Linkuri accesibilitate


Mai mulţi florari şi vînzători de telefoane mobile second-hand au protestat ieri în faţa Palatului Republicii, cerînd prelungirea activităţii cu patentă. Comercianţii au declarat că nu-şi pot permite procurarea aparatelor de casă şi nici angajarea unui contabil. Pe pancardele florarilor şi vînzătorilor de telefoane mobile second-hand scria: „Vrem să lucrăm!”, „Da – patentei!”, „Birocraţie la tejghea”.

Nu e prima dată cînd reprezentanţii acestor tagme îşi exprimă nemulţumirea. Încă în 2008, Parlamentul a decis să elimine treptat activitatea cu patentă. Şi ori de cîte ori guvernanţii încercau să-şi realizeze scopul, florarii protestau zgomotos şi... totul rămînea cam în coadă de peşte.

Pesemne că viaţa florarilor e dificilă. Admit chiar că aparatul de casă e pentru ei o mică apocalipsă. Înţeleg deci că meseria lor nu e simplă şi că îşi cîştigă banii greu. Însă nu se poate ignora nici faptul că patenta ar putea camufla şi un soi de evaziune fiscală. Micul business trebuie, fireşte, încurajat, însă patenta unora nu ar trebuie să fie veşnică, în timp ce alţii plătesc toate impozitele.

Eu sincer nu înţeleg revendicarea unor deţinători de patentă, aceea de a li se reduce mărimea impozitului pentru asigurarea socială şi cea medicală obligatorie. Mie mi se pare că în condiţiile complicate în care trăim atîta amar de vreme ar fi bine toată lumea să plătească asigurările socială şi medicală. Unde mai pui că asta i-ar ajuta chiar pe cei cu patenta la bătrîneţe.

Şi mai e ceva. Florarii şi vînzătorii de telefoane mobile second-hand protestau împreună. Numai că eu nu i-aş băga în aceeaşi oală. Aici aş înclina să le dau dreptate reprezentanţilor Ministerului Economiei care spuneau că patenta e valabilă pentru cei care îşi comercializează propriile produse, nu pentru cei care vînd telefoane mobile.

Reflecţiile mele de aici nu au pretenţia de a fi adevărul gol-goluţ. Dimpotrivă, sînt pline de îndoială şi de nedumerire. Există o problemă care ar trebui, în sfîrşit, soluţionată. Nu eu o voi soluţiona. Dar ceea ce cred sincer e faptul că un vînzător de telefoane mobile second-hand, şi chiar unul de trandafiri, ar trebui să plătească ca şi mine, ziaristul, toate impozitele. Am impresia că asta ar fi în beneficiul ţării Republica Moldova.

XS
SM
MD
LG