recunoaşte Andreas Stadler de la Forumul Cultural Austriac, o concurenţă cu instituţile americane, care sunt şi ele afectate dur de acceaşi problemă.

XS
SM
MD
LG