Linkuri accesibilitate

O clasă politică preocupată să instituţionalizeze forme de corupţie şi să deturneze fonduri.

Deşi părea cel mai urmărit om din România (şi asta încă din 2008 când SRI abia aştepta să-şi spele onoarea pentru plecarea lui Omar Hayssam), deputatul Mihail Boldea a reuşit să-şi lichideze averea, să vândă terenuri, case şi bijuterii şi să se îndrepte spre ţările calde. A ieşit din reţea. A lăsat în urmă o familie înlăcrimată, dar bine aşezată în structurile locale, păstrând o amintire eternă celui care a făcut ca imposibilul să devină posibil.

„Imposibil” nu este cuvânt românesc. Este posibil ca, de patru ani de zile, să ai un dosar penal mai mare decât orice carte pe care vei fi citit-o vreodată, să fii pus sub urmărire ca indexul bursier, 24 din 24, să te afli pe lista scurtă a corupţilor invocată când trebuie să dăm bine la Bruxelles, să spui chiar că te-ai săturat să fii păpuşa partidului şi că intenţionezi să vinzi proprietăţile, să lichidezi toate operaţiunile din România ca să te duci la plajă într-o ţară cu care România să nu fi semnat tratate de extrădare, să se emită mandat pe numele tău depus de poliţie la una dintre cele zece case proprietate personală şi, cu toate acestea, să poţi pleca liniştit într-o direcţie necunoscută, cu câteva ore înainte de a se vota în parlament ridicarea imunităţii. Este posibil să faci parte din comisia juridică, de disciplină şi de imunităţi, să participi la alegeri din partea unui partid cu o bogată retorică anticorupţie, să te pretinzi persecutat că ai devoalat unul dintre târgurile făcute de propriul partid pentru a se menţine la putere, să fii ales ca un campion al cinstei şi corectitudinii şi, în paralel, să ai o viaţă de noapte, ca doctorul Jeckyll, ascunzând diverse schelete prin dulap.

Biografia deputatului fugar ar trebui pusă pe hârtie căci conţine ceva din mai toate reţetele de reuşită ale visului românesc. Citiţi şi comparaţi declaraţiile de avere şi interese date de-a lungul anilor de persoanele publice din România şi veţi vedea că sistemul politic din România a patentat o politică de cadre care-i permite să aplice legal scheme Ponzi pe seama banilor publici. Se poate vedea şi într-un recent raport al Institutului de Politici Publice că în anii 2009 şi 2010 cei mai norocoşi 50 de câştigători ai contractelor de achiziţie publică au obţinut 20 000 de contracte mari, în valoare totală de peste 6 miliarde de euro. Dacă-i scuturăm bine, încep să le curgă de prin conturi rudele, finii şi naşii de partid. De asemenea, sistemul de achiziţii publice prin care se achiziţionează bunuri şi servicii (e vorba despre circa 22 de miliarde de euro) poate funcţiona prin grija Parlamentului şi a Guvernului, legal şi fără licitaţii, adică prin atribuire directă, punând, printr-o semnătură şi o ştampilă, banii în buzunarul de la piept al cui trebuie. Toate acestea sunt produsul unei culturi politice în care voturile se dau în funcţie de pixul care semnează aprobările sau de degetul mare al şefului de grup parlamentar iar interpelările politicienilor sunt redactate în comun, la sediul partidului. Chiar şi trândăvia se practică în grup.

