Linkuri accesibilitate

Pericolul cel mai mare îl prezintă pentru tine concetăţeanul cu mişmaşul în desagă.


Ofiţerii Direcţiei Investigare a Fraudelor i-au prins deunăzi pe angajaţii unei firme aplicînd pe nişte produse alimentare expirate etichete cu termen de valabilitate ok. În acel depozit, în care munceau cu acribie falsificatorii, poliţiştii au găsit produse alimentare expirate de vreo 120 mii lei. Dulciurile dubioase urmau să fie distribuite unor agenţi economici din nordul republicii. Despre o poveste asemănătoare, îmi amintesc bine, presa a scris şi acum cîteva luni. Şi atunci nişte lucrători harnici munceau într-un depozit pentru a „primeni” alimentele, mai exact pentru a ne fraieri pe noi, consumatorii.

Păcat că ştirile astea nu conţin detalii referitoare la mimica şi starea de spirit a falsificatorilor prinşi cu mîţa-n sac. Eu sînt foarte curios să ştiu ce fizionomii aveau lucrătorii aceia în timpul muncii şi apoi ce li se citea în priviri în clipa în care descindeau poliţiştii. Nu m-aş mira deloc dacă aş afla că angajaţii aceia lipeau etichetele mincinoase cu tragere de inimă, cu satisfacţie enormă. Nu m-aş mira deloc dacă aş afla că pe ei îi durea-n cot de sănătatea cumpărătorilor. Oamenii se gîndeau la profitul lor.

Mărturisesc sincer că mă tem de foarte mulţi concetăţeni de-ai mei. Şi nu de o lună sau de un an. Frica asta de concetăţeni mi s-a furişat în suflet încă în zorii tranziţiei. Deja atunci societatea se dezagregase, se transformase într-o junglă, în lumi paralele. Aş vrea să fiu mai încrezător şi mai optimist, dar nu pot. Semnele decăderii morale sînt vizibile pretutindeni, nu doar în depozitele în care compatrioţii aplică etichete false pe produsele alimentare. N-o să aduc acum exemple pe care fiecare le are la îndemînă. Mişmaşul e aici la el acasă.

Deşi politicienilor autohtoni le place să vorbească despre pericolele care vin din străinătate, fii sigur, stimate ascultător, că pericolul cel mai mare îl prezintă pentru tine concetăţeanul cu mişmaşul în desagă. În definitiv, ţara a stagnat ani de zile tocmai pentru că mişmaşul a devenit un modus vivendi al moldovenilor. Şi poate chiar în această clipă, un concetăţean de-al nostru cu înfăţişare bonomă, aplică pe produse un termen de valabilitate fals sau, de ce nu?, pentru toată viaţa.
XS
SM
MD
LG