Linkuri accesibilitate

Ce înseamnă numirea lui D.Rogozin ca reprezentant al Rusiei pentru Transnistria


Premierul Vlad Filat şi liderul transnsitrean Evgeni Şevciuk, 27.01.2012

Premierul Vlad Filat şi liderul transnsitrean Evgeni Şevciuk, 27.01.2012

Interviu cu vicepremierul Eugen Carpov.

Europa Liberă: A luat prin surprindere această numire a domnului Rogozin în calitate de reprezentant al Federaţiei Ruse pentru Transnistria?

Eugen Carpov:
„Comentariul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene a reflectat exact percepţia autorităţilor din Republica Moldova asupra deciziei luate la Moscova cu referire la domnul Rogozin. Eu personal cred că nu este bine cînd decizii importante se aduc la cunoştinţa partenerilor internaţionali prin intermediul mesajelor din presă. Există suficiente instituţii, mecanisme, instrumente între state care sunt specializate în a crea o bună comunicare şi un dialog, în special, între statele care pretind că au relaţii prieteneşti, constructive, de durată bazate pe respect reciproc. Exact asemenea relaţii considerăm că trebuie să avem cu Federaţia Rusă. Pentru asta avem şi un număr impunător de acorduri bilaterale interstatale, pentru asta suntem parteneri în diferite structuri regionale, europene, internaţionale. Deci, trebuie să folosim modalităţile de comunicare, în primul rînd, ca să nu venim după aia cu comunicate prin care exprimăm surprinderea, fapt care corespunde realităţii în asemenea situaţii.”

Europa Liberă: Ce politică ar urma să promoveze Moscova prin domnul Rogozin în regiune şi preponderent în Transnistria?

Eugen Carpov: „Exact aceste clarificări le-a solicitat Ministerul de Externe de la reprezentanţii Ambasadei Federaţiei Ruse la Chişinău. Atunci cînd nu se prezintă mai multe detalii apar semne de întrebare. Situaţia generată acum are conotaţii diverse. De exemplu, apar întrebări de ce acest decret al Preşedintelui Federaţiei Ruse a venit în aceeaşi perioadă cu alte două decrete privind desemnarea reprezentanţilor pentru Osetia şi Abhazia. A venit în aceeaşi perioadă cînd se discută iarăşi în presă despre acordarea unui ajutor financiar din partea Federaţiei Ruse către regiunea transnistreană. Există mai multe aspecte, care dacă le punem împreună vedem că lucrurile nu sunt clare. Clarificările pe care le-a solicitat Ministerul de Externe trebuie să fie făcute cît mai rapid posibil. Ele puteau fi făcute şi înainte ca decretul să fie anunţat. Îmi amintesc că recent viceministrul de externe Popov a vizitat Moscova exact pentru consultări pe problemele pe care le avem pe agenda noastră bilaterală. Şi vreau să menţionez că reglementarea conflictului transnistrean probabil este unul din principalele puncte pe care le avem într-o discuţie permanentă pe care o purtăm între Chişinău şi Tiraspol. Federaţia Rusă are un rol şi un statut bine definit pe parcursul ultimilor 20 de ani în reglementarea conflictului transnistrean. Federaţia Rusă a recunoscut caracterul suveran şi teritorial integru al Republicii Moldova, în frontierile stabilite la 1 ianuarie 1990. Eu cred că şi desemnarea domnului Rogozin în această poziţie va fi un element care va contribui şi mai mult la atingerea dezideratului pe care îl avem în comun toţi cei care participăm în formatul 5+2, ca Republica Moldova să soluţioneze conflictul, să devenim un stat în limitele frontierelor recunoscute, bazându-ne pe principiul integrităţii teritoriale, suveranităţii şi oferind regiunii transnistrene un statut de largă autonomie, pe care de fapt îl declară şi Constituţia Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Domnule Carpov, dar poate nu sunt întâmplătoare şi aceste întrebări care apar în ultimul timp, ce preţ va trebui să plătească Chişinăul pentru identificarea unei soluţii durabile pentru criza transnistreană. Or avem şi primele reacţii care au venit de la Tiraspol după numirea domnului Rogozin în această funcţie. Atît liderul de acolo Evghenii Şevciuk, cît şi şefa aşa zisei diplomaţii de la Tiraspol Nina Ştanski, vorbesc în termeni foarte elogioşi la adresa acestui politician.

