Linkuri accesibilitate

William Moser: America vă este prietenă şi parteneră


Petru Lucinschi, William Moser, Mircea Snegur şi Nicolae Timofti (de la stânga la dreapta) la recepţia de la Ambasada SUA.
Petru Lucinschi, William Moser, Mircea Snegur şi Nicolae Timofti (de la stânga la dreapta) la recepţia de la Ambasada SUA.

Ambasada Statelor Unite din Chişinău a marcat astăzi 20 de ani de relaţii moldo-americane.


La ambasada Statelor Unite la Chişinău a avut loc o recepţie, care a marcat 20 de ani de relaţii moldo-americane. Cum au evoluat relaţiile între Chişinău şi Washington în aceşti 20 de ani, a insistat să afle Diana Răileanu:

Ambasadorul american în Republica Moldova, dl William Moser, a calificat cei 20 de ani de relaţii bilaterale între Washington şi Chişinău ca fiind „durabili”:

Ambasadorul William Moser şi soţia sa Maria
Ambasadorul William Moser şi soţia sa Maria
„Vreau să ştiţi că Statele Unite vă sunt prieten şi partener, sperăm într-o colaborare viitoare pentru a continua realizarea mai multor reforme importante, care vor oferi moldovenilor beneficiile democraţiei şi a prosperităţii economice. În această seară celebrăm tot ce am reuşit să realizăm împreună în aceşti 20 de ani şi reconfirmăm ataşamentul nostru pentru principiile de care ne-am ghidat în aceşti ani.”

Excelenţa sa, dl William Moser a dat asigurări că Statele Unite vor ajuta Republica Moldova în continuare să devină o ţară europeană “sigură, stabilă şi prosperă”:

„Statele Unite au încredere în Moldova şi în poporul moldovenesc. Noi suntem gata să vă ajutăm în efortul de a construi o ţară democratic, prosperă din punct de vedere economic. Am spus acest lucru în urmă cu 20 de ani şi rămâne a fi un adevăr şi astăzi.”

La recepţia care a marcat cei 20 de ani de relaţii diplomatice între Chişinău şi Washington, Republica Moldova a fost reprezentată de foştii preşedinţi, Mircea Snegur şi Petru Lucinschi şi actualul şef de stat, Nicolae Timofti. Ambasadorul Moser a spus că la recepţie a fost invitat şi fostul preşedinte moldovean, Vladimir Voronin, care însă, din motive necunoscute, nu a venit.

În discursul său, şeful statului, Nicolae Timofti a mulţumit guvernului american pentru suportul acordat pe parcursul celor 20 de ani:

Nicolae Timofti
Nicolae Timofti
„Şi eu vă promit ca începător că ţin foarte mult la relaţiile cu Statele Unite ale Americii, ştiu că ajutorul va veni nu doar în domeniul justiţiei, dar în toate domeniile legate de dezvoltarea societăţii noastre. Sper că noi în Republica Moldova vom ajunge la etapele cînd se va vorbi că avem o democraţie reală, că avem o societate unde se respectă drepturile omului, unde în capul mesei se află legea.”

De-a lungul celor 20 de ani Statele Unite s-au implicat activ în dezvoltarea Republicii Moldova. Iată doar cîteva programe susţinute de guvernul american: „De la fermier la fermier”, prin care producătorii moldoveni îşi dezvoltă afacerile fiind sfătuiţi de experţi americani, programul „Corpul Păcii”, unde voluntari, cetăţeni americani, aleg să petreacă doi ani din viaţa lor în unul din satele din Republica Moldova, sau programul Compact - ce include proiecte investiţionale axate pe infrastructura de irigare, agricultura de valoare înaltă şi reabilitarea drumurilor.
Previous Next

XS
SM
MD
LG