Domnul Boldea nu ar fi putut intra în viaţa politică, trăgând după el şi mare parte din propria familie, dacă nu ar fi primit botezul partidului şi binecuvântarea şefului de grup parlamentar. De altfel, principala lui preocupare în parlament, cel puţin pe când stătea în băncile PDL, a fost să ducă discursurile anticorupţie, la modă în partidul său, pe noi culmi stilistice. În februarie 2009 făcea o interpelare parlamentară despre lumea interlopilor, vădind întinse cunoştinţe teoritice şi, după cum s-a dovedit prea târziu, practice. El avertiza atunci asupra reorganizării reţelelor de mafioţi şi deplângea faptul că, pentru a te apuca de o afacere cinstită, trebuia să afli la ce clan trebuie să te arondezi, unde trebuie să plăteşti cotizaţia. Îşi încheia apoteotic compunerea spunând : 'Nu cred că trebuie să aşteptăm momentul în care clanurile mafiote să ceară chiar Parlamentului României „taxă de protecţie" '. Aproape că-ţi vine să te aperi de lacrimile lui. În luna următoare, tânărul avocat sărea iar în picioare, criticând corupţia din sistem şi susţinând că există piedici politice care frânează lupta anticorupţie iar rezultatul este tergiversarea, uneori indefinită, a dosarelor. Ba chiar îşi lua angajamentul să sprijine orice acţiune care va face ca justiţia să fie mai eficientă. Ne place sau nu, spunea deputatul PDL trei luni mai târziu într-o altă interpelare, corupţia este un fenomen generalizat în România. Mai mult, spunea politicianul, 'infractori recunoscuţi sunt eliberaţi din penitenciar pentru a-şi trata eczemele de piele, iar „găinarii" care au furat o pâine primesc condamnări demne de un şef de clan mafiot.' Cine ar fi crezut posibil ca descrierile chirurgicale făcute de Mihail Boldea să ascundă, de fapt, o schiţă tehnică a slăbiciunilor sistemului de care va profita pentru a ajunge, peste noapte, într-o ţară africană. Le combătea bine. Mai că-ţi vine să regreţi că, după ce a trecut de la PDL, la gaşca de refuzaţi, dezertori sau mutanţi politici din UNPR, domnul Boldea a abandonat discursurile anticorupţie. Domnul Boldea a plecat din PDL pentru că şi-a acuzat colegii de corupţie. Premierul Boc ar fi promis deputaţilor care votează împotriva unei moţiuni de cenzură nişte bănuţi albi pentru zilele negre ale căderii în sondaje. Apoi, domnul Boldea a îmbrăcat cămaşa de martir, spunând că este o victimă a răzbunării politice.
Anticorupţia a fost pentru mulţi doar gargara care le-a menţinut sănătoase corzile vocale să facă faţă maratonului electoral. Nu e politician care să nu fi strigat din banca lui „Hoţii!” fie pentru că voia să pară activ, fie pentru că voia să abată atenţia, fie pentru că era asmuţit de şeful de haită. Propagandiştii partidelor au clonat valorile etice pentru a face faţă unei producţii industriale. Cine le consumă discursurile ar putea muri de toxiinfecţie alimentară. Etica e bună pentru că pare inofensivă, simulează empatia, interesul public, compasiunea iar moraliştii de partid au învăţat care sunt cele mai plastice figuri de stil pentru a reda lupta cu răul şi triumful general al binelui, transferând valorile morale în beneficiul partidului pe care-l reprezintă. Cine are vreme poate citi discursurile demnitarilor păstrate prin arhivele de pe internet. Va constata că discursul public şi-a pierdut relevanţa şi s-a transformat, în mare măsură, într-un inventar de interdicţii şi tabuuri, interzicând accesul oricui în paradisul amoral frecventat de mulţi dintre principalii actori politici şi promiţându-le pe de altă parte, tuturor naivilor un viitor de aur. Nu e de mirare că unul dintre complicii domnului Bodlea ( dacă e să-i credem pe procurori) vrea să i se permită, deşi investigat penal, să participe la alegeri. Ar fi păcat, spune el, să se piardă atâta experienţă, dar şi să fie de viu un talent politic tânăr şi de nădejde. Omul şi-a făcut stagiul de oportunism şi influenţă şi vrea să meargă la nivelul următor. Corespunde din punct de vedere moral.

Fuga domnului Boldea ridică mari întrebări în ceea ce priveşte mersul justiţiei în România. Procurorul General a cerut investigaţii la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din Ministerul Public. Procurorii arată cu degetul nişte articole şchioape şi contradictorii din Codul de Procedură recent modificat. Poliţia de la graniţă invocă tehnicalităţi. Dar, spune procurorul general, fuga dlui Boldea nici nu a fost ilegală. Legea face imposibilul posibil.

Este îngrijorător însă că, dincolo de discursurile ipocrite ale procurorilor şi ale serviciilor secrete, clasa politică nu-şi pune în discuţie valorile care au făcut posibilă apariţia domnului Boldea. Nu e de mirare. Esta clasa politică în care traseismul a devenit sportul prin care se întreţin muşchii electorali şi conturile în bancă. E clasa politică în care reţeaua de complicităţi la nivel local determină influenţa la nivel central şi poziţia în partid. Clasa politică în care identificarea şi cultivarea clienţilor personali nu trebuie să limiteze sursele de finanţare a partidului. O clasă politică preocupată să-şi educe progeniturile după chipul şi asemănarea ei, oferind privilegii şi sinecuri la nivel local, dacă nu poate da funcţii în stat şi ambasade. Este o clasă politică preocupată să instituţionalizeze forme de corupţie şi să deturneze fonduri bugetare, tranşe de împrumut sau bani europeni. Şi să găsească justificări etice şi juridice pentru aceste infracţiuni. Să facă, aşadar, imposibilul posibil, că d-aia au fost aleşi.

XS
SM
MD
LG