Eugen Carpov:
„Reacţii sunt multiple inclusiv din primele clipe Tiraspolul a transmis mesaje în adresa Moscovei. Aş putea să cred că cei de la Tiraspol au ştiut despre această desemnare înainte ca să aflăm noi despre ea, dar nu pot să afirm acest lucru. Sigur că reacţiile pot fi diverse, dar este mult mai constructiv cînd orice decizie care vizează teritoriul unui stat să fie luată într-un regim de consultări şi deciziile să fie adoptate astfel ca toate părţile implicate să considere că ele sunt binevenite, vor contribui pozitiv la obţinerea scopului final pe care îl dorim.”

Europa Liberă: V-am întrebat şi preţul pe care îl va plăti Chişinăul?

Eugen Carpov
: „Eu nu aş putea să vorbesc astăzi despre preţul plătit pentru că negocierile nu se desfăşoară într-un regim închis, într-un regim doar dintre Chişinău şi Tiraspol, noi avem un mecanism foarte transparent care este 5+2, noi avem actori internaţionali importanţi, orice decizie care va fi adoptată în acest format, mă refer la 5+2, va reflecta exact standardele internaţionale, principiile, normele dreptului internaţional, astfel ca soluţia finală să corespundă atît aşteptărilor populaţiei de pe malul drept, cît şi celei de pe malul stîng al râului Nistru.”

Europa Liberă: Am reţinut şi alte comentarii, din moment ce Ucraina trebuie să preia președinția la Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), Rusia nu ar vrea să înregistreze un progres pe timpul acestui mandat al Kievului şi atunci domnul Rogozin ar putea bloca anumite iniţiative, aşa cum a făcut-o şi la NATO fiind reprezentantul Rusiei la Alianţa Nord-Atlantică.

Eugen Carpov:
„Obţinerea unui succes pe perioada preşedinţiei OSCE, depinde şi de statul care exercită această preşedinţie. Dacă ne amintim de anul trecut cînd Lituania, în principiu un stat mic european, deţinea această președinție se considera că progresele ar putea să fie nesemnificative, dar am reluat negocierile în formatul 5+2, am avut prima rundă oficială în acest scop şi evident, că am pus temelia unei noi etape practic pe care o continuăm pe parcursul anului curent. eu cred că avem suficiente posibilităţi pentru ca în baza unei activităţi fructuoase pe care să o purtăm pe parcursul anului curent, anul viitor să obţinem şi nişte rezultate palpabile pe perioada președinției ucrainene.”

Europa Liberă: Aţi amintit despre un statut de autonomie largă pentru regiunea transnistreană, pe de altă parte s-ar părea că acelaşi Kremlin nu uită ceea ce nu s-a semnat anterior, mă refer la planul Kozak. Am putea să ne pomenim cu un plan Rogozin asemănător celui Kozak?

Eugen Carpov:
„De două ori în aceeaşi apă nu se intră. Planul Kozak ţine de trecut, anul 2003. S-au schimbat realităţile, avem parteneri noi în mecanismul de negocieri. Cred că despre planul Kozak nu putem vorbi ca un mecanism care astăzi ar asigura funcţionalitatea statului. Evident că trebuie să examinăm modele care ar fi mai apropiate conflictului ca formă de soluţionare. Aici trebuie să beneficiem de toată asistenţa pe care ne-o pot acorda partenerii noştri internaţionali, atît bazate pe modele care au existat în alte părţi ale lumii, cît şi pe normele dreptului internaţional. Şi atunci vom putea să asigurăm un model funcţional pentru Republica Moldova integrată.”

Europa Liberă: Au fost multe voci care au creditat cu mare încredere venirea la putere a unor alţi politicienii în stînga Nistrului, e mai uşor, e mai dificil de dialogat acum cu Tiraspolul?

Eugen Carpov:
„Totuşi încă mai suntem la un început, avem semne pozitive, bazate pe mai multă deschidere din partea partenerilor de la Tiraspol. Am iniţiat mai multe proiecte, am activizat grupurile de lucru sectoriale pe diferite domenii, pe 15 martie a fost transportată o primă încărcătură din partea stîngă a Nistrului la Chişinău pentru depozitare şi lichidare ulterioară a unor elemente radioactive, care au depăşit termenul de păstrare acolo. Continuă discuţiile la nivelul experţilor pentru ca să găsim soluţii în vederea reluării circulaţiei trenurilor marfare prin segmentul de cale ferată care traversează regiunea transnistreană. Pentru săptămîna viitoare avem planificate întâlniri atît pentru alte grupuri de experţi, cît şi la nivelul reprezentanţilor în formatul 5+2. Dinamica relaţiilor Chişinău-Tiraspol a crescut s-a intensificat sperăm să fie şi rezultate reale, palpabile care ar influenţa pozitiv procesul de reglementare a conflictului transnistrean. ”

Europa Liberă: Despre această asistenţă din partea Rusiei oferită Transnistriei aţi ştiut?

Eugen Carpov:
„Nu, nu avem nici o confirmare sau infirmare din partea Federaţiei Ruse referitor la acest subiect. Dar la întîlnirea pe care a avut-o ieri Ministerul de Externe cu reprezentanţii Ambasadei Federaţie Ruse a fost solicitată şi o informaţie la capitolul acestor sume de bani pretinse a fi transferate Tiraspolului.”

Europa Liberă: Pe cînd aţi putea pune un proiect de statut pentru discuţiile în cadrul negocierilor în formatul 5+2.

Eugen Carpov:
„Nu am putea stabili o perioadă cînd un proiect de statut va fi pus pe masa de negocieri. Mai degrabă logica ar fi ca să venim cu elemente separate care ar constitui împreună un document final, deci asta este şi logica formatului 5+2 şi a documentului de la Bratislava semnat în 2002 care stipulează scopurile şi funcţiile acestui format de negocieri. De fapt este elaborarea unor înţelegeri parţiale, care împreună să formeze, în final, un document despre statutul regiunii transnistrene. ”

Europa Liberă: Despre eventualitatea unui statut politic pentru regiune de est a Republicii Moldova discutaţi în paralel cu retragerea armatei a 14-a? Pentru că de la caz, la caz se aud vorbe precum că Moscova ar insista să creeze o bază militară pe teritoriul Republicii Moldova. Nu se discută acum aproape nimic despre continuarea retragerii armamentului de acolo.

Eugen Carpov:
„Sunt elemente comune, dar şi aspecte distincte în ceea ce ţine de prezenţa militară străină. Evident că trupele Federaţiei Ruse se află dislocate pe teritoriu regiunii transnistrene a Republicii Moldova şi undeva există un context comun. Totodată masa discuţiilor pentru retragere trupelor de pe teritoriul Republicii Moldova este între Chişinău şi Moscova şi în cadrul OSCE. Aici avem exact platforma pentru discuţii ca acest proces să fie reluat cît mai urgent, imediat şi să fie finalizat într-o manieră organizată şi cît mai curând posibil. În formatul 5+2 discutăm reglementarea conflictului transnistrean care ca parte componentă are prezenţa misiunii de pacificare. Şi aici iarăşi avem reprezentanţi militari a Federaţiei Ruse, dar care participă în acest mecanism de pacificare în baza acordului semnat în 1992 între Republica Moldova şi Federaţia Rusă.”

Europa Liberă: Vi s-a solicitat vreodată în cadrul dialogului moldo-rus o eventuală bază militară pe teritoriul Transnistriei?

Eugen Carpov:
„Nu eu nu cunosc. Republica Moldova este un stat neutru reflectat în Constituţie, astfel nu putem discuta sub nici o formă, nici accepta asemenea discuţii pe agendă care ar conduce la acceptarea unor baze militare pe teritoriul statului nostru, indiferent a cui armată ar fi aceasta.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG