Linkuri accesibilitate

...și noi semne de întrebare privind reforma televiziunii publice.


La sfârșitul săptămânii trecute și-a dat demisia șefa departamentului de știri de la televiziunea Moldova 1, Liliana Vițu – la puțin timp după plecarea directoarei postului public, Angela Sârbu. După demisia Angelei Sârbu, deputatul independent Mihai Godea a cerut audierea în parlament a conducerii companiei Teleradio Moldova, sugerând că plecarea directoarei ar avea legătură cu împiedicarea reformelor la televiziunea publică. După încă o demisie de răsunet la Moldova 1, Liliana Barbăroșie a încercat să afle dacă temerile lui Godea și alte altora sunt întemeiate.

Ambele administratoare şi-au motivat retragerea din funcţii prin rezistenţa la reforme opusă de vechii angajaţi, dar şi de noua conducere a companiei. „Aş fi dorit să se înainteze mult mai repede şi mai hotărât cu reformarea companiei, dar nu am avut sprijin şi am plecat”, şi-a explicat gestul în cel mai recent interviu Angela Sârbu. „Reforma nu se poate face doar cu entuziasm, ci trebuie multă voinţă şi curaj, inclusiv la nivelul întregii conduceri a instituţiei”, a spus la rândul său fosta şefă a departamentului ştiri, Liliana Viţu, vineri, când şi-a depus demisia.

Solicitat de noi, cel vizat în primul rând de fostele subalterne, preşedintele companiei Constantin Marin, ne-a spus că va reveni în câteva zile cu comentarii pe marginea reproşurilor formulate de cele două demisionare. Am obţinut în schimb o reacţie de la Eugen Râbca, preşedintele Consiliului de Observatori al Companiei publice a audiovizualului - organ regulatoriu ce numeşte şi destituie conducerea acesteia:

„Prin caietul de sarcini pentru anul 2011, administraţia companiei îşi propunea să finalizeze în acel an reforma, astfel încât la momentul de faţă de fie vorba doar despre anumite momente suplimentare. Din păcate, nu s-a realizat. Există şi anumite momente obiective, există şi acea rezistenţă internă foarte mare, dar în opinia mea a fost suficient timp pentru a se merge cu reformele.”

Eugen Râbca consideră că şi consiliul de observatori ar fi responsabil de aceste rezultate slabe, dar evită deocamdată să vorbească despre măsuri mai drastice, cum ar fi demiterea preşedintelui companiei sau demisia Consiliului de Observatori:

„La următoarea şedinţă, din luna aprilie, vom examina proiectul de raport al companiei, prezentat de conducere şi vom vedea. Până atunci, aş evita să mă pronunţ, pentru că deciziile în CO se iau colegial.”

De altfel, audierile parlamentare ale conducerii companiei publice a audiovizualului cerute de deputatul neafiliat Mihai Godea imediat după demisia Angelei Sârbu, au scos la iveală şi îngrijorările care ar exista în sânul alianţei de guvernare în legătură cu trenarea reformelor la această companie. Iată cum a explicat Europei Libere motivul acestor îngrijorări deputatul Chiril Lucinschi, preşedintele comisiei parlamentare de profil:

„Cum aşa se poate? Dacă noi am examinat nu o dată mai multe variante de reformă şi am adoptat varianta cea mai radicală şi până acum nimic nu s-a întâmplat. Mai mult decât atât, ne-am pomenit că pleacă persoanele cheie ale acestei reforme. Toată lumea ştie că Angela Sâtbu era identificată în primul rând cu reforma radicală. Nu trebuie să dramatizăm situaţia, dar trebuie foarte sincer să recunoaştem greşelile şi să căutăm soluţia.”

Am întrebat-o şi pe experta Corina Cepoi de la Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism ce semnal trimite demisiile de la M1 şi dacă întrevede vreo soluţie pentru o reformare rapidă a audiovizualului public:

„Ceea ce se întâmplă este grav şi arată că lucrurile sunt mai serioase şi mai complicate decât păreau la început. Toţi de fapt trebuie să fie în aceiaşi barcă, pentru că altfel nu se reuşeşte. Cred că era necesară o reformă mai din talpă, chiar dacă asta nu plăcea la toată lumea. Pentru că din ceea ce am înţeles noi nu s-a vrut să fie supărată o parte din angajaţii televiziunii. Dar până la urmă este vorba despre banul statului care se iroseşte. Este o companie foarte mare, sunt angajaţi ai statului care nu pot fi reprofilaţi atât de simplu, nu este o gestionare bună a spaţiilor, iar aceasta se poate schimba doar prin reforme drastice. Am ajuns la un blocaj şi chiar nu văd ieşire din situaţie dacă lucrurile vor continua în modul cum se acţionează în prezent.”

Printre cele mai importante reforme pe care şi le asumase acum doi ani noua conducere a companiei audiovizuale figura o restructurare instituţională, ce urma să se soldeze spre finele lui 2011 cu o televiziune şi un radio mai sobre şi mai eficiente, precum şi schimbarea mecanismului de salarizare a angajaţilor în care să primeze principiul competenţei.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG