Linkuri accesibilitate

Bulgaria a renunţat la proiectul nuclear „Belene”


Centrala de la Belene în construcţie

Centrala de la Belene în construcţie

Din motive financiare, şi nu numai…


Guvernul bulgar a renunţat la proiectul nuclear Belene, mai bine spus la construirea celei de a doua centrale nucleare. Din motive financiare, a precizat premierul Boiko Borisov. Mai multe de la corespondentul Europei Libere Petio Petkov:

Informaţia fost anunţată în urmă şedinţei de azi a Consiliului de miniştri. Nu ne putem permite preţul centralei – aproximativ 10 miliarde euro, cu dobânzi, a spus Borisov, adăugând: „În cazul unui puternic cutremur în zonă, Bulgaria ar putea fi ştearsă de pe faţa pământului”.

Platforma „Belene” va putea fi folosită pentru construcția unei mari centrale electrice pe gaze naturale. Cel mai probabil noul proiect va fi legat de gazoductul „South Stream”.

Reactorul de 1000 de megawaţi, care a fost deja fabricat la uzinele de la Ijorsk, împreună cu două generatoare de aburi, va fi achitat integral şi cel mai probabil va fi instalat la centrala de la Kozlodui unde va putea funcţiona un al 7-lea bloc energetic. Sofia mai are de plătit 140 de milioane de euro pentru echipamente. Este posibilă şi eventuala revânzare reactorului în Turcia, care construieşte prima sa centrală atomoelectrică în colaborare cu „AtomStroiExport” şi are planuri de a construi încă două asemenea centrale.

Săptămâna trecută preşedintele concernului „Rosatom” Serghei Kirienko a declarat că partea rusă a obosit de modificările la nesfărşit în poziţia Sofiei cu privire la „Belene” şi va accepta cu calm atât o eventuală decizie pentru oprire, cât şi una pentru continuarea proiectului, dar cu unele condiţii.

Mâine la Moscova va pleca noul ministru al economiei, energeticii şi turismului pentru a comunica părţii ruse decizia despre renunţare la proiectul nuclear. „Sper că Vladimir Putin va accepta varianta unei renunţări civilizate, fără proceduri judiciare”, a spus Borisov. Fostul ministru Traicio Traikov a avertizat că o eventuala renunţare va echivala cu 800 de milioane de euro compensaţii.

Din conţinutul convorbirii de luni Borisov-Putin s-a aflat numai remarca lui Borisov: „Nu poate Germania să plătească mia de metri cubi de gaze cu 330, iar noi cu 600 de dolari”.

În aceste zile va pleca la Washington viceprim-ministrul şi ministrul de finanţe Simeon Diankov. Surse neoficiale au declarat că va fi discutată intenţia unui fond de pensii american de a investi în energetica bulgară.
XS
SM
MD
LG