Linkuri accesibilitate

Această situație flagrantă deschide obligatoriu o discuție despre agenda și comportamrentul presei - instituția care nu încetează să-și enunțe și autocomenteze independența și caracterul sacru-democratic.

Prima întrebare privește motivele. De ce a decis presa că oroarea de la Toulouse e produsul direct sau indirect al dreptei? Ipoteza extremismului de dreapta nu era, bineînțeles, exclusă dar nici singura de neexclus. Atunci, de ce n-a așteptat presa primele indicii de anchetă? Pentru că decizia presei fusese dinainte luată: dreapta e întotdeauna de vină. De ce nu e stînga niciodată de vină? Pentru că e curată din oficiu. De ce e stînga mereu pură în relatările de presă? Pentru că presa însăși e majoritar de stînga și nu se va auto-incrimina. Dar ce va face? Va ataca, fără jenă și scrupule, sub orice pretext, dreapta, pentru a pune mai bine în valoare caracterul umanitar și progresist al stîngii aflată întotdeauna lîngă și nu contra obidiților de tot felul; săraci, muncitori, imigranți.

Însă apelul mediatic al stîngii e un ansamblu mult mai complicat decît o presupune simpla emisie de lozinci. Cazul Toulouse e o lecție exemplară. Sistemul stăpînește subilități extrase din repertoriul consacrat al propagandei comuniste. Așa de pildă, ideea după care un neadevăr nu trebuie analizat ci repetat. Pînă la urmă, minciuna va convinge sau va lăsa, pînă și în mințile echilibrate, o îndoială. În cazul Toulouse, operațiunea a pornit de la declarațiile ucigașului care crede că răzbună copii palestinieni uciși în ciocnirile cu forțele israeliene. Paralelismul e aberant. El presupune că soldații israelieni dau buzna în școli și case palestiniene unde execută, rînd pe rînd, copii. În enorma lor majoritate, copiii palestineini sînt uciși de foc de armă sau de proiectile israeliene dar asta pentru că sînt ținuți cu bună știință de palestinieni în casele de unde pornesc tirurile anti-israeliene. Această manevră respingătoare e demult documenată și cunoscută. Ea e tot un calcul propagandistic în care cîștigul e dublu: copiii-ostatec pot fi motivul pentru care israelienii nu trag și tot copiii-ostatec devin, în cazul în care au fost uciși de proiectile israeliene, un atu devastator împotriva israelienilor. Era sau nu era datoare presa să aducă aceste lămuriri în fața justificării prezentate de ucigașul din Toulouse? Evident, rolul presei e să informeze, ceea ce nu e totuna cu a reproduce și repeta.

Or presa nu a făcut altceva decît să repete afirmațiile ucigașului, pretinzînd ipocrit că relatează faptele și atît. Efectul acestei repetiții necorectate e sigur. Intoxicare pentru acea parte a publicului care nu e neapărat pro-palestiniană și alibi pentru acea parte a publicului care e pro-palestiniană. În acest fel, cercul se închide în jurul faimosului procedeu propagandistic al așa numitei „echivalențe moale" care spune că nimeni nu e mai bun decît altcineva și că, în definitiv, cei ce par mai buni sînt mai răi. Acest procedeu a fost folosit cu deosebit succes de propaganda clasică sovietică, în cele mai diverse variante, pentru a justifica sau înobila operațiuni comuniste. În fond, pretenția fundamentală a comuniștilor a fost, de la bun început, că au fost nevoiți să anexeze statele comuniste pentru a le apăra de pericolul permanent al agresiunii imperialiste.
XS
SM
MD
LG